Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania 190 de ani de la ctitorirea bisericii din Ciceu-Giurgești, Bistrița-Năsăud

190 de ani de la ctitorirea bisericii din Ciceu-Giurgești, Bistrița-Năsăud

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Un articol de: Darius Echim - 08 Octombrie 2018

Parohia Ciceu-Giurgeşti în colaborare cu academicianul Dorel Banabic au organizat sâmbătă, 6 octombrie, Simpozionul „190 de ani de la ctitorirea bisericii ortodoxe din localitatea Ciceu-Giurgești, județul Bistrița-Năsăud”, în cadrul căruia au fost susținute mai multe comunicări sub genericul Anului Centenar al Marii Uniri.

La biserica din sat a fost oficiată o slujbă de Te Deum, în prezenţa Înaltprea­sfin­țitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramu­reșului și Sălajului. Cu această ocazie, ierarhul i-a oferit acad. Dorel Banabic Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar epitropului parohiei, Pavel Telcean, Diplomă de aleasă cinstire.

La Căminul Cultural din localitate au fost susținute, apoi, prelegeri moderate de academicianul Dorel Banabic, gazda evenimentului. Au luat cuvântul: președintele Senatului Univer­sității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, pr. prof. dr. Ioan Chirilă, cu lucrarea – „Unitatea credinței și unirea cea mare a românilor: icoană rareșiană, mărturisire movileană și martiriu”; conf. dr. Radu Mârza (Facultatea de Istorie şi Filozofie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca) – „Domeniul cetății Ciceului: coordonate istorice”; cercetătorul ştiinţific III dr. Mircea-Gheorghe Abrudan (Institutul de Istorie „George Bariţiu”, Academia Română, Cluj-Napoca) – „Mitropolitul Andrei Şaguna şi comunitatea ortodoxă din Ciceu-Giurgeşti”; exarhul Mănăstirilor şi Schiturilor din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, arhim. dr. Macarie Motogna – „Vetre monahale din Transilvania ca factori de romanitate”; și diplomatul Liviu Petrina – „Preotul român, lider politic: modelul vicarului de Alba Iulia Alexandru Baba”. De asemenea, parohul comu­nității din Ciceu-Giurgeşti, pr. dr. Dan Constantin Iftimi a prezentat istoricul bisericii parohiale.

În cadrul evenimentului a fost prezentată și cartea „Focul căzut din cer… Raidurile Aviaţiei Statelor Unite ale Americii şi ale Aviaţiei Regale Britanice asupra Banatului şi Transilvaniei în anii 1943-1944”, aparţinând col (r) Constantin C. Gomboş.

Alături de localnici, la eveniment au participat autoritățile locale, județene și centrale, printre care Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Odiviu Frenț, și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Puica.

Aproape două secole de istorie

Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Ciceu-Giurgeşti a fost construită în anul 1822, pe locul unei biserici de lemn mai vechi, care se află astăzi la Mănăstirea Căşiel din județul Cluj. Prin osteneala oamenilor s-a ridicat actuala biserică de zid, lucrările începând în anul 1822 şi finalizându-se prin punerea iconostasului, în 1828, când a fost şi sfinţită de Vasile Moga, primul episcop român de după unirea de la 1700. Biserica a trecut prin câteva etape de reconstrucţie: 1903, 1905, 1950, 1970-1971 și 2004-2008, când a fost resfinţită de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. În anul 2016, biserica a fost resfințită de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după efectuarea unor lucrări de renovare.

Biserica păstrează prestolul (piciorul) iniţial, care este din piatră şi pe care se află consemnat anul 1822, care certifică vechimea acestei biserici ortodoxe şi credinţa dreptmăritoare a acestor oameni.