620 de ani de atestare documentară a Cetăţii de Scaun a Sucevei

Narcisa Elena Balaban, 10 Februarie 2008

Ieri, 10 februarie, s-au împlinit 620 de ani de la cea mai veche atestare documentară a Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a oraşului Suceava. Cu această ocazie, Muzeul Judeţean Suceava, în colaborare cu Primăria oraşului, a organizat, pe 8 februarie, Simpozionul „Cetatea de Scaun a Sucevei - 620 de ani“. La simpozion au participat istorici şi personalităţi în domeniu, precum acad. Răzvan Teodorescu, Mircea Matei, Ştefan Olteanu, Ştefan Sorin Gorovei, Adrian Rusu. Vă prezentăm în continuare un scurt documentar despre începuturile Cetăţii de Scaun de la Suceava.

În anul 1951, la iniţiativa Academiei Române s-a organizat, la Suceava, primul şantier-şcoală de arheologie medievală din România, pentru formarea viitorilor specialişti în domeniul arheologiei Evului Mediu. Cercetările arheologice, desfăşurate sub conducerea profesorului Ion Nestor, au condus la stabilirea etapelor de edificare a Cetăţii de Scaun de la Suceava.

Petru I Muşat - întemeietorul cetăţii

Începuturile Sucevei sunt strâns legate de numele şi fapta domnitorului Petru I Muşatinul, domn al Ţării Moldovei între 1375-1391. Părintele diac. dr. Vasile Demciuc, conf. univ. la Catedra de Istorie şi Relaţii Internaţionale a Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava, ne-a oferit câteva informaţii despre istoria Cetăţii Sucevei. Au fost şi vor mai fi dificultăţi pentru reala reconstituire a faptelor istorice din timpul domniei lui Petru I Muşatinul, în primul rând, din cauza precarităţii izvoarelor.

Din ceea ce se cunoaşte astăzi în istoriografia românească, putem foarte bine să înfăţişăm în complexitatea epocii, pe Petru I, ca un om abil diplomat şi priceput comandant de oaste, chivernisitor de ţară şi ctitor cu intensă activitate culturală şi artistică. Domnia lui Petru I corespunde unor realizări de seamă în domenii esenţiale ale vieţii de stat, dintre care menţionăm întemeierea sistemului unitar defensiv la frontiera estică a teritoriului românesc, structurat în adâncime, începând de la malul drept al Nistrului spre interior, emiterea celor dintâi piese monetare ale Ţării Moldovei, organizarea cancelariei domneşti şi, nu în ultimul rând, contribuţia majoră la întemeierea Mitropoliei Moldovei, element fundamental în ideologia politică a lumii medievale, marcând recunoaşterea internaţională, cu depline drepturi, a statului românesc est carpatic.

10 februarie 1388

Legat direct de dezvoltarea economică a Moldovei, de cuantumul monetar aflat în circulaţie la acea dată, se află marele împrumut financiar făcut de Petru I Muşat lui Vladislav Iagello. Din actul vremii aflăm că regele Poloniei a primit de la domnitorul Ţării Moldovei „trei mii de ruble de argint frâncesc... Şi s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul naşterii Domnului 1388“. După calculele cronologice, data corespunde zilei de 10 februarie 1388. Vorbind despre paritate, Al. Gonţa arată că „1 rublă de argint frâncesc echivalează cu 120 de galbeni de aur“, ceea ce înseamnă că împrumutul se ridica la 360.000 de ducaţi de aur, iar Octavian Iliescu demonstrează, în urma calculelor făcute, că „suma împrumutată regelui Poloniei echivala cu 47,490 kg de aur fin“. Faptul că o sumă atât de mare a putut fi scoasă din visteria ţării, fireşte că fără a pricinui perturbări în bugetul domniei, dovedeşte atât marea putere a economiei moldovene în acel moment, cât şi soliditatea instituţiilor statele, capabile să asigure o fluenţă constantă şi progresivă a acestei economii, garantată de însăşi stabilitatea politică asigurată ţării de Petru I. Aceasta este, aşadar, cea mai veche atestare documentară a Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Faptul că şi oraşul Suceava este menţionat pentru prima dată tot în 1388, nu ca loc de emitere a unui document, ci efectiv ca aşezare - în actul emis de catolicosul armenilor Theodoros al II-lea, la 18 august 1388, „Nostra civitatis sucevensis“ -, are o semnificaţie aparte, aceea că, timp de aproape trei veacuri, evoluţia Sucevei stă sub semnul dualităţii CETATE - ORAŞ. Istoria cetăţii nu ar fi întreagă fără cea a oraşului, chiar dacă fiecare a avut propria viaţă.

Defrişări, în vederea ridicării construcţiei

Cetatea de Scaun a fost ridicată la sud de actualul oraş Suceava, pe un bot de deal izolat artificial de platoul ce se întinde astăzi spre satul Lisaura, prin săparea unui şanţ în partea de est şi sud, în timp ce versantele de vest şi nord au fost de la început abrupte. Ca şi în cazul cetăţii Şcheia, şi aici, în timpul săpăturilor arheologice efectuate la mijlocul secolului trecut, sub directa îndrumare a prof. Ion Nestor, s-a putut recunoaşte stratul incendiar de defrişare în vederea ridicării construcţiei. În mijlocul porţiunii de deal amenajat sumar, s-a procedat la ridicarea unor curtine (n. r.: porţiuni de zid care unesc flancurile a două bastioane) de o grosime variabilă, până la 2 metri, prevăzute în colţuri şi în centrul fiecărei laturi cu câte un turn pătrat, încadrându-se, astfel, un spaţiu dreptunghiular. Cu excepţia incintei de pe latura de nord, care s-a prăbuşit cu toate construcţiile care existau, în urma unei alunecări de teren, curtinele iniţiale se mai păstrează şi pe toate laturile, formând peretele exterior al clădirilor din curtea interioară.

Cetatea de scaun de la Suceava are un plan rectangular, cu latura mică (la sud) de 36 de metri, şi latura mare (la est) de est de circa 40 de metri, cu ziduri groase de circa 1,50 metri până la 2 metri, întărite, din loc în loc, cu turnuri de apărare de formă pătrată. Intrarea se făcea pe latura de sud, printr-o poartă încununată de un arc semicircular. Pe laturile de est şi de sud-est se găsea un şanţ de apărare.

După planurile cetăţilor ridicate de voievodul Petru I Muşatinul (plan romboidal la Cetatea Şcheia, la vest de oraşul Suceava, şi plan rectangular la Cetatea de Scaun a Sucevei şi la Cetatea Neamţului), s-a constatat faptul că arhitecţii şi meşterii acestor fortificaţii erau străini.

Refăcută de Sf. Voievod Ştefan cel Mare

Întrucât, la mijlocul secolului al XV-lea, în Europa începuse să se răspândească o nouă tehnică de luptă, s-au impus măsuri pentru creşterea capacităţii de rezistenţă la asedii şi a Cetăţii de la Suceava. După cum aflăm de pe site-ul Complexului muzeal „Bucovina“, meritul de a întări această cetate îi revine marelui voievod al Moldovei şi sfânt al Bisericii noastre, Ştefan cel Mare (1457-1504), care a adaptat Cetatea de scaun de la Suceava noilor condiţii de luptă.

Astfel, vechiul şanţ de apărare a fost acoperit, iar fortul rectangular a fost înconjurat de un zid de incintă, construit în două faze.

În prima etapă, zidul de incintă a fost întărit cu turnuri de apărare de formă pătrată. Această etapă a fost anterioară asediului otoman din vara anului 1476, condus de Mahomed al II-lea, ca răspuns firesc şi aşteptat la înfrângerea dezastruoasă de la Vaslui, din iarna anului 1475. După asediu, primei pânze de ziduri i s-a adăugat o a doua, astfel că s-a ajuns ca zidul de incintă să aibă o grosime de aproximativ 3 metri, iar turnurile pătrate au fost transformate în bastioane semicirculare, pentru a permite amplasarea tunurilor şi pentru a avea o rezistenţă sporită în faţa loviturilor de ghiulele. Tot în această perioadă a fost săpat şi şanţul de apărare ce înconjura cetatea pe laturile de est, sud şi vest. S-a construit contraescarpa (panta dinspre inamic a şanţului-obstacol din lucrările de fortificaţie), iar intrarea s-a mutat pe latura de est. Au fost modificate şi interioarele, după necesitatea vieţii de curte, dar mai ales după gustul epocii.

Intrarea în cetate se făcea cu ajutorul unui pod cu o parte fixă şi o alta mobilă şi al unui sistem de trei porţi, apărate de soldaţi ce stăteau în camere de gardă, special amenajate.

Pe latura de est se aflau paraclisul şi apartamentele domneşti, iar pe cea de vest, la subsol, se găseau pivniţele. La etaj era amenajată o sală de mari dimensiuni, somptuos decorată cu sculpturi în stil gotic, unde se întrunea sfatul domnesc.

În restul încăperilor din cetate locuiau soldaţii, întrucât familia domnească nu venea aici decât în caz de pericol, ea având la dispoziţie un confort deosebit la Curtea Domnească, aflată în oraş.

Distrusă în urma deselor asedii

În decursul domniei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cetatea a cunoscut trei asedii, în anii 1476, 1485 şi 1497, care au distrus-o în mari proporţii, însă fără a o cuceri.

În anul 1538, boierii moldoveni adunaţi la curtea de la Bădeuţi îl trădau pe voievodul Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546), predând cetatea sultanului Soliman Magnificul. Acesta din urmă era cel mai de temut duşman al lui Petru Rareş şi al treilea sultan care călca pământul Moldovei, după Mahomed al II-lea (1476) şi Baiazid al II-lea (1484). A opta campanie imperială condusă personal de sultan avea ca obiectiv îndepărtarea lui Petru Rareş de la conducerea Moldovei şi numirea unui alt domn. Soliman ajungea sub zidurile Sucevei la 15 septembrie 1538.

Un alt moment trist în istoria cetăţii avea să aibă loc la 1563, când, în urma asedierii turceşti, cetatea a fost distrusă în mare parte. Astfel, Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1564-1568), în timpul celei de-a doua domnii, o abandona, mutând reşedinţa voievozilor Moldovei la Iaşi.

Cetatea de Scaun a Sucevei a mai fost utilizată ca reşedinţă domnească sau garnizoană la sfârşitul secolului XVI-lea, în timpul domniilor lui Aron Vodă (1591-1592; 1592-1595), Ştefan Răzvan (1595) şi Ieremia Movilă (1595-1600; 1600-1606), menţionează aceeaşi sursă.

În mai 1600, garnizoana cetăţii îl primea cu porţile deschise pe voievodul unificator de la 1600, Mihai Viteazul (1593 - 1601). Pârcălabul cetăţii, Ioan Kapturi, cel al cărui jurământ de credinţă faţă de noul domn s-a păstrat până astăzi, a reuşit să apere cetatea, în faţa oştilor poloneze, până în luna octombrie a aceluiaşi an.

Carieră de piatră pentru locuitorii din oraş

Cetatea a cunoscut o ultimă epocă de strălucire în timpul domniei lui Vasile Lupu (1643 - 1653), când a fost modificată, după moda epocii. Curtea interioară era înconjurată de o loggia (galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită şi deschisă către exterior printr-un şir de arcade) susţinută de piloni de cărămidă. Pe latura de sud s-a construit o baie şi s-a amenajat o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului muşatin.

Cetatea Sucevei a constituit o vreme adăpost pentru familia şi averile domnului Vasile Vodă, care le-a adus aici la 1653, şi tot acesta avea să fie locul în care s-au desfăşurat luptele cu oastea logofătului Gheorghe Ştefan, pretendentul la tronul Moldovei.

Asediul din anul 1653 avea să încheie de fapt istoria cetăţii. În anul 1675, la ordinul turcilor, voievodul Dumitraşcu Cantacuzino a dispus distrugerea cetăţii.

Astfel, părăsită, distrusă de cutremurul de la sfârşitul ultimei domnii a lui Gheorghe Duca (1678-1683), cetatea a devenit carieră de piatră pentru locuitorii din oraş, fiind astfel acoperită cu moloz şi pământ.

În vederea scoaterii la iveală a zidurilor vechiului monument, în perioada anilor 1895-1904, sub conducerea arhitectului cernăuţean Karl A. Romstorfer, au fost întreprinse primele săpături arheologice. Însă edificarea monumentului cu etapele sale istorice a survenit în urma săpăturilor arheologice din anul 1951, după cum menţionam la începutul acestui documentar.

Ce se mai păstrează astăzi

Laturile curţii au aproximativ 40 de metri lungime. Dintre turnuri au fost refăcute în întregime cel din colţul de sud-est şi cel din mijlocul laturii de sud. Din această primă aripă de locuire se păstrează beciul sub formă de hală lungă, împărţită în două nave prin stâlpi masivi, dreptunghiulari, legaţi, pe de o parte, între ei prin arcuri semicirculare formate din bolţari, iar pe de altă parte, prin arcuri corespunzătoare, transversale, cu pereţii laterali. Deasupra acestui beci cu bolţi masive pe dublouri se ridicase o clădire cu parter şi etaj, menită să servească drept locuinţă voievodului, familiei sale şi câtorva demnitari. Pe latura de est era amplasat paraclisul, unde şi astăzi mai pot fi văzute fragmente din pictura murală originală. În această incintă se intră mai întâi printr-o poartă încoronată cu un arc semicircular, deschisă în curtina de sud, în vecinătatea imediată a clădirii domneşti, dublat din prima fază încă de o altă poartă, deschisă în curtina de est, aproape de colţul de miazănoapte.

Sediul Mitropoliei, la Suceava

De istoria oraşului Suceava se leagă strâns şi istoria Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, care a fost atestată documentar înaintea Cetăţii de Scaun şi a oraşului reşedinţă domnească şi mitropolitană. Anul acesta, Mitropolia Moldovei împlineşte 622 de ani de când a fost atestată documentar şi 607 ani de când a fost recunoscută oficial, prin numirea mitropolitului Iosif de către Patriarhia de la Constantinopol. „Mitropolia Moldovei a fost atestată documentar în septembrie 1386, când, într-un material de cancelarie al Patriarhiei de Constantinopol, apărea ca mitropolie. Se consideră, de fapt, că intervalul în care a luat naştere Mitropolia Moldovei este 1381-1386. După logica istorică, însă, ea figurează cu mult mai înainte, pentru că, aşa cum întâlnim şi în Ţara Românească, şi nu numai, precum şi la popoarele vecine, în general, în spaţiul bizantin, potrivit celui de-al treilea canon de la Sinodul al doilea Ecumenic, organizarea bisericească urma celei politice. Astfel, când în istoria statului feudal a apărut Moldova ca stat independent, cu Bogdan I Întemeietorul, cu siguranţă a luat fiinţă şi Mitropolia Moldovei, care a avut, pentru început, reşedinţa la Rădăuţi“, ne-a declarat conf. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi specialist în Istoria Bisericii.

Reşedinţa mitropolitană s-a mutat apoi la Suceava. Potrivit unei vechi tradiţii, Catedrala Mitropoliei Moldovei a fost, iniţial, Biserica Mirăuţi din Suceava (foto), ctitoria lui Petru I Muşat. În timpul mitropolitului Dosoftei, sediul mitropoliei (1671-1674 şi 1675-1686) s-a mutat la Iaşi.

Monede muşatine la cel mai vechi nivel al cetăţii

Construirea cetăţii spre sfârşitul secolului al XIV-lea este atestată de descoperirea câtorva zeci de monede de argint (toate emise de monetăria voievodului Petru I Muşatinul) în cel mai vechi nivel al cetăţii.

De asemenea, s-a constatat că, după încheierea lucrărilor de construcţie, în toate locurile unde s-au desfăşurat ele, s-a amenajat câte un pavaj de prundiş şi el datat tot cu monede muşatine.

Aceleaşi monede muşatine datează cel mai vechi nivel de construcţie şi la Cetatea Neamţului, refăcută de Petru I Muşat.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!