În perioada 7‑9 iunie 2024, Parohia Ortodoxă Română cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Surrey/Vancouver (British‑Columbia) a fost gazda celui de‑al
În perioada 7‑9 iunie 2024, Parohia Ortodoxă Română cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Surrey/Vancouver (British‑Columbia) a fost gazda celui de‑al
La Centrul episcopal „Sfântul Ioan Botezătorul” din Dublin, capitala Irlandei, s-a constituit luni, 3 iunie, Adunarea eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei. Lucrările au fost prezidate
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a participat la finalul săptămânii trecute, în orașul München, la manifestările prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la
Încununarea festivităților și evenimentelor artistice, culturale și duhovnicești care au marcat împlinirea celor trei decenii de misiune a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord s-a petrecut sâmbătă, 1 iunie, la Biserica „Sfântul Silvestru” din München. În prezența clerului și a reprezentanților parohiilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, un sobor de arhierei condus de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârșit Sfânta Liturghie aniversară în lăcașul de rugăciune.
Sala de evenimente a Academiei Catolice din Bavaria a găzduit vineri, 31 mai, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Ședința de lucru a fost una festivă, fiind astfel marcată aniversarea celor 30 de ani de la înființarea mitropoliei.
Credincioșii români din Marea Britanie trăiesc momente istorice în aceste zile când este organizată o nouă episcopie română, cu sediul în Londra, informează Basilica.ro. Luni, 27 mai, s‑a întrunit în
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, și cu Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a săvârșit duminică, 26 mai, slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Buna Vestire” din Parohia Vișina Veche, Protoieria Corabia, județul Olt.
La sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin ş
La finalul săptămânii precedente, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat o frumoasă comunitate parohială românească din capitala Franței. În seara zilei de
Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a vizitat duminică, 31 martie, Parohia ortodoxă românească din Amsterdam, Țările de Jos, păstorită de
Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, a slujit duminică, 28 ianuarie, în Parohia românească „Sfinţii Trei Ierarhi”din La Courneuve, Paris, care
Comunitatea credincioșilor români din Tarragona‑Reus, Spania, s‑a bucurat duminică, 21 ianuarie, de un eveniment deosebit pentru viața unei parohii: sfințirea bisericii chiar în ziua hramului.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și‑a sărbătorit duminică, 17 decembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Proroc Daniel. Cu prilejul zilei onomastice, Preafericirea Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în
Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a sfințit sâmbătă, 11 noiembrie, biserica comunității românești din localitatea belgiană Ath, regiunea
Parohia ortodoxă română „Acoperământul Maicii Domnului” din Toulouse, Franța, a sărbătorit duminică, 8 octombrie, 20 de ani de la înființare. Comunitatea a fost binecuvântată de Înaltpreasfințitul
La Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris a avut loc astăzi, 16 septembrie 2023, hirotonia întru arhiereu a părintelui arhimandrit Nectarie Petre, ales Episcop-vicar al
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale a organizat, în perioada 22-24 august, Universitatea de vară la Centrul „Saint Croix” din regiunea Dordogne, Franța, informează
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord sărbătorește anul acesta un deceniu și jumătate de la înființare, la 6 iulie 2008, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie fiind întronizat ca prim chiriarh al
În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și
La Mănăstirea Nicula din județul Cluj, în ajunul Adormirii Maicii Domnului, Icoana făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu a fost scoasă din biserica nouă, în procesiune, și așezată în Altarul de vară al așezământului. Prohodul Maicii Domnului a fost cântat cu glas tânguitor de zecile de mii de pelerini strânși la hramul mănăstirii.
La Mănăstirea Nicula, în ajunul hramului, la altarul de vară a fost săvârșită Vecernia cu Litie. A slujit Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul