Biserica parohiei românești „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” și „Sfânta Walburga din Heidenheim” din Bad Windsheim‑Uffenheim, Germania, a fost târnosită sâmbătă, 8 iunie. Slujba de sfințire
Biserica parohiei românești „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” și „Sfânta Walburga din Heidenheim” din Bad Windsheim‑Uffenheim, Germania, a fost târnosită sâmbătă, 8 iunie. Slujba de sfințire
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a participat la finalul săptămânii trecute, în orașul München, la manifestările prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la
Încununarea festivităților și evenimentelor artistice, culturale și duhovnicești care au marcat împlinirea celor trei decenii de misiune a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord s-a petrecut sâmbătă, 1 iunie, la Biserica „Sfântul Silvestru” din München. În prezența clerului și a reprezentanților parohiilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, un sobor de arhierei condus de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârșit Sfânta Liturghie aniversară în lăcașul de rugăciune.
Ședința festivă a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului a continuat cu numeroase evenimente și manifestări culturale și spirituale, cuprinzând lansări de
Centrul Bisericesc Român Ortodox (CBROM) din München a găzduit, la finalul săptămânii trecute, mai multe evenimente dedicate Ortodoxiei în Germania, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ortodoxe Române a
Grupul de preotese „Maria Stăniloae” al Arhiepiscopiei Ortodoxe Românești a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑a reunit la Zell am See, Austria, în perioada 17‑19 noiembrie. Acest eveniment, organizat cu
În ziua de prăznuire a Sfinților Mărturisitori Ardeleni, la Cetatea Kufstein, Austria, a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească şi s‑a adus cinstire celor care s‑au jertfit aici pentru credinţa
Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din orașul Wuppertal, landul North Rhine‑Westphalia, Germania, și‑a sărbătorit hramul sâmbătă, 14 octombrie, și a aniversat șapte
În 16 septembrie, Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” și „Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail”, a parohiei româneşti din oraşul
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord sărbătorește anul acesta un deceniu și jumătate de la înființare, la 6 iulie 2008, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie fiind întronizat ca prim chiriarh al
Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a săvârșit duminică, 30 iulie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de
De sărbătoarea Sfintei Mare Mucenițe Chiriachi, Catedrala Episcopală din Huşi a îmbrăcat haine de sărbătoare. Moaștele Sfintei Chiriachi, pomenită pe 7 iulie, se află aici încă din anul 1787, când
O nouă etapă din viața parohiei românești „Învierea Domnului” din Salzgitter a fost marcată duminică, 2 iulie, odată cu sfințirea clopotului care îi va chema de acum pe credincioși la
În Duminica Sfinților Români (18 iunie), cei trei ierarhi ai Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord au săvârșit slujba sfințirii Altarului bisericii de lemn a Parohiei „Sfinții
Gimnaziul „St. Gotthard” și mănăstirea benedictină „Sfântul Maurițius și Sfântul Ierarh Nicolae” din Niederaltaich, Germania, au găzduit, în perioada 28‑29 aprilie, conferința clericilor şi
Parohia românească „Buna Vestire” din oraşul München, Germania, şi‑a sărbătorit hramul cu un bogat program liturgic şi misionar, care a debutat în ajunul praznicului şi s‑a prelungit până în
Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxembrugului, a primit în 1 februarie, la Așezământul Bisericesc Românesc din München,
Credincioşii ortodocşi români stabiliţi în landurile germane au participat la manifestările liturgice prilejuite de marele praznic al Botezului Domnului, respectând tradiţiile liturgice ale Bisericii noastre. La
Românii ortodocși din München, Germania, au petrecut înnoirea anului în rugăciune, mulţumind lui Dumnezeu. În noaptea noului an, 1 ianuarie, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop‑vicar al
Înființată în 16 octombrie 2021, parohia din Kufstein, din munții Tirolului și‑a sărbătorit întâiul hram în data de 22 octombrie 2022. Îmbrăcată în straie de sărbătoare, Cetatea Kufstein a devenit
Parohia românească „Sfinții Mărturisitori Ardeleni”-Kufstein din Austria își va serba sâmbătă, 22 octombrie 2022, hramul. Cu acest prilej se va desfășura și cel de‑al șaptelea pelerinaj din Austria la