Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou din București, Paraclis Patriarhal, a găzduit în seara zilei de joi, 16 mai 2024, a 9-a ediție a concertului caritabil intitulat „Pași în lumina Învierii”. Desfășurat cu
Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou din București, Paraclis Patriarhal, a găzduit în seara zilei de joi, 16 mai 2024, a 9-a ediție a concertului caritabil intitulat „Pași în lumina Învierii”. Desfășurat cu
La două zile după sărbătorirea hramului, Biserica „Izvorul Tămăduirii” din satul Roșu, comuna Chiajna, județul Ilfov, a primit haina sfințeniei, după ce a trecut prin numeroase lucrări de consolidare, restaurare, modernizare și înfrumusețare executate în ultimele trei decenii. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate în Duminica Sfântului Apostol Toma, 12 mai, de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, ierarhul a acordat ranguri, ordine și distincții din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ctitorilor, binefăcătorilor și ostenitorilor. Cu acest prilej, lăcaşul de cult a primit şi hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”.
În a treia zi de Paști, 7 mai, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Catedrala Patriarhală din București. Ierarhul a
În Săptămâna Luminată, slujbele care împodobesc cultul Bisericii Ortodoxe au o rânduială deosebită, în care este preaslăvită în chip special Învierea Domnului. Una dintre aceste slujbe este și Vecernia specială săvârșită în Duminica Sfintelor Paști, în cadrul căreia este citită Sfânta Evanghelie în 12 limbi, numită popular „A doua Înviere”.
Cel mai mare praznic al creștinătății, Învierea Domnului, a fost sărbătorit cu multă bucurie duhovnicească în toată lumea ortodoxă duminică, 5 mai 2024. Utreniei pascale i-a urmat Sfânta Liturghie, care a fost săvârșită, în Catedrala Patriarhală din București, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.
La Catedrala Patriarhală a fost săvârșită în Sfânta și Marea Joi, 2 mai 2024, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Clerici și credincioși din București și Ilfov au participat sâmbătă, 27 aprilie 2024, la tradiționalul Pelerinaj de Florii din Capitală. În acest an, traseul a fost unul diferit față de cel obișnuit și a
În anticiparea sărbătoririi, la 13 iulie 2024, a 250 de ani de când Cuviosul Dimitrie cel Nou veghează asupra Capitalei ţării noastre şi a întregii Arhiepiscopii a Bucureştilor prin cinstitele sale moaşte din
În Biserica Ortodoxă, în vinerea săptămânii a cincea a Postului Sfintelor Paști este săvârșită Denia Acatistului Bunei Vestiri. Această Utrenie cu rânduială specială a fost oficiată, la Catedrala
Economul Mănăstirii Cernica, ieromonahul Ioachim Enea, a trecut la Domnul luni, 15 aprilie, înainte de a împlini o jumătate de secol de viețuire pe acest pământ. Trupul său a fost înmormântat miercuri, 17
În perioada 12-14 aprilie 2024, Palatul Parlamentului a găzduit Summitul Liderilor Congresului Mondial al Ucrainenilor, care reunește peste 200 de lideri ai comunităţilor ucrainene din 55 de țări de pe cinci
În Duminica a 4‑a din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Radu Vodă,
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a vizitat sâmbătă, 13 aprilie, 11 unități bisericești din Protopopiatul Sector 3 Capitală în cadrul pelerinajului istoric care marchează împlinirea a 250 de ani de la așezarea sfintelor lui moaște în Catedrala Patriarhală din București. Procesiunea a fost condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, din delegația care a însoțit racla cu odorul duhovnicesc făcând parte și părintele vicar eparhial Costel Burlacu, părintele protoiereu Florin-Nectarie Busuioc, precum și slujitori ai Catedralei Patriarhale.
În Duminica a 3‑a din Postul Sfintelor Paști, numeroși credincioși au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor,
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit duminică, 31 martie 2024, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor
În ultimele zile ale lunii lui Mărțișor, sâmbătă, 30 martie, respectiv duminică, 31 martie, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, își încheie itinerarul duhovnicesc în teritoriul
La sărbătoarea Bunei Vestiri, biserica Mănăstirii Radu Vodă a primit numeroși credincioși și pelerini iubitori de praznice, care au venit să primească binecuvântarea lui Dumnezeu și să guste din dulceața du
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit în Duminica I din Sfântul și Marele Post, Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București, împreună cu Preasfințitul
În a treia zi a Sfântului și Marelui Post, miercuri, 20 martie, la Catedrala Patriarhală din București au fost oficiate slujbe cu rânduiala specifică acestei perioade liturgice. De dimineață, într‑un cadru
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a poposit în Parohia Dragomirești Vale, Protopopiatul Ilfov Sud, unde a
Ultimul popas duminical înaintea Sfântului și Marelui Post a fost celebrat de credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” din localitatea ilfoveană Chiajna prin participarea la Sfânta Liturghie săvârșită de Pr