La Școala Gimnazială „Maica Domnului” din Capitală a avut loc joi, 13 iunie 2024, vernisajul expoziției „Drag de noi, drag de România”, aflată la cea de‑a doua ediție. Activitatea face parte din
Slujire arhierească şi aniversarea Episcopului Oradiei
La sărbătorirea a 56 de ani de viaţă, în data de 3 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la biserica Parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Oradea, care și-a prăznuit cel de-al doilea hram, „Așezarea în Lida Palestinei a moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”. La dumnezeiasca slujbă au luat parte consilieri eparhiali, cei patru protopopi ai eparhiei, preoți profesori și credincioși ai parohiei orădene.
Ierarhul l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Andrei-Gabriel Bențe, pe seama Parohiei Borod, Protopopiatul Oradea.
La finalul sfintei slujbe, Preasfinția Sa a oferit Ordinul eparhial „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici preotului Nicolae-Alexandru Pop, vicar eparhial onorar și paroh al vechii Catedrale Episcopale „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Velența Oradiei. De asemenea, în semn de prețuire, dar și pentru a marca în această manieră Centenarul Academiei Teologice din Oradea, ierarhul a oferit același ordin preoților profesori de la Facultatea de Teologie „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea: Emil Cioară, Mihai-Gavril Brie, Miron Erdei, Ionel Chira, Iosif Ferenț și Vasile-Doru Fer, cel din urmă, cu această ocazie, primind, anterior distincției eparhiale, hirotesia de iconom stavrofor, iar pr. asist. univ. dr. George-Gabriel Indrecan a primit hirotesia de sachelar.