Sfinţii Andronic şi Iunia (sec. I) erau rude cu Sfântul Apostol Pavel şi au crezut în Hristos înaintea Apostolului Neamurilor, precum însuşi mărturiseşte el în Epistola sa către
Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
Sfântul Caliopie a trăit pe vremea împăratului Maximian (286-305) şi era din Perga Pamfiliei. Fiind chinuiţi creştinii în acea vreme, Caliopie s-a prezentat singur înaintea dregătorului Maxim şi L-a mărturisit cu curaj pe Hristos. Drept aceea, dregătorul l-a supus unor cumplite chinuri, iar mai apoi l-a răstignit cu capul în jos, în Vinerea Mare.
Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul (†821). Acesta s-a născut în anul 776 din părinţi credincioşi, iar la vârsta de 12 ani a rămas orfan. A intrat de tânăr în monahism şi la vârsta de 28 de ani a fost chemat de cler şi credincioşi să fie arhiereu în cetatea Mitilene, unde a strălucit cu mărturisirea dreptei credinţe, până la bătrâneţi adânci. Ajungând Leon pe tronul împărătesc, a ridicat prigoană asupra Bisericii, chemând la Constantinopol pe mulţi episcopi. Printre ei s-a numărat şi Sfântul Gheorghe, care s-a arătat ostaş viteaz al lui Hristos, biruind cu multă înţelepciune pe vrăjmaşii sfintelor icoane, pe unii făcându-i chiar să recunoască rătăcirea în care se aflau. Nesuferind mustrările Sfântului, împăratul Leon l-a osândit să fie bătut cu vergi, apoi l-a trimis în surghiun unde a stat până la sfârşitul vieţii sale. Sosind vremea mutării lui din viaţa aceasta, s-a arătat pe cer o stea luminoasă, vestind fericitul sfârşit al Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul. Moaştele sale au fost aduse mai târziu de credincioşi în Mitilene.