Deși suntem abia în prima lună de vară, temperatura de afară a depășit, zilele acestea, pragul de caniculă, ceea ce ne poate afecta sănătatea. Mai expuse sunt persoanele în vârstă și copiii. Experţii
AVC, posibil și la copii
Accidentul vascular cerebral (AVC) se poate produce și la vârste foarte mici. Sunt foarte rare astfel de cazuri, dar există, atrage atenția doctorul Bogdan Dorobăţ, medic primar radiologie intervenţională și coordonator al Compartimentului de Angiografie şi Terapie Endovasculară la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, citat de News.ro. Medicul a menționat cazul foarte recent al unui pacient în vârstă de numai 14 ani, diagnosticat cu AVC ischemic, care la pacienții tineri poate avea cauze posttraumatice sau infecțioase. (I. N.)