Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Cădere şi restaurare

Cădere şi restaurare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja - 29 Octombrie 2023

Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56

În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile Îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob, pe tatăl copilei şi pe mamă. Și toți plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Textul pasajului evanghelic din această duminică ne descoperă, pe de o parte, imaginea unei lumi căzute, plină de boală, suferinţă şi moarte, iar pe de altă parte, lucrarea proniatoare, restauratoare şi vindecătoare a lui Iisus Hristos în viaţa omului. Datorită acestei lucrări iubitoare a lui Hristos în viaţa omului şi a lumii, realitatea unei lumi căzute este împlinită în realitatea unei lumi restaurate, boala este depăşită prin vindecare şi moartea prin înviere. În inima căderii, Hristos pune mişcarea spre restaurare, în inima bolii pune mişcarea spre vindecare, iar în inima morţii pune mişcarea spre înviere. Boala şi moartea trupului nu le desfiinţează Hristos, ci arată că pot fi depăşite dacă ne împărtăşim din Izvorul vieţii şi al nemuririi, din Persoana Logosului făcut om din iubire de oameni. Mai mult, arată profetic că boala ca slăbiciune are un sfârşit, vindecarea în Hristos - înţeleasă ca viaţă - nu are sfârşit, moartea ca stricăciune are un sfârşit, învierea în Hristos - înţeleasă ca viaţă - este fără de sfârşit.

Evanghelia de astăzi ne iniţiază în înţelesurile duhovniceşti-existenţiale şi teologice ale realităţilor boală-vindecare, moarte-înviere, fiind o prolegomenă profetică la realitatea unei umanităţi restaurate şi înviate în Iisus Hristos. 

Legea şi Evanghelia 

Textul Evangheliei ne descoperă, încă de la început, raţiunea şi modul unei întâlniri. Întâlnirea dintre Iair şi Hristos oglindeşte raportul şi întâlnirea dintre Lege şi Evanghelie. Atât Iair, mai marele sinagogii, cât şi Hristos, Logosul întrupat, generează moduri de vieţuire şi izvoare de putere. La fel, Legea şi Evanghelia, fiecare cu autoritatea şi puterea ei. Părinţii Bisericii, tâlcuind duhovniceşte Legea, au arătat că viaţa în Hristos „nu e prea străină de petrecerea cea după Lege, dacă poruncile date celor vechi sunt ridicate la un înţeles duhovnicesc”, Legea „fiind chipul dreptei credinţe” şi are „ascunsă în ea frumuseţea adevărului” (Sf. Chiril al Alexandriei).

În Hristos nu are loc desfiinţarea Legii, ci împlinirea ei, înfăţişarea adevărată a tipurilor din Lege. Hristos-Logosul este Cel care a dat Legea pe Sinai lui Moise. De aceea El spune evreilor care nu credeau: „Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; este cine să vă învinuiască pe voi. E Moise, în care voi v-aţi pus nădejdea. Căci dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi crede şi în Mine. Pentru că despre Mine a scris acela” (In. 5, 45-47). Legea este un chip, tip, schiţă a Adevărului Hristos care se va arăta. Dar sinagoga a rămas la litera Legii, la exterioritatea acesteia, nedes­luşind Taina lui Hristos în ea.

Or, în faţa lui Hristos păşeşte astăzi Iair, mai marele sinagogii. Tocmai cel care interpretând în literă Legea şi îl contesta pe Hristos, azi îl caută pe Hristos, cade în genunchi în faţa Lui şi se roagă Lui. De ce? Pentru că în încercările şi limitele vieţuirii noastre doar în Iisus Hristos avem răspunsuri şi nădejdi. În El şi prin El este dezlegată taina vieţii şi a morţii. Pentru că avea o fiică de 12 ani, bolnavă, care era pe moarte, iar Legea nici nu vindecă, nici nu mântuieşte, ci doar indică păcatul şi moartea şi pregăteşte pedagogic ieşirea din ele prin Cel care se va arăta, Mesia. Imaginea lui Iair, mai marele sinagogii, îngenuncheat în faţa lui Hristos, nu arată doar drama unei familii, ci a unui popor care s-a îndepărtat de înţelesurile duhovniceşti ale Legii, în care era viu Hristos, precum şi drama umanităţii care numai în Hristos îşi găseşte vindecarea şi mântuirea. 

Boală-vindecare

Între vestea bolii fiicei lui Iair şi vestea morţii fiicei lui Iair, Evanghelistul Luca ne descrie o minune pe care Mântuitorul Hristos o săvârşeşte tainic în viaţa unei femei din popor care de 12 ani avea „curgere de sânge”. Imaginea acestei femei poate fi corelată cu imaginea fiicei lui Iair şi cu cifra 12, semnificând starea celor 12 seminţii ale lui Israel, starea poporului şi, în general, starea umanităţii. Curgerea de sânge şi boala arată puţinătatea vieţii, scurgerea ei, pierderea ei, precaritatea condiţiei umane care avea nevoie de restaurare în viaţă.

Femeia bolnavă cu curgere de sânge ne oferă o lecţie de credinţă până la sfârşitul veacurilor.

Moarte-înviere 

Deşi îngenunchease plin de speranţă în faţa lui Iisus Hristos, rugându-L să-i vindece fiica, Iair primeşte „grozava” veste a morţii acesteia. Este vestea pe care fiecare om o primeşte la un moment dat despre cineva drag. Prin această veste mulţi dintre noi ne tulburăm, fiind copleşiţi de noianul de gânduri şi stări, parcă o lume se prăbuşeşte, un univers întreg se spulberă şi nu putem face nimic!? Este momentul cercetării, al îndoielii, dar şi al discernământului pentru mulţi. Ne-am rugat, am căzut în genunchi, l-am căutat şi mărturisit pe cel contestat de mulţi şi totuşi fiica, fiul, mama, tata, soţul, soţia sau cel mai drag a murit. Este momentul încercării, dar şi al cercetării! Pentru că textul Evangheliei ne descoperă în chipul lui Iair şi în taină cum răspunde Dumnezeu la rugăciunile noastre.

Hristos la cele trei atitudini ale lui Iair - căutarea lui Hristos, starea în genunchi, rugăciunea cu nădejde - îi răspunde, văzându-i deriva şi tulburarea vieţii, prin trei cuvinte: Nu te teme, crede numai şi se va vindeca. Aceste trei cuvinte rostite de Dumnezeu însuşi reprezintă punctele cardinale ale nădejdii noastre pe marginea mormântului, toate având fundamentul în Persoana lui Hristos, Dumnezeu şi Om, care a înviat din morţi.

Aceste trei cuvinte sunt împletite cu nădejdile creştine din Sfintele Scripturi, făgăduite de Hristos nouă, şi cu cele trei cuvinte rostite în „casa mortului” - Nu plângeţi, nu a murit, ci doarme. De ce aceste cuvinte prin care moartea rămâne în spatele nostru? Tocmai pentru că Hristos nu este doar Creatorul, ci şi Mântuitorul şi Judecătorul nostru, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Hristos, Care ia fetiţa de 12 ani de mână - Creatorul, după chipul Căruia am fost zidiţi - şi îi spune Ridică-te - Mântuitorul - întru care am fost rezidiţi - şi Judecătorul care îşi va descoperi întreaga Taină a Învierii tuturor la viaţa veşnică.

Dar nici cuvintele Mântuitorului Hristos, nici lucrarea Lui nu rămân suspendate deasupra istoriei prin Învierea şi Înălţarea cu trupul la cer, ci continuă, în noua realitate istorică, în Biserică. Cuvintele Lui sunt pline de putere în faţa morţii trupului, iar lucrarea Lui este actualizată în Duhul Sfânt. Vindecarea femeii bolnave de 12 ani şi readucerea la viaţă a fiicei lui Iair, în vârstă de 12 ani, ne încredinţează de mila, iubirea şi puterea lucrătoare a lui Hristos în Duhul Sfânt, care se împărtăşesc oamenilor în Biserică. Lucrarea vindecătoare a lui Hristos se prelungeşte, continuă şi se împărtăşeşte azi şi mâine şi până la sfârşitul veacurilor în Biserică. Hristos este prezent, viu şi lucrător în Biserică împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. În Biserică, Hristos în Duhul Sfânt tămăduieşte „orice boală şi orice neputinţă” şi chiar mai mult decât atât. Pentru că, în Biserică, în aşezământul mântuirii şi în Trupul înviat al lui Hristos, suntem vindecaţi nu doar de bolile unei vieţi trecătoare, ci de boala bolilor, de moartea cea veşnică. Readucerea la viaţă a fiicei lui Iair ne dă mărturie despre Dumnezeul în care noi credem. Un Dumnezeu iubitor, milostiv, căruia îi pasă de om, care biruieşte moartea, care prefigurează şi inaugurează în Persoana Lui realitatea Învierii.

Gestul lui Iisus Hristos de a apuca de mână pe copila de 12 ani, ridicând-o cu cuvântul şi puterea Lui dumnezeiască din moartea trupului, ne descoperă, încă o dată, ceea ce sfinţii şi Biserica mărturisesc: Hristos este cu noi în suferinţă, Hristos este cu noi în moarte, Hristos este cu noi dincolo de moarte, Hristos Dumnezeu este cu noi în vecii vecilor.