Reportaj
Fotografii: Raluca Brodner

Împletiturile din pănuşi, pasiunea de o viaţă a Iuliei Balint

Raluca Brodner, 20 Martie 2017

Expuse la târgurile meşteşugăreşti sau în magazinele de artizanat, împletiturile tradiţionale din pănuşi (foile care înfășoară știuletele de porumb) amintesc unora de perioada copilăriei sau a tinereţii, când astfel de obiecte erau căutate şi apreciate la adevărata lor valoare. De curând, am întâlnit-o pe doamna Iulia Balint din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, care este purtătoarea acestei îndeletniciri vechi de secole, cu ajutorul căreia am aflat mai multe despre istoricul şi tehnica de lucru specifice zonei din care provine.

Coşuri de diferite mărimi, cutii mici şi mari cu capace, păpuşele, trandafiri, îngeraşi, vaze pentru flori uscate, ornamente pentru împodobirea mesei şi a casei şi alte asemenea. Obiecte sută la sută naturale. Toate din pănuşi. Lucrate de toţi membrii familiei Balint din Odorheiu Secuiesc, încă de când copiii lor, care acum la rândul lor au copii, erau în clasele primare. „Am pus prima dată mâna pe pănuşi în clasa a IV-a, când am făcut cu învăţătoarea mea ştergătoare pentru picioare. Când m-am căsătorit, familia soţului meu lucra o multitudine de obiecte din pănuşi. Am aprofundat tehnica şi am început să lucrez zilnic, iar ideile parcă au început să curgă de la sine”, explică doamna Iulia Balint.

O activitate creativă şi relaxantă, exersată în familie ani de-a rândul, care a avut menirea de a apropia şi mai mult membrii între ei şi o sursă suplimentară de venit, iată, pe scurt, beneficiile oferite de un meşteşug tradiţional, care îşi are originile în cele mai îndepărtate timpuri ale istoriei.

Doamna Iulia este preocupată în mod deosebit de lucrurile mici, care necesită atenţie şi migală. Acestea sunt specialitatea dânsei.

În privinţa cererii, creatoarea populară, originară din Harghita, spune că încă mai există oameni interesaţi de acest tip de muncă manuală. Cu toate acestea, este imposibil ca o familie să îşi asigure traiul de zi cu zi din practicarea unei astfel de activităţi. Când nu este prezentă la târguri şi expoziţii de specialitate, doamna Balint participă la cursuri demonstrative găzduite de instituţiile de învăţământ şi de cultură din judeţul natal, din dorinţa de a păstra, de a dezvolta această tradiţie de artă populară şi de a o transmite mai departe generaţiilor următoare.

Deşeuri pentru unii, podoabe ecologice pentru alţii

Pentru obiecte de calitate, materia primă se obţine toamna târziu. După cules, la curăţarea porumbului se separă pănuşile potrivite, cele lipite de boabe, apoi se usucă la soare şi se leagă. Snopii astfel formaţi se agaţă într-un loc aerisit, uscat, în aşa fel încât să se evite apariţia mucegaiului. Înainte de prelucrare, pănuşa se umezeşte. Toate obiectele sunt lucrate pe o ramă proprie din lemn, care a fost desenată şi fixată în prealabil pe o formă. Arta răsucirii porneşte de la un cui, continuă la un altul şi tot aşa, până apare o „ţesătură” cu forma dorită. După ce obiectul se usucă pe ramă, se trag cuiele şi se scoate de pe formă.

În trecut, pănuşile de porumb erau intens utilizate în confecţionarea rogojinilor, saltelelor, a aşternutului de pat, a coşurilor de diferite tipuri, mărimi şi întrebuinţări, a poşetelor, cutiuţelor. „Din acest material natural, considerat de unii deşeu, noi reuşim, cu ajutorul îndemânării, să dăm viaţă unor obiecte folositoare. Este o modalitate de reciclare a unor fibre ecologice, un mijloc de a ne găsi liniştea interioară, cât şi bucuria de a redescoperi valori foarte vechi”, adaugă meştera din Odorheiu Secuiesc.

În ţară sunt recunoscute coşurile de cumpărături de la Chendu, judeţul Mureş, însă foarte puţini ştiu că această tradiţie a pornit dintr-un sat pitoresc, din apropiere, numit Dumitreni. Localnicii evocă şi în zilele noastre întâmplarea din anul 1940, când, după o rupere de nori, care a durat mai mult de o jumătate de oră, satul a fost afectat semnificativ. Pál Gyula, preotul de atunci, văzând sărăcia ce a pus stăpânire după potop, l-a invitat pe Kovács Károly din Ungaria să-i înveţe pe oameni să prelucreze pănuşa. Constant, localnicii au început să se strângă la căminul cultural din sat şi să ia parte la instruirea de acolo. Mai întâi, au învăţat arta răsucirii, deprinsă uşor cu ajutorul unui sucitor în vârful căruia au bătut un cui. Treptat, au învăţat să răsucească uniform şi au început să prelucreze coşuri pentru cumpărături, pentru pâine, suporturi pentru oale, pe care le vindeau în pieţele din apropiere, la Târgu Mureş şi Sighişoara. Meşteşugul a pătruns mai departe, în gospodăriile din Chendu, practicat şi astăzi cu multă pricepere şi dăruire de localnici.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!