Interviu
Împărăteasa Elena, slăvită pe pământ și în cer

Împărăteasa Elena, slăvită pe pământ și în cer

Augustin Păunoiu, 21 Mai 2017

Pildă de credință și evlavie creștină, Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, este asociată cu un eveniment deosebit pentru întreaga creștinătate, descoperirea Lemnului Sfintei Cruci la Ierusalim în anii 325-326.
Despre viața împărătesei și rolul ei în aflarea acestui odor creștin de preț ne-a vorbit bizantinologul Emilian Popescu.

Domnule profesor, ce se știe despre viața Sfintei Elena ­înainte de a-l cunoaște pe tatăl împăratului Constantin cel Mare, Constantius Chlor?

Despre viața împărătesei Elena înainte de a intra în legătură cu Constantius Chlor, căruia i-a fost soție, nu se știu prea multe lucruri.

Privind nașterea ei, luând în considerare momentul morții sale în 327-328, Eusebiu de Cezareea spune că la scurtă vreme după ce s-a întors de la Ierusalim ea a trecut la Domnul, la vârsta de aproape 80 de ani. A murit la Constantinopol și a fost înmormântată la Roma. Înseamnă atunci că în secolul al III-lea, pe la 250, 252, s-a născut împărăteasa Elena.

Provenea dintr-o regiune intens creștinată, provincia Bitinia, situată pe malul de răsărit al Mării Marmara, mai exact, partea de vest a Asiei Mici, un orășel numit Drepanum. Această localitate a fost redenumită de împăratul Constantin cel Mare Helenopolis, în cinstea mamei sale. Ba chiar provincia întreagă a primit un alt nume, respectiv Helenopontum, iar strâmtoarea spre Marea Egee s-a numit Helespont.

În ceea ce privește originea ei, un istoric german consideră că ea ar fi putut avea origine iudaică. Aceasta ar explica spiritul ei comercial, fiindcă ea lucra ca hangiță sau era proprietara unui han. Dar acest fapt nu e obligatoriu, fiindcă buni comercianți erau și grecii.

Ce influență a jucat în viața viitorului împărat Constantin cel Mare mama sa?

În legătură cu creștinarea ei și cu rolul asupra lui Constantin cel Mare, Eusebiu de Cezareea, care are ca erou principal pe împăratul Constantin, spune că el a fost atât de convins și de înaintat în evlavia creștină, încât ar fi creștinat-o și pe mama lui. Este o exagerare, fiindcă nu era cu putință acest lucru. Mai degrabă este posibilă această pregătire religioasă în sens creștin la Elena, din perioada cât a stat în Bitinia. Născută într-o zonă creștină, ea a avut cunoștințe despre creștinism și la momentul potrivit, poate și în legătură cu împăratul Constantin, creștinarea și viața ei religioasă au putut să progreseze rapid.

În calitatea ei de hangiță sau de proprietară de han, Elena l-a cunoscut pe Constantius Chlor, care era un mare general cu res­pon­sabilități în regiunea sud-est europeană. Constantin cel Mare, fiul celor doi, s-a născut la Niș (Naisus), în Serbia de astăzi. Dar Constantius Chlor a trebuit să divorțeze de Elena fiindcă în 305, atât Maximian Hercule, cât și Dioclețian au hotărât ca după 20 de ani de domnie să renunțe la tronuri. Ei au respectat această înțelegere. Succesorul la tronul Apusului a fost Constantius Chlor, cezarul lui Maximian Hercule, care a trebuit să se despartă de Elena pentru a se căsători cu fiica vitregă a augustului Maximian, Teodora. Elena a rămas astfel departe de viața lui.

Dar, în 306, Constantin a preluat tronul tatălui lui în Anglia și atunci Elena a venit alături de fiul ei. Ea a stat o perioadă îndelungată, până în 321-322, la Trier (Treveri), în Germania, acolo unde se păstrează o reprezentare cu coroană a celor doi la palatul imperial. S-a bucurat de dragostea fiului ei Constantin și i-a fost alături în toate împrejurările, mai ales după ce acesta a rămas fără soție și fiul lui, Crispus, fiind persoana cea mai apropiată împăratului.

Un episod important din viața Sfintei Elena s-a desfă­șurat la Ierusalim și e legat de aflarea Sfintei Cruci. Detaliați acest episod.

Împărăteasa Elena a luat titlul de Augusta în anul 324, imediat după ce împăratul Constantin a reușit să-l detroneze pe Liciniu, să obțină conducerea asupra zonei de răsărit și să devină împărat peste întreg Imperiul Roman. Acest titlu reprezenta o putere foarte mare. Împărăteasa avea astfel acces la tezaurul statului și avea posibilitatea să facă aproape orice.

Recâștigând partea răsăriteană a imperiului și dorind să facă ceva pentru religia creștină, Constantin s-a interesat de locurile creștine și de Crucea Mântuitorului. Lucrul acesta nu l-a putut face imediat pentru că zona recâștigată de la Liciniu trebuia oarecum pusă în stăpânire sigură, fiindcă erau adepții adversarului lui Constantin, neprivit cu ochi buni de ei.

Sprijinirea Bisericii creștine în această zonă s-a făcut treptat. Un învățat suedez, Stephan Borgehammer, care a scris pe această temă, afirmă că imediat după înlăturarea lui Liciniu, împăratul Constantin a și trimis la Ierusalim să se facă cercetări și să se caute Lemnul Sfintei Cruci. Nu este posibil, eu am combătut această ipoteză.

După Sinodul I Ecumenic, care a început la 1 sau 25 mai 325 și a durat până în luna august, împăratul Constantin a avut prilejul să cunoască ierarhi din Răsărit, precum Eusebiu de Cezareea, și din Ierusalim chiar, cum a fost Episcopul Macarie. Așa a putut afla date despre Golgota, stadiul în care se afla Ierusalimul și monumentele legate de credința creștină. După sinod, primind și infor­mații, a luat măsuri pentru descoperirea Lemnului Sfintei Cruci și refacerea colinei de pe Golgota, care fusese transformată în reșe­dința guvernatorului militar al Ierusalimului. A demolat templul lui Jupiter și ce se mai afla construit acolo. În toamna lui 325, către sfâr­șitul anului sau, cel târziu, la începutul anului 326, Sfânta Cruce și mormântul Mântuitorului au fost descoperite.

Pe cine altcineva putea trimite acolo Sfântul Constantin cel Mare decât pe mama sa? Elena era o persoană credincioasă și un om în care împăratul avea deosebită încredere. Erau bani mulți care trebuiau cheltuiți și, deci, era nevoie de o persoană care să chivernisească, un organizator. E foarte probabilă această ipoteză că Sfânta Elena a fost trimisă la Ierusalim pentru a supraveghea și a se ocupa de săpăturile respective, de descoperirea Lemnului Sfintei Cruci.

Trebuie subliniat de fiecare dată că împăratul Constantin, după vedenia pe care a avut-o la Roma, unde a văzut Crucea pe cerul capitalei și s-a convins că acest semn legat de Mântuitorul Iisus Hristos este biruitor în orice împrejurare, el a avut un cult pentru Sfânta Cruce și a vrut să descopere acest Lemn sfânt aflat la Ierusalim. Atunci a trimis-o pe Sfânta Elena acolo. Acestea sunt însă supoziții.

La Ierusalim, foarte curând după descoperirea Sfintei Cruci, a apărut o relatare potrivit căreia împărăteasa Elena împreună cu Episcopul Macarie au fost prezenți la săpături și au descoperit Lemnul Crucii. Această știre a fost preluată de biserica de limbă greacă din Ierusalim pentru că episcopii ei erau greci, iar momentul acestei descoperiri fiind unul de importanță extraordinară, Lemnul a fost depus în biserică, iar vestea s-a răspândit în întreg imperiul. La Ierusalim au venit astfel pelerini din toată lumea. Trebuiau date explicații. Astfel s-a creat această relatare unde Sfânta Elena apare ca personaj principal în această acțiune. Relatarea de care vorbim s-a format începând cu anul 325 până spre 350, când a fost conturată clar. Ea a fost consemnată și în scris. Cea mai veche înregistrare privind lucrările de descoperire a Lemnului Sfintei Cruci și a rolului Sfintei Elena în acestea aparține Episcopului Ghelasie de Cezareea, succesorul lui Eusebiu la tronul episcopal. Acest Ghelasie, nepotul de soră al Episcopului Chiril al Ierusalimului, a scris spre sfârșitul secolului al IV-lea lucrarea care menționează aceste date, „Istoria bisericească“.

Tot atunci, în 395, a murit la Mediolanum împăratul Teodosie cel Mare al Bizanțului. Aici a stat 40 de zile, iar după aceea, înainte de ducerea lui la Constantinopol, Episcopul Ambrozie a ținut o cuvântare în care se referă și la Sfânta Elena, care a făcut un pelerinaj la Ierusalim și a descoperit Lemnul Sfintei Cruci.

Sunt două relatări scrise așadar, prima a lui Ghelasie de Cezareea și a doua a lui Ambrozie, credibile amândouă și aproape identice, venind din surse sigure. Ele au fost preluate de istoricii care au urmat, Socrate Scolasticul, Teodoret de Cyr, Sozomen și Rufin de Aquileea. Tradiția aceasta că Sfânta Elena a fost de față la săpăturile efectuate la Ierusalim și a descoperit Lemnul Sfintei Cruci este un fapt unanim acceptat de aceștia.

Ne-am putea întreba de ce Eusebiu de Cezareea nu pomenește nimic despre acest eveniment în care a fost implicată și Sfânta Elena. E o enigmă pentru istorici că el nu vorbește despre Cruce. Eusebiu avea simpatii ariene și nu avea o imagine clară despre Lemnul Sfintei Cruci. Nu putea trece cu vederea că Sfânta Cruce era un element de tortură și de moarte. Chiar în discursul ținut la 35 de ani de domnie ai lui Constantin cel Mare a trecut sub tăcere aflarea Lemnului Sfintei Cruci. Pe de altă parte, Eusebiu nu a vrut să asocieze la această descoperire nici pe Episcopul Macarie, nici chiar pe mama împăratului, Elena, trecând pe seama lui Constantin toată reușita acestei descoperiri.

Mai există un argument în favoarea participării Sfintei Elena la aflarea Sfintei Cruci de la Ierusalim. După ce a ajuns la Constantinopol venind de la Locurile Sfinte, Sfânta Elena a adus o parte din Lemnul Sfintei Cruci aici, dar a luat și la Roma din acest odor de preț pentru ea, la Palatul Sessorianum, făcând o capelă specială, care a și primit denumirea de Biserica Sfintei Cruci. Nu putea Sfânta Elena să facă acest lucru dacă nu văzuse Sfânta Cruce și nu avusese nici o legătură cu ea.

Ce puteți spune despre sfârșitul pământesc al mamei lui Constantin?

Elena a murit la Constantinopol, așa aflăm de la Eusebiu de Cezareea. Cel care a vegheat-o în ultimele clipe de viață a fost chiar fiul ei. Cu un cortegiu impresionant, ea a fost trimisă la Roma, deși împăratul nu a participat la înmormântarea mamei sale. Mausoleul ei este impresionant. Sarcofagul ei este astăzi expus la Muzeul
Vatican.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!