Lumina educaţiei
În căutarea  pedagogului ideal

În căutarea pedagogului ideal

Pr. Liviu Vidican-Manci, 05 Septembrie 2015

În dezbaterile ultimelor două decenii, pe tema calității resursei umane din învățământ, s‑a pus accentul pe pregătirea slabă și pe salariile de mizerie. Chiar dacă generalizarea este păguboasă și nerealistă, în situația dată, „combatanții” nu erau departe de realitate: mulți dascăli sunt slab pregătiți și toți sunt prost plătiți. Soluția oferită, invariabil, era creșterea numărului de cursuri de formare continuă, respectiv a salariilor. Din nefericire, în aproape nici una dintre aceste dezbateri nu s‑a mai adus în ecuație încă un element care, în fapt, ține de pedagogia elementară și care ar putea fi un răspuns la criza educațională pe care‑o traversăm noi și întreaga Europă: calitatea morală a dascălului, vocația acestuia. Și atunci ne întrebăm, ce tip de dascăl ar putea ajuta învățământul românesc; de ce fel de oameni am avea nevoie și pe cine ar trebui să evidențiem cu adevărat în sistem?

Scriitorul creștin Clement Alexandrinul, în lucrarea de referință „Pedagogul”, ne oferă o imagine ce ne poate fi de ajutor. Grecii, romanii sau perșii se preocupau de creșterea și educația copiilor așa cum înțelegeau ei cel mai bine. Marii oameni ai Antichității păgâne au cunoscut fiecare grija unui pedagog, dar, așa cum subliniază scriitorul alexandrin, aceștia, pedagogi fiind, excelau doar în știință: „Se spune că pedagogul lui Ahile a fost Fenix, pedagogul copiilor lui Cresus a fost Adrast, pedagogul lui Alexandru a fost Leonida, iar al lui Filip a fost Nausitoos. Dar Fenix era un afemeiat; Adrast era un surghiunit; Leonida nu i‑a scos din suflet macedoneanului mândria și nici Nausitoos n‑a vindecat pe bețivanul din Pela” (Clement Alexandrinul, Scrieri).

Secvența citată cuprinde personaje vestite pentru curajul lor, pentru inteligența lor, pentru geniul lor militar sau filosofic. Dotați cu inteligență, dar egoiști, cu putere, dar cruzi, cu iscusință, dar vicleni, aveau handicapul unor profesori care au uitat să fie pedagogi în sensul cel mai profund al termenului. Pedagogul te învață concurența, dar nu în pofida omeniei, te învață arta luptei, dar nu cruzimea, îți probează iscusința, dar nu te îndeamnă să fii perfid. În fapt, pedagogul este altceva.

Suntem la început de an școlar, când cu multă emoție părinții își duc copiii la diferite școli, publice sau private. Fiecare are în sufletul său proiectat un anumit tip de școală, se așteaptă la un anumit tip de educație, la anumite conținuturi și la o anume finalitate. Unii își doresc să‑și vadă odraslele olimpici, alții să‑i vadă ingineri, IT‑iști, medici, cercetători, antreprenori etc. Speranțele și le pun cu precădere în școală, ea poate fi cea care aduce satisfacție sau insatisfacție, reușită sau nereușită. Cu toții sunt uniți de gândul că școala poate să ajute la devenirea lor. Dar această școală depinde în mod deosebit de dascălii ei.

Calitatea dascălului este, indiscutabil, un imperativ al unui învățământ puternic și performant. Fiecare dascăl ar trebui să urmeze idealul pedagogic care se bazează pe moralitate și inteligență, niciodată numai pe inteligență.

Pedagogul Cel mai bun şi pedagogia ideală, în viziunea atât a lui Clement, dar mai ales a Bisericii Creștine, sunt Hristos şi învăţătura Sa. „Potrivit unei metafore, pornind de la păstorii care păstoresc oile, Iisus este Pedagogul Care păstorește pe copii, este Păstorul Care are grijă de prunci, și pentru că pruncii sunt nevinovați, sunt numiți în chip alegoric oi (…) Pedagogia este credința în Dumnezeu; este învățătură a slujirii lui Dumnezeu; este instruire spre cunoașterea adevărului; este viețuire dreaptă care duce la cer” (Clement Alexandrinul, Scrieri).

Înainte de toate, poate cea mai mare grijă a noastră ar trebui să fie aceea de a avea dascăli morali, dascăli responsabili. Morali și responsabili nu‑i vor face nici salariul mai mare, nici mulțimea cursurilor de formare psihopedagogică, ci dragostea pentru om. Hristos este Cel care ne oferă sensul și modelul omului. Or, El ar trebui să fie și modelul dascălului.

La început de an școlar, profesori și părinți, să ne luăm o clipă privirea de la performanțele pur științifice pe care le dorim de la copiii noștri, să reflectăm și să punem în balanță temporalul și eternitatea și să ne întrebăm: ce ne dorim? Ce fel de copii vrem: genii fără suflet? Sau oameni de nădejde, inteligenți, chiar geniali, dar omenoși? Cel mai mare Pedagog a fost Mântuitorul Hristos; a învățat, cum bine știm, prin propria Lui Persoană, prin exemplul viu; a îndemnat, a încurajat, a mustrat, a îndreptat, pe toate le‑a făcut cu aceeași dragoste pentru om și pentru viitorul lui. Au fost „copii” care L‑au ascultat, „copii” care L‑au ignorat și „copii” care L‑au urât; cu toate acestea, Și‑a asumat „întregul sistem de educație” și a reușit să schimbe o lume întreagă. De atunci, mulți dintre cei care i‑au instruit pe alții s‑au numit pedagogi. Dar câți dintre ei au fost? Ca la orice început, să căutăm Modelul și să‑L urmăm.


 

Galerie foto:
 

 

 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!