În Duminica a treia după Paști, numită și Duminica Mironosițelor, le cinstim pe Sfintele Femei Mironosițe, întrucât acestea reprezintă modele de curaj, credință și smerenie în Biserică. Împreună cu Sfinții Apostoli, ucenițele Domnului L‑au urmat pe Mântuitorul Hristos, atunci când vestea Evanghelia Împărăției cerurilor, contribuind prin slujirea lor la lucrarea Sa misionară. Unele dintre acestea au fost martore ale Pătimirilor și ale Învierii Sale din morți. Astfel, în prima zi a săptămânii, duminică, dis‑de‑dimineață, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif/Iosie (numită și Maria lui Cleopa) și Salomeea (soția lui Zevedeu și mama celor doi fii, Iacov și Ioan) au mers la mormântul lui Iisus, ca să ungă Trupul Său, după obiceiul iudaic, arătând astfel o prețuire deosebită, prin mirurile sau uleiurile aromate, de mare preț.
Mesaj adresat Patriarhului Teofil al III-lea al Ierusalimului în urma escaladării conflictului militar din Țara Sfântă
București, 14 aprilie 2024
Preafericirii Sale Teofil al III-lea,
Patriarhul Ierusalimului
Preafericirea Voastră,
Am primit cu mare îngrijorare vestea escaladării conflictului militar din Țara Sfântă în urma atacului masiv cu drone și rachete al Iranului asupra Israelului, din noaptea de sâmbătă, 13 aprilie 2024.
Prin urmare, în acest context marcat de violență și tensiuni armate, ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască liderilor politici înțelepciunea făcătorilor de pace, pentru ca războiul din Țara Sfântă să înceteze și ca o pace dreaptă și durabilă să fie restabilită.
În mod deosebit, ne rugăm Domnului Iisus Hristos să fie cu Preafericirea Voastră și cu Patriarhia Ierusalimului în aceste vremuri dificile de conflict militar în Țara Sfântă.
Cu dragoste frățească în Hristos Domnul,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
***
Bucharest, 14 April 2024
His Beatitude THEOPHILOS III,
Patriarch of Jerusalem
Your Beatitude,
It is with great concern that we received the news about the escalation of the military conflict in the Holy Land following Iran’s massive drone and missile attack on Israel on Saturday night, 13 April 2024.
Therefore, in this dramatic context marked by violence and armed tensions, we pray God to grant political leaders the wisdom of peacemakers, so that the war in the Holy Land may end soon and a just and lasting peace may be restored.
We especially pray the Lord Jesus Christ to be with Your Beatitude and the Patriarchate of Jerusalem during these difficult times of military conflict in the Holy Land.
With brotherly love in Christ the Lord,
† DANIEL
Patriarch of the Romanian Orthodox Church