Editorial
În căutarea devenirii întru asemănare

În căutarea devenirii întru asemănare

Costion Nicolescu, 17 Iulie 2016

Dincolo de firești mici diferențe de la un om la altul, începutul îmbătrânirii poate fi situat în jurul vârstei de 30 de ani. În lumea veterotestamentară, pe care o moștenim direct, atunci începeai să ai dreptul de a vorbi credibil în cetate. Și de a fi ascultat. Și de a-ți fi urmat cuvântul. Odată lăsată în urmă tinerețea biologică, viața poate fi privită (și) ca un parcurs al îmbătrânirii. Mai lent sau mai accelerat, oricum obligatoriu. O perioadă care, dacă ți-e dată, durează mai mult decât bătrânețea și decât tinerețea este vârsta de mijloc spre vârsta a treia. Te afli acum tot timpul între două vârste. Totodată, parcurgi sumedenie de vârste: 30 și, 40 și, 50 și… Un teritoriu în care tinerețea se amestecă cu bătrânețea, ponderea acesteia din urmă crescând continuu. Până să fii bătrân, ești tot mai în vârstă. Și totuși, cum se insinuează uneori seducător și încurajator în acest teritoriu a doua tinerețe! N-ar fi a doua tinerețe dacă cea dintâi n-ar arde încă, mocnit… Începi prin a fi în maximă putere. Devii apoi tot mai vârstnic și mai în-vârstat cu semnele acestei înaintări, unele în general neplăcute. S-a scris mult despre copilărie, despre tinerețe, despre bătrânețe… Despre îmbătrânire, în sine, mai puțin… Este mult mai greu. Traseele ei sunt de o varietate infinită, ca atare mai greu de cuprins în semețe considerații generale. Poate de aceea cuplurile marilor iubiri din literatură, fie ea cultă sau populară, nu parcurg această etapă, nu ajung să îmbătrânească. Iubirea maximei însoțiri nu poate îmbătrâni. Rămâne tânără sau moare tânără, nemurind.
Dacă ar fi să căutăm ajutor într-un model ceresc, vom da peste unul situat între Cel bătrân de zile (cf. Daniel 7, 13) și Hristos Cel fără de bătrânețe, dar și El fiind „Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”. Se cere împletită Sophia cea de la începutul cel fără de început cu impetuozitatea misionară mesianică.
Dar ce se întâmplă pe acest parcurs, de la tinerețe până la bătrânețe? Îți trăiești viața. E timpul marilor explorări existențiale. Mereu „viața noastră navighează/ pe o mare încă netraversată”. Treci marea vieții în largul ei, dincolo de apele mai calme ale țărmurilor, expus furtunilor și intemperiilor. Călătorești, tot călătorești pe ea. Drumul este complicat și primejdios. Sunt căderi, sunt poticneli, sunt încercări, sunt îndoieli… Evenimente, accidente de parcurs, incidente cu urmări mai mult sau mai puțin grave. Impresii, expresii, depresii. Spaime, descurajări, disperări. Orbiri, iluminări. Un șir nesfârșit de uimiri… Pericolul rutinei, al blazării și al cabotinismului. Locuri, oameni… Priviri, chipuri… Însoțiri, despărțiri, rupturi… Nădejdi împlinite, nădejdi neîmplinite. Întâlniri binecuvântate, întâlniri ratate, întâlniri care fac să ți se pară că raiul a pogorât pe pământ, întâlniri care te poartă la rai. Meandre. Apar răni care lasă uneori cicatrici adânci, care se mai întâmplă să și des-figureze… Drame! Corabia ta nu ostenește în încercarea de a prinde vânturile bune, în vederea aflării Limanului izbăvitor…
Acum dă omul măsura sa. Răsadurile puse la tinerețe își aduc roada. Dacă au fost puse. Dacă au fost puse bine. Dacă sămânța a fost bună și grădinarul harnic. E timpul jertfei de sine. Ai responsabilități care nu se mai referă numai la tine, ci și la cei de lângă tine. Răspunzi la scară existențială pentru ceea ce faci și pentru ceea ce nu faci. Ești supus unei maxime exigențe de sine. Acum consolidezi numele și construiești renumele. Te în-vrednicești! Acum făurești din tine veriga cu care ar trebui să contribui la lanțul prețios care leagă neamul tău de cer.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!