Biserică şi societate
23 August ca hram

23 August ca hram

Cătălinvalentin Raiu, 23 August 2010

Până nu de mult defilările de 23 August reprezentau centrul tabloului prezenţei Partidului Comunist în spaţiul public. Zeci de mii de oameni se aşezau cuminţi în tiparele minuţios regizate, aducând osanale "celui mai iubit fiu al poporului".

23 August a fost Ziua Naţională a României în perioada comunistă, schimbându-i-se de mai multe ori numele. În esenţă, se celebra acelaşi lucru: "eliberarea poporului de sub jugul fascist de către glorioasa armată sovietică", ideea subtilă ce trebuia indusă fiind aceea că românii s-au eliberat singuri de sub dominaţia imperialismului printr-o revoluţie mesianică. Secretarul general al Partidului, Nicolae Ceauşescu, saluta şi vorbea mulţimii din înaltul tribunei ca dintr-un amvon. Cei care defilau, în cea mai mare parte muncitori, mulţumeau acestuia pentru binefacerile aduse poporului pe drumul construirii socialismului. Nu lipseau textele sacre sub forma poeziilor închinate conducerii partidului şi nici agapa frăţească cu mici şi bere de după. În fond, între anii 1945 şi 1989, 23 August a însemnat celebrarea publică a comunismului cu o regie de tip religios. Se urma în mod grotesc logica unui pelerinaj de masă cu scopul de a redemonstra anual adeziunea poporului (ne)muncitor la adevărurile marxist-leniniste puse în practică de către fanaticii regimului.

Sacralizarea politicii

Regimurile totalitare, cum este cazul fascismului, nazismului şi comunismului, devin astfel nişte religii politice. Totalitarismul este impus de o mişcare revoluţionară organizată într-un partid disciplinat ca un corp de armată, având monopolul puterii şi care construieşte un nou stat pe temelia unui partid unic cu scopul precis de a cuceri societatea şi de a controla conştiinţele supuşilor. Cel mai grav însă este că aceste regimuri au fost însoţite şi de revoluţii antropologice care aveau rolul de a rescrie esenţa umanităţii şi de a crea "omul nou" devotat trup şi suflet proiectelor partidului. Atribuindu-şi misiunea unui Dumnezeu terestru şi considerându-se singurele înzestrate cu capacitatea de a crea o nouă civilizaţie, partidele unice impun noi dogme, credinţe, ritualuri, simboluri şi tipare de comportamente.

Astfel, comunismul românesc nu a fost doar un proiect politic eşuat, ci şi o cruntă realitate socială, antropologică şi culturală, cu pretenţii de pseudo-religie. Împărţind persoanele umane în muncitori şi restul, comunismul nu a făcut decât să stabilească cine sunt credincioşii regimului şi cine sunt ereticii. Cei din urmă au fost ţinuţi la marginea societăţii (preoţi, intelectuali, ţărani etc.), în cazul fericit în care nu au fost excluşi din societatea văzută ca o comunitate exclusivistă a drepţilor şi trimişi în închisori ca deţinuţi politici. Sacralizarea politicii a atins cele mai vulgare culmi în perioada interbelică, când regimurile totalitare din Europa au stabilit adevăruri ideologice absolute, care trebuiau respectate, au persecutat pe necredincioşii regimului şi au venerat pe părinţii fondatori. Modelul sovietic a fost în scurt timp impus şi în societatea românească, în care şi-a găsit rapid oameni care aşteptau cu nerăbdare convertirea. Astfel, România are cea mai spectaculoasă creştere a numărului de membri ai Partidului Comunist dintre toate ţările intrate în sfera de influenţă sovietică: de la circa 1.000 în perioada interbelică la circa 700.000 în 1947.

Societatea comunistă se transforma într-o "liturghie de masă pentru cultul politic" (Emilio Gentile), prin stabilirea unui nou sistem de credinţe transmis supuşilor prin porunci, şantaj sau negocieri perverse. Libertatea persoanei este desfiinţată şi înlocuită cu teroarea. În acest sens, teologul protestant Paul Tillich arăta că atunci "când tendinţele totalitare sunt mai puternice, noi mituri politice trebuie inventate. Statul nu se comportă ca o reprezentare a lui Dumnezeu pe pământ, ci ca însuşi Dumnezeu pe pământ".

Caricaturizarea religiei

Comunismul, posesorul "harului mântuitor al tovărăşiei" (Hannah Arendt), şi-a însuşit toate elementele unei religii adevărate: cult, sfinţi, moaşte, texte sfinte, coduri de comportament, calendar, locuri de venerare etc., prezentându-ni-se ca o imitaţie caricaturală a ceea ce se întâmplă într-o biserică. Declarat nemuritor ca rezultat al viziunii şi gândirii sale, trupul lui Lenin a fost intact conservat şi expus spre venerare asemenea unor sfinte moaşte ale materialismului anticreştin. Piaţa Roşie din Moscova devenise un loc de venerare, aşa cum şi comuniştii români au încercat să facă din Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism (Mausoleul din Parcul Carol din Bucureşti). Astfel, liderii comunişti erau consideraţi drept sfinţi sau profeţi ai culmilor socialismului, cei care aveau să înfăptuiască comunismul autentic, în care nu va mai exista exploatarea omului de către om şi nici lupta de clasă.

Din acest peisaj sumbru nu lipseau textele sacre, care erau producţiile congreselor Partidului Comunist Român, în fapt, deciziile secretarului general imposibil de dezbătut sau de contestat. Pe acest fundal, cultul personalităţii dictatorului a luat mare amploare. Tabloul său, prezent în fiecare sală de clasă, în fiecare spital, instituţie etc., având menirea de a domina spaţiul public asemenea unor icoane care însoţesc credinţa creştinilor.

Peste toate acestea, riturile comuniste reveneau an de an prin defilările de amploare cu ocazia zilelor de 1 Mai şi 23 August. Procesiuni vulgare inspirate din pelerinajele religioase, acestea erau puse în scenă şi dedicate oamenilor muncii. Intelectualii erau mult mai slab reprezentaţi. Copiii şi tinerii prezentau la rândul lor omagii din inimile neprihănite conducerii de partid şi de stat, fiind trataţi ca o categorie importantă, aceea a "viitorului luminos al patriei". Niciodată însă nu însemnau şi prezentul.

Concurentul comunismului

Imitând morfologia creştinismului, comunismul nu le cerea oamenilor decât să creadă într-o ideologie investită cu caracter ştiinţific. Grandiosul spectacol public, în care "omul nou" de tip comunist îşi demonstra printr-un sec voluntariat impus ataşamentul faţă de regim, avea darul de a uniformiza comportamentele şi atitudinile colective. Cu toate acestea, omul nou pare că nu a apucat să se nască, fanaticii totalitarismului fiind puţini şi în general incapabili să înţeleagă dimensiunea pseudoreligioasă a marxismului pus în practică.

Peste toate acestea, organizarea sărbătorii de 23 August ca un hram al întregii societăţi ne arată că în modernitate ideologiile politice au luat locul credinţelor religioase scoase din spaţiul public odată cu intensificarea procesului de secularizare. Mai mult, totalitarismele au continuat procesul secularizării şi au înzestrat realităţi terestre cu respectul cuvenit lui Dumnezeu şi sfinţilor. Procedându-se aşa, comunismul a demonstrat că adevăratul său concurent a fost Biserica însăşi.

"Comunismul românesc nu a fost doar un proiect politic eşuat, ci şi o cruntă realitate socială, antropologică şi culturală, cu pretenţii de pseudo-religie. Împărţind persoanele umane în muncitori şi restul, comunismul nu a făcut decât să stabilească cine sunt credincioşii regimului şi cine sunt ereticii."


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!