18 ierarhi au sfinţit prima catedrală episcopală ortodoxă ridicată după 1989

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor de ierarhi ai Bisericii noastre, a sfinţit sâmbătă, 6 decembrie 2008, prima catedrală episcopală ortodoxă din România finalizată în mileniul al treilea, biserica cu hramurile „Sfânta Treime“ şi „Sfântul Nicolae“, din Arad. Împreună cu soborul impresionant de mitropoliţi, episcopi, preoţi şi diaconi, Întâistătătorul Bisericii noastre a înconjurat catedrala în procesiunea de sfinţire, în cadrul căreia au fost rostite trei Sfinte Evanghelii, urmate de stropirea cu apă sfinţită şi de ungerea cu Sfântul şi Marele Mir atât a exteriorului, cât şi a interiorului catedralei.

În faţa lăcaşului de cult ce urma a fi târnosit, PS Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei a citit primul text biblic, paremia din Cartea a III-a a Regilor, unde este descrisă rugăciunea făcută de Solomon la sfinţirea Templului din Ierusalim. Aceasta a deschis slujba târnosirii. La oprirea pe fiecare latură a bisericii, s-a citit câte o pericopă din Sfânta Scriptură, mai întâi de către Patriarhul Daniel, urmat de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ultima citire din Noul Testament a aparţinut IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. Imediat după târnosire, Părintele Patriarh a ţinut un scurt cuvânt în care vorbit despre semnificaţia prezenţei moaştelor martirilor în biserică şi a explicat motivaţia pentru care au fost alese textele pe care credincioşii le-au putut asculta la această slujbă. „Avem o bucurie deosebită să vedem cum credinţa puternică, jertfelnică, harnică şi darnică ridică lăcaşuri sfinte spre slava Preasfintei Treimi. La sfârşitul slujbei, noi cântăm: «această casă Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit-o, această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfinţit-o». Deodată cu sfinţirea catedralei se sfinţesc şi sufletele noastre dacă ne aflăm în stare de rugăciune, de cerere, de chemare a harului. Slujba sfinţirii are bogate semnificaţii duhovniceşti. Toate rugăciunile au la bază textele din Sfânta Scriptură. Moaştele Sfinţilor martiri sau mucenici sunt purtate în jurul bisericii şi sunt introduse apoi în piciorul sfintei mese, cum stă scris şi în cartea Apocalipsei, unde se vorbeşte că, în faţa tronului Mielului, se aflau cei care şi-au spălat hainele lor în sângele Lui. Aceştia sunt cei care au pătimit pentru Hristos. Deşi avem mai multe feluri de sfinţi, numai moaştele martirilor sunt depuse în piciorul mesei din altar şi în antimisul pe care se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Între sfinţii martiri şi Hristos cel Înviat este cea mai strânsă legătură, pentru că aceeaşi putere a iubirii jertfelnice pe care a arătat-o Hristos pe Sfânta Cruce e împărtăşită martirilor şi celor care l-au mărturisit pe El. Primele biserici au fost construite pe mormintele lor. Cinstirea martirilor este un îndemn de a păstra credinţa atât în vremuri bune, cât şi în timpuri de încercare, de prigoană. Dumnezeu ne-a ajutat ca, după ce am păstrat credinţa în timpul anilor grei ai comunismului, când biserica a fost persecutată, să ne bucurăm acum de rodirile duhovniceşti ale rugăciunilor tuturor celor care au pătimit pentru credinţă.“

„Programul duhovnicesc al pregătirii noastre de a intra în împărăţia cerurilor“

A urmat Sfânta Liturghie săvârşită în prezenţa a peste 5.000 de credincioşi, în noua catedrală, de către PF Patriarh Daniel, IPS Mitropolit Teofan, IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, IPS Iosif, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române din Europa Centrală şi Meridională, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, PS Gherasim, Episcopul Râmnicului, PS Luchian, Episcopul sârbilor ortodocşi din România, PS Timotei, Episcopul Aradului, Hălmagiului, Ienopolei şi Hunedoarei, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Sofronie, Episcopul Oradiei, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Daniil, Episcopul Episcopiei Române de Vârşeţ, PS Siluan, Episcopul ortodocşilor români din Ungaria, PS Paisie Lugojeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Episcopiei Romanului şi PS Iustin Sigheteanul, Episcop-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. După citirea Sfintei Evanghelii de la Sfânta Liturghie, Patriarhul Daniel a împărtăşit credincioşilor veniţi la praznicul pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae şi la sărbătoarea sfinţirii catedralei un cuvânt de învăţătură. „Această Evanghelie, după Sfântul Evanghelist Luca, seamănă cu Evanghelia după Matei, cu mici deosebiri, şi se referă la programul duhovnicesc al pregătirii noastre de a intra în împărăţia cerurilor. Acest program duhovnicesc a fost numit îndeobşte Fericirile, care se şi cântă adesea în biserică. Dacă ne uităm bine la conţinutul acestor Fericiri, vedem că Hristos-Domnul îi fericeşte pe cei blânzi, pe cei smeriţi, pe cei ce însetează de dreptate, pe cei care, în timp de prigoană, rămân fideli, rămân credincioşi lui Hristos. Fericirile se încheie cu o concluzie raportată la împărăţia cerurilor: «Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri». Hristos Domnul vrea să ne arate că pregătirea pentru viaţa veşnică începe din lumea aceasta, având etape diferite de creştere duhovnicească. Cea dintâi etapă de creştere duhovnicească este smerenia, apoi blândeţea, bunătatea, milostivirea, dorul după adevăr şi dreptate; dar şi răbdarea multă în încercări, din care se vede iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Smerenia este deci începutul ridicării noastre duhovniceşti, al vindecării noastre, al ridicării din păcat şi al apropierii de Dumnezeu cel smerit.

Sfântul pe care îl pomenim astăzi, Sfântul Ierarh Nicolae, are mai multe virtuţi în viaţa sa, după cum arată şi troparul, dar am putea spune că el are toate virtuţile cuprinse în programul duhovnicesc al Fericirilor din Sfânta Evanghelie“, a precizat Părintele Patriarh, care, în continuare, a vorbit pe scurt despre viaţa Sfântului Ierarh Nicolae.

Sfântul Nicolae, legătura dintre Răsărit şi Apus

Sfântul Nicolae era un om plin de râvnă duhovnicească, a continuat Patriarhul. Nu era atât de învăţat ca Sfântul Atanasie sau alţi ierarhi, dar era râvnitor şi avea un simţ al adevărului, am zice astăzi, un fel de instinct duhovnicesc, al dreptei credinţe, instinctul Ortodoxiei. El a fost foarte dur cu Arie, pentru că simţea că este un înşelător. La Niceea s-a arătat ca un mare apărător al dreptei credinţe. El este nu doar „îndreptător credinţei“ sau „dreptar credinţei“, ci şi un mare dascăl al milosteniei, al bunătăţii arătate în ajutoarea semenilor, prin cuvânt, rugăciune şi prin faptă. „A ajutat mulţi oameni necăjiţi, săraci, a fost făcător de minuni încă din timpul vieţii, iar după moarte, a vindecat o mulţime de bolnavi. În data de 6 decembrie 340 a trecut la Domnul, în vârstă de 70 de ani, plâns de credincioşii săi, de păstoriţii săi, care îl cinsteau ca pe un sfânt. Pentru a nu fi profanate de invadatorii otomani, moaştele Sfântului Nicolae au fost duse în Evul Mediu în Italia, la Bari, unde se află şi acum. Vedem cum leagă acest Sfânt atât Răsăritul, prin originea sa, cât şi Apusul creştin, prin prezenţa sa la Bari. De aceea, în biserica din Bari, deasupra locului unde se află moaştele sale, se află o candelă cu două lumânări care ard continuu - una simbolizează Răsăritul creştin, alta Apusul creştin. Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, nu pentru că a scris mult, ci pentru că a fost foarte bun, fiind cunoscut pentru bunătatea, blândeţea şi milostenia lui. Cineva spunea că noi, românii, am făcut biserici mai mici, dar nu motiva că nu am avut timp, bani, că am fost prea des invadaţi, de puteri străine, de credinţe străine, ci pentru că noi simţim, mai ales la ţară, pe Dumnezeu aproape, fiindcă Dumnezeu este bun. Cum să vă spun?! Este bun... ca Sfântul Nicolae! Sfinţii, în general, dar mai ales sfinţii milostivi, reflectă în ei, prin lucrarea harului lui Dumnezeu, bunătatea lui Dumnezeu Cel prea milostiv şi împlinesc în ei îndemnul Mântuitorului: «Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este». «Şi trimite ploaia şi soarele şi peste cei buni şi peste cei răi»“, a menţionat PF Daniel.

Sfântul Nicolae este un „chip al blândeţelor“ şi al milosteniei; bunătatea lui l-a făcut foarte iubit, mai ales de cei săraci şi de copii. Atât de mult îl iubesc copiii pe Sfântul Nicolae, că, adesea, îl confundă cu Moş Crăciun. „Există o legătură duhovnicească între Moş Nicolae şi Moş Crăciun, pentru că sărbătoarea lui, 6 decembrie, este întotdeauna în Postul Naşterii Domnului, Postul Crăciunului. Şi el este pentru noi un model, o pildă, care ne îndeamnă la milostenie, la ajutorarea săracilor, la ajutorarea familiilor sărace, mai ales a celor cu copii mulţi, la o atenţie deosebită faţă de copiii orfani, săraci, bolnavi, necăjiţi. Astfel, am putea spune că sărbătoarea Sfântului Nicolae este şi o sărbătoare a copiilor, pentru că un copil apreciază un om nu atât după ştiinţa lui, după rangul lui în societate, după funcţia lui, după averea lui, ci după bunătatea lui“, a mai spus Preafericirea Sa.

Două altare sfinţite

A amintit apoi că foarte multe biserici din ţara noastră şi din toată creştinătatea poartă hramul său; îl au ca ocrotitor. „Noi, astăzi, întrucât sfinţirea catedralei a coincis cu sărbătoarea Sfântului Nicolae, am adăugat un al doilea hram, pe lângă Prea Sfânta Treime, şi anume hramul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae. Când noi, ierarhii, am sfinţit altarul de aici sau, mai bine zis, am înconjurat biserica cea mare, afară, IPS Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, cu binecuvântarea noastră, a sfinţit altarul paraclisului din demisolul acestei catedrale. Astfel, astăzi s-au sfinţit două altare, unul în demisol, al paraclisului cu hramul «Sfântul Nicolae», şi altul, aici, cu hramul «Sfânta Treime». În Sfântul Nicolae ni s-a arătat bunătatea, milostivirea Prea Sfintei Treimi. Astăzi trăim într-o lume în care cei bogaţi devin mai bogaţi, foarte adesea, iar cei săraci, şi mai săraci. Este mare nevoie de dezvoltarea operei filantropice, sociale, nu numai de la individ la individ, ci şi prin instituţii permanente de binefacere, de ajutorare, aşa cum ne-a arătat Sfântul Vasile cel Mare. Sfântul Nicolae se aseamănă cu Sfântul Vasile, cu Sfântul Ioan cel Milostiv şi cu mulţi alţi sfinţi, prin bunătatea lui şi prin ajutorarea pe care a arătat-o săracilor, orfanilor şi tuturor celor necăjiţi. Sfântul Nicolae este un luminător al nostru, al vieţii creştine, mai ales în această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, ca, la darul lui Dumnezeu arătat nouă, să răspundem şi noi cu daruri. În această perioadă, noi cântăm colinde, iar la sfârşit, împărţim daruri celor mici, copiilor şi celor săraci“.

„Atât luăm cu noi în viaţa veşnică: cât am dăruit altora“

„Să ne ajute Bunul Dumnezeu, a mai spus Părintele Patriarh Daniel, să învăţăm din pilda Sfântului Nicolae, din exemplul lui, să fim milostivi, pentru că atât luăm cu noi în viaţa veşnică: cât am dăruit altora. Ceea ce am adunat pentru noi înşine nu are valoare spirituală, ci numai ceea ce am adunat pentru alţii sau, mai bine zis, am oferit altora are valoare eternă, pentru că, şi Persoanele Sfintei Treimi, nu trăieşte fiecare pentru Ea Însăşi, ci fiecare pentru celelalte. Darurile pe care le facem altora din iubire milostivă devin lumină în sufletul nostru, devin comori adunate în suflet, ca lumină a bunătăţii, şi în ceruri, ca reflex al asemănării noastre cu Dumnezeu“.

La finalul Sfintei Liturghii arhiereşti, Patriarhul României a oferit un engolpion şi Crucea Patriarhală pentru arhierei PS Timotei Seviciu, Episcopul Aradului, pentru deosebitele realizări în cei peste 20 de ani de arhipăstorire în eparhie, după care a dăruit ediţia jubiliară a Liturghierului, un set de vase liturgice şi o cruce de binecuvântare noii catedrale. Preoţii slujitori, Simion Mladin, Mircea Bubte şi Gheorghe Gogan, au primit ca semn de distincţie Crucea Patriarhală pentru clerici.

Primăria oraşului Arad a oferit Preafericirii Sale distincţia „Credinţă şi Unire“, înmânată de primarul Gheorghe Falcă. La manifestare au participat reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor şi ai autorităţilor locale.

Patriarhul României a sfinţit sâmbătă şi racla din argint pentru moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, primite de la cardinalul Angelo Comastri, mare eclesiarh al Bisericii papale din Roma

▲ Ridicată în 13 ani

Lucrările la noua catedrală din Arad au demarat cu sfinţirea locului din cartierul Podgoria, în data de 21 noiembrie 1991. Lucrările propriu-zise de construcţie la acest lăcaş au început în anul 1994. În 1995 s-a turnat nivelul general, după care au urmat închiderile perimetrale, acoperirea cu tablă de cupru peste un schelet metalic. În 2003 s-au adus cinci clopote de la renumita fabrică din Insbruck, Austria. În 2007 s-a terminat placarea exterioară din calcar de Podeni, iar scările şi soclul au fost făcute din granit. În ajunul Crăciunului din 2007 s-a săvârşit prima Liturghie. Policandrele din biserică sunt din bronz şlefuit, aduse de la Tesalonic, iar mobilierul este realizat la noi în ţară.

Sumele folosite până la ora actuală se ridică până la aproximativ şase milioane de dolari. Majoritatea provin din donaţiile credincioşilor, sponsorizări de la diferite societăţi comerciale, fonduri de la bugetul de stat, de la autorităţile locale şi din partea Episcopiei Aradului.

▲ Sfinţirea centrului cultural-pastoral din parohia Arad-Bujac

În cartierul arădean Bujac, vineri, 5 decembrie 2008, a avut loc sfinţirea Centrului cultural pastoral „Sfântul Nicolae“ din parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“. Slujba a fost oficiată de Părintele Patriarh Daniel, însoţit de Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu, IPS Andrei, Arhiepiscopul Albei Iulia şi de alţi ierarhi.

Acest complex, cu trei corpuri de clădiri, cu casa parohială, care are la parter oficiul parohial, o sală de consiliu, birouri şi bibliotecă, este completat de o sală multifuncţională. Lucrările s-au desfăşurat începând cu anul 1994. În 1998 a fost terminată această sală, după care au început lucrările la casa parohială, terminate în 2004. Aici se fac cursuri de limbi străine la care participă mulţi copii. Un alt program derulat de acest centru este cel de catehizare al elevilor, numit „Hristos împărtăşit copiilor“. Tot în cadrul acestei parohii este editată o foaie, „Viaţa în Hristos“, care cuprinde articole religioase şi ajută la împropierea unui vocabular frumos, curat din partea celor care vin în acest complex.

„Fiecare parohie este o eparhie în miniatură“

În cuvântul său, Episcopul Aradului, PS Timotei, a subliniat că prin acest centru se încearcă arătarea a ceea ce se poate realiza la nivel parohial în această eparhie aflată în vestul ţării. Aici se dezvoltă o intensă activitate duhovnicească, frumoasă care se împleteşte cu celelalte planuri ale vieţii obşteşti.

În continuare, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean din Arad, a arătat în discursul său că „activitatea culturală a Bisericii vine să confirme adevărata dimensiune a existenţei umane în care a fi este mai important decât a avea, în care sufletul primează asupra materiei. Ceea ce s-a realizat în parohia Arad-Bujac, o comunitate cu un număr relativ mic de credincioşi, cu posibilităţi financiare limitate, evidenţiază preocuparea pentru cele spirituale. Aici copiii şi tinerii găsesc o alternativă la activităţile multor adolescenţi, care deviază caractere şi îngrijorează societatea“.

Părintele paroh al bisericii din cartierul Bujac, preotul Vasile Pop, consilier cultural al Epsicopiei Aradului, gazda acestui eveniment, pornind de la cuvintele Patriarhului Daniel care, în alocuţinea sa din aceeaşi zi la Universitatea „Aurel Vlaicu“, spunea că „în lumea materială totul se cumpără şi se vinde, dar în lumea spirituală totul se dăruieşte şi se primeşte“, a subliniat că acest centru a luat fiinţă prin jertfa celor care au avut o inimă deschisă pentru cei aflaţi în nevoi.

În discursul său, Preafericitul Patriarh a făcut constatarea că Biserica, prin comunităţile ei locale, parohiile, merge înaintea legislaţiei existente. „Fiecare parohie este o eparhie în miniatură cu aceleaşi direcţii de activitate ca şi ale unui centru eparhial. Am receptat cu bucurie faptul că parohia inspiră, prin demersurile ei, Sfântul Sinod, iar Sinodul confirmă şi impulsionează acţiunile parohiei“.