Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri 500.000 de elevi din clasa a IV-a participă la orele de religie ortodoxă în Rusia

500.000 de elevi din clasa a IV-a participă la orele de religie ortodoxă în Rusia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 05 Feb 2016

În cadrul Conferinţelor de Crăciun organizate anual de Patriarhia Moscovei, ministrul adjunct al învăţământului din Federaţia Rusă, Natalia Tretiak, a spus că în anul 2015 la materia „Elemente ale culturii ortodoxe” au participat cinci sute de mii de elevi din clasa a 4-a, anunţă Interfax. În afară de aceasta, doamna Tretiak a subliniat, în intervenţia sa la conferinţă că ministerul planifică, în cooperare cu Departamentul sinodal pentru învăţământ religios şi catehizare al Bisericii Ortodoxe Ruse, elaborarea unui proiect de programă analitică pentru cursul de cultură ortodoxă. „După analizarea proiectului în cadrul unei şedinţe de lucru a departamentului metodic federal, registrul de programe poate fi completat cu această materie, care să fie recomandată pentru predarea în şcoli”, a mai remarcat reprezentantul ministerului. În afară de aceasta, a fost luată decizia supunerii unei expertize a manualelor de elemente culturale religioase ale celorlalte organizaţii religioase din Rusia. Natalia Tretiak a declarat că se lucrează şi la proiectul introducerii în universităţile de stat a specializării de predare a elementelor de cultură religioasă, pentru a forma cadre didactice specializate.

Cursul „Elemente de cultură religioasă şi etică laică” a fost introdus de la 1 septembrie 2012 în toate şcolile de stat din Federaţia Rusă. Acesta este frecventat în clasa a 4-a, o oră pe săptămână, şi are şase module: „Elemente de cultură ortodoxă”, „Elemente de cultură islamică”, „Elemente de cultură iudaică”, „Elemente de cultură budistă”, „Elemente ale culturilor religioase mondiale” şi „Elemente de etică laică”. Elevii şi părinţii lor au dreptul să aleagă unul din aceste module. 500.000 de elevi au optat pentru cel de religie ortodoxă.

Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, a anunţat că i-a propus ministrului învăţământului, Dmitry Livanov, să introducă acest curs de la clasa a 2-a până la a 9-a. Totuşi, acest lucru ar fi posibil, dacă ministerul va fi de acord cu propunerea, pentru clasele 2-4 în anul şcolar 2016-2017, iar pentru clasele 5-9 nu mai devreme de anul şcolar 2017-2018.