Transilvania
95 de ani de la încoronarea regilor României Mari

95 de ani de la încoronarea regilor României Mari

17 Octombrie 2017

La împlinirea a 95 de ani de la încoronarea suzeranilor României Mari, Regele Ferdinand și Regina Maria, duminică, 15 octombrie, la Alba Iulia au avut loc mai multe manifestări dedicate acestei zile, organizate de către autoritățile locale, în prezenţa Principesei Maria a României. La Catedrala Încoronării, Alteța Sa Regală a fost întâmpinată de către reprezentanți ai autorităților locale și ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei. În continuare, în Catedrala Încoronării, a fost oficiată o slujbă de Te-Deum în prezența Principesei Maria, după care a fost rostit un scurt cuvânt despre importanța evenimentului și a fost transmis un mesaj de recunoștință și de prețuire pentru Majestatea Sa, Regele Mihai al României, din partea Înaltpreasfințitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Programul dedicat aniversării Zilei Încoronării a mai cuprins: vizitarea expoziției „Catedrala Încoronării – Istorie și Har”, organizată în Sala Unirii din Alba Iulia; Conferința „95 de ani de la Încoronare”; concertul susținut de Fanfara „Augustin Bena” a județului Alba; proiecția filmului „Regina Maria, ultima romantică, prima femeie modernă”, la Muzeul Principia din Cetatea Alba Carolina, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!