În 4 ani, sistemul de sănătate se va bloca din lipsă de medici

În România ultimului an, medicii şi actul medical în sine au fost ţinta unor intense critici, după dezbateri aprinse în presă pe marginea unor cazuri în care era invocată culpa medicală. Despre rolul Colegiului Medicilor în stabilirea responsabilităţii în situaţii de acest gen, despre deciziile aberante cu privire la anumite practici de medicină complementară şi despre exodul masiv al medicilor români ne-a vorbit prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. „Cât timp vor exista oameni bolnavi în România, va fi nevoie şi de medici. Profesia poate să aibă momente mai dificile, cum este cel de faţă, dar au fost astfel de momente peste tot în lume şi ele au trecut. Decidenţii sunt temporari, însă profesia noastră este perenă“.

Imediat după alegerea în funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România aţi declarat că veţi încerca să readuceţi spiritul de breaslă în rândul medicilor. Cum intenţionaţi să faceţi acest lucru?

În ultima perioadă, Colegiul a avut o atitudine reactivă în faţa diverselor agresiuni care au apărut împotriva profesiei medicale şi s-a preocupat mai puţin de activitatea din interior. În aceste condiţii, voi încerca să iniţiez unele activităţi în cadrul organizaţiilor profesionale, astfel încât acestea să se simtă reprezentate de Colegiul Medicilor, dar am în vedere şi unele acţiuni individuale. De exemplu, programe pentru medicii rezidenţi, pentru că şi recentele alegeri au arătat că gradul de absenteism a fost foarte mare şi ei nu se simt încă reprezentaţi de către Colegiu, acţiuni culturale şi generalizarea unor acţiuni pe care le-am iniţiat la Iaşi: manifestări dedicate medicilor pensionari, promovarea imaginii unor profesionişti din domeniul sanitar, premii pe care să le acordăm. Nu în ultimul rând, chiar activităţi turistice, de socializare a medicilor. Pentru că un medic se deplasează mai greu într-o excursie generală, dar într-o excursie organizată numai pentru medici se pot cunoaşte, se pot stabili relaţii.

În ultima vreme imaginea medicilor a avut mult de suferit. Cazul cel mai recent, al micuţului Sebastian Lungu, a dus la un şir întreg de dezbateri pe marginea modului de realizare a actului medical în România. Cum comentaţi acest gen de situaţii?

M-au iritat generalizarea şi superficializarea dezbaterilor în asemenea cazuri. Erori şi greşeli medicale se întâmplă în toată lumea. Dar ele sunt mai întâi analizate cu privire la cauze şi apoi la responsabilitate. O astfel de analiză se face de către profesionişti. Un proces de malpraxis în SUA durează, în medie, trei ani. La noi există o goană după senzaţional, care este în detrimentul pacientului, pentru că în relaţia directă dintre medic şi pacient intervine suspiciunea: suspiciunea medicului că acest pacient, după ce l-a făcut bine, s-ar putea să-l reclame şi suspiciunea pacientului că, dacă medicii greşesc, şi el ar putea să fie victima unei greşeli. Aceste lucruri au repercusiuni asupra pacientului, pentru că actul medical nu este numai un act tehnic, ci şi unul etico-psihologic. În condiţiile în care nu ai încredere, nici rezultatele nu sunt cele aşteptate.

Publicul larg nu face diferenţa între eroare şi greşeală în medicină

Ce soluţii există pentru restabilirea încrederii în medici şi în actul medical?

Există două posibilităţi. Pe de o parte, o campanie intensă de informare în legătură cu ceea ce înseamnă greşeală şi eroare medicală pentru publicul larg şi pentru ziariştii oneşti, iar pe de altă parte, o campanie de informare a medicilor cu privire la cauzele care pot să ducă la erori şi greşeli medicale. Programul de educaţie medicală continuă va avea un asemenea segment, iar la manifestările noastre ştiinţifice va exista un compartiment de etică, ce va explica de fiecare dată aceste lucruri. Din nefericire, acesta este şi rezultatul unui învăţământ medical în care nu a existat disciplina de bioetică.

Ce se întâmplă în România s-a întâmplat şi în Europa, în anii ’60, în SUA, în anii ’50, dar după un vârf de astfel de acuzaţii nu mai există dezbateri pe marginea unui caz de responsabilitate profesională, decât după ce o instanţă compententă s-a pronunţat.

Cele mai multe acuze ale pacienţilor sunt aduse medicilor obstetricieni. Există o situaţie de criză în maternităţile româneşti de stat?

Nu. Se întâmplă pentru că lumea nu înţelege că şi actul naşterii poate avea complicaţii. Aceste complicaţii pot să fie imputabile, uneori, celui care a urmărit sarcina şi naşterea, dar deseori sunt cauze naturale. Circulara de cordon poate să o facă orice copil care are un cordon lung. În momentul naşterii, copilul începe să se deplaseze, iar cordonul se poate înfăşura dacă este lung. Pot să stea o mie de medici lângă mamă, cezariana nu mai poate fi făcută şi acel copil se naşte cu malformaţie. Acest lucru nu mai ţine de activitatea medicală.

SUA, în momentul de faţă, trece printr-o criză de medici în două domenii: anatomie patologică şi obstetrică-ginecologie. Acolo, din cauza numeroaselor procese de malpraxis în acest domeniu, nici un american nu mai vrea să facă Obstetrică-Ginecologie. Se agajează anatomo-patolog sau obstetrician orice cetăţean străin care are o diplomă de specializare în acest domeniu. 95% dintre obstetricienii din America sunt cetăţeni străini, care n-au cetăţenie americană, dar care au fost angajaţi ca urmare a acestei crize. Dacă dorim să avem o asemenea criză şi în România, putem continua pe această cale. Dacă nu dorim asta, atunci trebuie să analizăm cu mult calm fiecare caz şi să vedem dacă a fost o supraveghere eronată sau dacă există un caz fortuit, în care nu puteai să intervii.

2,7% dintre plângeri se dovedesc a fi culpe medicale

În câte astfel de situaţii verdictul este de culpă medicală ?

Din 100 de cazuri reclamate, potrivit statisticilor noastre, 2,7 sunt abateri deontologice sau, mai grav, culpe medicale cu responsabilitate juridică. Restul sunt acuzaţii nefondate, pentru că lumea nu înţelege că în acest domeniu nu poţi garanta rezultatul. Se poate muri de o simplă pneumonie sau apendicită, boli minore în percepţia generală. Asta pentru că, pe de o parte, se lucrează cu „stofa clientului“, iar pe de altă parte hipertehnologizările în medicină au creat o nouă patologie, tratamentele au creat alte boli, antibioticele sunt ineficiente, apar germeni multidrog rezistenţi. Medicul trebuie doar să facă dovada că a utilizat toate mijloacele pe care le avea la îndemână pentru tratarea acelui pacient.

Colegiile medicilor din străinătate acordă recunoaşterea profesională

De foarte mute ori Colegiul Medicilor a fost acuzat că este mai mult un sindicat decât o asociaţie profesională. Când a fost înfiinţat Colegiul în România şi ce rol are, până la urmă?

Colegiul a fost înfiinţat în 1995, ca reprezentant legal şi legitim al profesiei medicale. Are trei funcţii: de reprezentare, de reglementare, care constă în a face norme deontologice şi reguli de aplicare a acestor norme şi funcţia de perfecţionare, prin programul de educaţie medicală continuă. Bineînţeles că, având funcţia de reprezentare, trebuie să-i reprezinte pe medici în orice situaţie. De-aici apare şi o latură sindicală, deşi în lege s-a trecut că nu are dreptul la activităţi sindicale. În momentul în care veniturile medicilor sunt mici, atunci când imaginea medicului este modificată prin această politică, de a-i lăsa la limita supravieţuirii, în toate aceste condiţii trebuie să intervină, dar ca mesaj. Colegiul Medicilor nu se duce să negocieze salariul, dar spune foarte clar că acest salariu este mic şi că trebuie să crească.

Cum funcţionează asociaţiile similare din străinătate?

Au acelaşi statut, dar au câteva atribuţii în plus. Aceste atribuţii le-a avut şi Colegiul Medicilor din România, la început, dar apoi, ca urmare a agresiunii decidenţilor împotriva unor organizaţii nonguvernamentale cu atribuţii de drept public, i s-au luat. De exemplu, colegiile medicilor din străinătate sunt singurele care dau recunoaşterea profesională, un document cu care poţi să mergi în toată Europa să te angajezi. În România, s-a creat un cadru hibrid: colegiul dă certificatul de liberă practică, în care oricum specifică în ce s-a specializat medicul respectiv, iar Ministerul Sănătăţii (MS) dă un certificat de conformitate, în care arată că specialitatea pe care a obţinut-o medicul este conformă cu normele europene. Acest lucru îi împiedică foarte mult pe medicii care vor să profeseze şi în altă parte, fiindcă, dacă la Colegiu certificatul de liberă practică se eliberează în maximum 20 de zile, la MS sunt dosare şi de opt luni de zile.

O lege strâmbă prevede decontarea cristaloterapiei de CJAS

În toată ţara au fost înfiinţate o puzderie de cabinete de diverse practici, în scările de bloc, care promit vindecări miraculoase. Funcţionează legal acestea?

În luna mai a trecut precum „expresul prin gară“ o lege care de doi ani de zile avea toate avizele negative, o lege iniţiată de Mircea Ifrim, preşedintele Comisiei de Sănătate de la Camera Deputaţilor şi deputat PRM. Este vorba de Legea 118, privind medicina complementară şi alternativă, care a legalizat aceste practici. Numai că, deşi în preambul scrie că totul s-a făcut după o modalitate europeană, în realitate s-a făcut după una tipic românească. Dacă în UE există doar cinci manopere de acest gen care sunt acceptate şi legalizate, anexa Legii 118, care a fost votată pe o negociere politică, în momentul suspendării preşedintelui Băsescu, prevede 60 de astfel de manopere. Va dau exemple: astrologia medicală, yoga, masajul Tui-Na, medicina tradiţională chinezească, cristaloterapia, cromoterapia. Ce e mai grav este însă faptul că au introdus în lege că vor fi decontate de casa de asigurări de sănătate aceste servicii.

Care sunt manoperele recunoscute în UE?

Acupunctura, homeopatia, artropatia şi încă două. Pentru acestea existau dovezi ştiinţifice că pentru un segment mic de populaţie reprezintă un soi de medicină complementară. La noi se spune medicina alternativă. Alternativă la ce? Medicina este una singură.

Ce prevede legea în legătură cu persoanele care parctică astfel de manopere? Trebuie să fie medici?

Are voie să practice oricine, dacă urmează un curs scurt, de şase luni de zile, de pregătire medicală. Mai mult, dacă angajează un asistent medical în cabinet, chiar dacă practicianul este de meserie technician auto, are voie să-şi pună firmă de „cabinet medical de medicină alternativă“. Vă daţi seama cât de uşor pot fi înşelaţi oamenii care văd aşa ceva. Totodată, legea creează un nou corp, cel al terapeuţilor, cu atribute ca şi Colegiul Medicilor. Cum poţi să faci aşa ceva, când nu ai o diplomă?

Cei care au propus legea au un precedent. În China au existat aşa-zişii „medici desculţi“, după ce Mao Zedong a exterminat toţi medicii. Erau persoane care făcuseră liceul şi un curs de şase luni de zile, în urma cărora au obţinut o diplomă cu care puteau practica numai în mediul rural.

Candidat la funcţia de rector la UMF Iaşi

Vorbeaţi mai devreme de învăţământul medical. Ce perspective are, în condiţiile în care, de ceva vreme, se află în cădere liberă?

N-aş spune chiar că e în cădere liberă, ci într-o perioadă de stagnare. Aceasta ţine de structura învăţământului medical. Imediat după Revoluţie, toată lumea s-a bătut pentru autonomia universitară. Dar nimeni nu a analizat că de fapt autonomia este un instrument de a proteja libertatea academică, că o universitate trebuie să fie un creuzet de idei, că aici trebuie să existe o competiţie liberă şi că trebuie să existe libertatea de a-ţi spune punctul de vedere, fără a avea repercursiuni. M-am uitat pe o statistică şi 80% dintre cei aflaţi la conducerea universităţilor sunt înregimentaţi politic şi fac chiar parte din elita traseiştilor politici. Toate acestea au dus la o stagnare, la crearea unor structuri osificate, a unor grupuri mici de interese, care au aplicat mentalul comunist „cine nu e cu noi, e împotriva noastră“ şi care au împiedicat confruntarea de idei.

Ce soluţii ar putea fi luate în calcul pentru redresarea situaţiei?

Soluţia nu poate să vină decât din interiorul universităţilor. Şi va veni din interior din momentul în care se vor confrunta cu libera circulaţie a studenţilor şi cu finanţarea în funcţie de rezultat. Atunci, vrând-nevrând, vor trebui să introducă un cadru instituţional al unei competeţii reale şi loiale. Când unele universităţi vor muri, iar altele se vor dezvolta, atunci se va schimba şi mentalitatea din interiorul acestor instituţii. Nu este greu. Oameni competenţi există peste tot, profesionalismul nu a coborât cu nimic, trebuie creat doar modul instituţional de a se exprima.

Veţi candida pentru funcţia de rector la UMF Iaşi?

Da, îmi menţin candidatura. Eu mi-am dezvoltat în evoluţia mea o calitate: militez pentru această libertate şi o accept şi mi-am descoperit nişte calităţi de mediator. Universităţile sunt sfâşiate de conflicte interne sterile, uneori numai din simple orgolii, şi toate energiile se consumă acolo. Universitatea are nevoie de reprezentare şi de o mediere într-un cadru loial a acestor conflicte interne, în aşa fel încât energiile să fie axate în competiţii şi nu în conflicte.

Ţările din Occident, mari „importatoare“ de medici români

Sunteţi membru în proaspăt înfiinţata Comisie de Sănătate a Administraţiei Prezidenţiale. Ce scop are această comisie?

Vom face o diagnoză a sistemului sanitar românesc. Finanţarea a crescut foarte puţin, dar a crescut, însă rezultatele nu se văd nici în gradul de satisfacere a medicilor, nici a populaţiei, deci, undeva, există o scurgere. Opinia mea este că fiecare a făcut reforma „la plesneală“, „după ureche“ şi şi-a impus un punct de vedere voluntarist. Nimeni nu a făcut o analiză a sistemului. S-a trecut la ultraperformanţă, uitându-se totuşi că acest sistem este ca o maşină, se îmbină. Degeaba pui roţi de Mercedes la un Trabant; nu va funcţiona. Asta se întâmplă cu sistemul medical românesc. Vrem să realizăm toate lucrurile odată, uitând că un sistem are o inerţie. Degeaba cumperi ambulanţe ultraperformante, dacă nu ai medici care să lucreze pe ele. Într-o asemenea reformă, factorul uman este cel mai important. După ce vom face această diagnoză, vom propune câteva soluţii generale, nu soluţii tehnice, de amănunt, pentru că nouă oameni nu pot să acopere totul în cel mai mic detaliu.

Un studiu recent a arătat că migraţia medicilor atinge deja cote alarmante. Care sunt ţările „importatoare“ de medici români?

Cele mai multe cereri sunt din Canada, Australia, Anglia, Franţa şi Germania. Însă migraţia cea mai mare este către Franţa, Olanda, Germania şi Anglia.

Există o statistică la nivel naţional, din acest punct de vedere?

Fenomenul de migraţie se află la început şi nimeni nu ia nici o măsură, fapt foarte grav. Au plecat deja 4.900 de medici dintr-un număr total de 35.000 de medici pe care-i are România. Anglia, spre exemplu, solicită 5.000 de medici din România şi încă nu sunt acreditate pe piaţă marile firme de recrutare a personalului uman. După ce vor fi acreditate, lucrurile vor deveni îngrijorătoare, mai ales că nu există şi un fenomen invers. Adică să vină în România medici din alte ţări şi să acopere deficitul. Pentru că noi, aderând la UE, nu putem angaja medici din afara Uniunii. Din Basarabia putem să luăm doar medicii care au cetăţenie română. Or, la modul în care plătim noi medicii, nu văd nici un medic italian, francez sau olandez să vină în România.

După opinia mea, criza va fi cam peste 4 ani de zile, când sistemul se va bloca, pentru că nu va avea personal medical.

În plus, există acum o directivă europeană în discuţie, cu privire la timpul de lucru al medicilor, care trebuia să fie aprobată în noiembrie anul trecut şi a fost amânată pentru luna martie. Dacă intră directiva şi dacă nu se negociază să fie introdusă mai târziu în România, ar trebui să avem peste 150.000 de medici specialişti, obligatoriu.

Un chirurg va opera doar o zi pe săptămână

Ce timpi de lucru sunt prevăzuţi în această directivă?

Unui chirurg, spre exemplu, nu i se va permite să opereze decât o singură zi pe săptămână, numărul de gărzi este specificat, după o gardă obligatoriu există 24 de ore libere, pentru că oboseala constituie unul dintre factorii care conduc la greşeala medicală. Şi va mai fi şi o problemă de buget, pentru că diminuarea timpului de lucru se va face cu păstrarea veniturilor pe care le avea acel medic în momentul adoptării directivei.

Cum vedeţi viitorul medicilor români?

Cât timp vor exista oameni bolnavi în România, va fi nevoie şi de medici. Profesia poate să aibă momente mai dificile, cum este şi cel de faţă, în care, pe demagogie şi populism, decidenţii vor să culpabilizeze corpul medical pentru a-şi acoperi incompetenţa, dar au fost astfel de momente peste tot în lume şi ele au trecut. Decidenţii sunt temporari, însă profesia noastră este perenă.

▲ Profesor de medicină legală şi de bioetică

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae este preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesor de medicină legală şi de bioetică la UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi şi la Facultatea de Drept a Univ. „Al. I. Cuza“ Iaşi şi director al Institutului de Medicină Legală din Iaşi. De-a lungul întregii sale activităţi a publicat 32 de cărţi şi 168 de articole din domeniul medicinei legale, bioeticii, criminologiei, victimologiei şi sociologiei. Este membru în Comisia de Sănătate a Administraţiei Prezidenţiale şi membru în Comitetul Director de Bioetică (CDBI) al Consiliului Europei (Strasbourg).