Actualitate socială
18 filmuleţe despre muzica clasică pe înțelesul elevilor

18 filmuleţe despre muzica clasică pe înțelesul elevilor

Daniela Șontică, 30 August 2018

Organizatorii Concursului Internațional „George Enescu” - 2018 au lansat, ieri, seria video „Ce auzim când ascultăm muzică?”, din dorința de a pregăti publicul tânăr pentru întâlnirea cu cei 270 de muzicieni înscriși în competiția de anul acesta. Proiectul video a fost dezvoltat după o serie de întâlniri live ale muzicianului Paul Ilea și ale actorului Marius Manole cu peste 500 de elevi din patru licee bucureștene. Filmele cuprind informații din lumea muzicii clasice și interviuri cu interpreții muzicieni Alexandru Tomescu, Remus Azoiței și Viniciu Moroianu, proiectul propunându-și să ofere câteva instrumente utile celor care vor să își dezvolte „ascultarea critică” a muzicii clasice, urechea și simțul artistic. „«Ce auzim când ascultăm muzică?» dorește să dezvolte această «ascultare critică», atrage atenția asupra artei interpretului și așază câteva categorii de bază în cultura unui meloman. Ne dorim ca, astfel, să încurajăm publicul să se apropie de sala de concurs și să urmărească mai avizat tinerii artiști din competiție”, spune Mihai Constantinescu, directorul Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”.
Seria de 18 videouri poate constitui o bază de pornire în realizarea orelor de muzică din programa anuală de liceu și de gimnaziu, constituind o bază de discuție utilă. Filmele se vor găsi în aplicația „Culturesc 100”, parte din platforma culturală Samsung dedicată Centenarului Marii Uniri și pe canalul YouTube al Concursului și Festivalului „George Enescu”. Concursul Internațional „George Enescu” a ajuns la cea de-a XVI-a ediție și se desfășoară în perioada 1-23 septembrie 2018.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!