În pădure la Vorona

Florentin Florescu, 31 Octombrie 2007

▲ La Vorona, pădurea arhicunoscută nu se exploatează ca-n codru, ci legal, mai legal decât în alte părţi ale Moldovei ▲ Vasile Popescu lucrează şi acum la Ocolul Silvic, deşi ar putea să se pensioneze ▲ Cu TAF-ul din dotare a salvat, pe timp de iarnă, mai multe vieţi, devenind un fel de vedetă locală extrem de preţuită ▲

Vorona Botoşanilor este o comună prosperă. Nimic nou în asta. Dar săpând până la rădăcinile copacilor din pădurea Voronei îţi dai seama că resursele ei sunt mult mai adânci. O oază inepuizabilă de exploatat, din toate punctele de vedere. Ne vom opri însă doar la exploatarea forestieră de astă dată.

Multă vreme, localitatea a fost cunoscută prin brand-urile ei. Mănăstirea, schitul, serbările pădurii, votca Voronskaya, măştile lui Gheorghe Ţugui şi mobila din stejar masiv cu care au fost dotate toate instituţiile respectabile ale judeţului Botoşani.

Dar mai este ceva. La Vorona, pădurea arhicunoscută nu se exploatează ca-n codru. Ea se exploatează legal. Sau şi legal, faţă de alte localităţi de unde se fură ca în codru.

Dumitru Vatamanu, şeful Sectorului Silvic, chiar are mare grijă de sectorul său, care se întinde hăt de la liziera dinspre partea satului Vorona Nouă şi până spre Schitul Sihăstria Voronei. Nu are mulţi meseriaşi la lucru, majoritatea dintre truditorii pădurii lucrează sezonieri. Cu toate acestea, exploatările continuă organizat faţă de alte locuri în care tăierile se fac nejustificat şi cu consecinţe majore pentru echilibrul ecologic.

Mai mult în pădure decât acasă

Vasile Popescu este unul dintre cei mai vechi lucrători în exploatarea forestieră din Vorona. Chiar dacă a împlinit vârsta de pensionare nu s-a lăsat învins.

Meseria lui de lucrător al pădurii l-a pasionat atât de mult încât nu şi-a putut-o lăsa deoparte. Lucrează şi acum pe TAF-ul său care l-a consacrat. Aşa cum vedetele de TV se consacră prin câte ceva care uneori se uită, TAF-ul lui Vasile Popescu a devenit vedetă în Vorona şi va rămâne aşa cât timp cel care îl mânuieşte îşi va continua activitatea. E o plăcere să-l vezi pe Vasile Popescu mânuind volanul utilajului său şi cărând cu el peste dealuri abrupte, printre copaci, pe cărări numai de el ştiute.

Timp de 36 ani, Vasile Popescu a trăit mai mult în pădure decât acasă. Asta nu l-a împiedicat să grijească de cei 7 copii, de familie şi de toate cele de pe lângă gospodărie. A fost omniprezent. Şi ceva pe deasupra.

Omul cu TAF-ul

A avut grijă şi de ceilalţi de pe lângă el. Într-un an cu zăpezi mari şi viscole insuportabile se afla în centrul comunei, nici el nemaiştiind încotro s-o apuce. Stăteau mulţi într-un magazin, singurul deschis la acea oră. Vântul sufla ca în Siberia de nu-ţi venea să scoţi nici măcar câinele la plimbare. Până şi semnalele telefonice erau luate de vânt. Nu se putea comunica decât prin viu grai. Prin această metodă de comunicare s-a aflat de decesul mamei viceprimarului Constantin Cotoc. Trupul neînsufleţit se afla la Orăşeni şi trebuia adus la Vorona, dar nu exista nici o posibilitate. Vasile Popescu s-a urcat pe TAF-ul lui salvator şi prin eforturi disperate a reuşit să tracteze maşina în care se afla răposata.

La numai câteva ore, cineva, tot prin viu grai, l-a înştiinţat că Ion Hetriuc, şeful Cooperativei de Credit, a suferit un atac cardiac şi trebuia transportat de urgenţă la spital. Nici bine nu şi-a tras sufletul că Vasile Popescu a decis să plece din nou prin nămeţi şi viscol pentru a-şi ajuta consăteanul. „Dacă-i vorba de viaţa unui om, nu mi-e frică nici de Poliţie, nici de natură. Eu merg să-l duc la spital“. Şi aşa a şi făcut.

Înfruntând vitregiile naturii şi ale Codului Rutier a reuşit în cele din urmă să-şi ducă la îndeplinire ceea ce şi-a propus.

Astăzi, Ioan Hetriuc este sănătos, îşi duce în continuare serviciul şi-i mulţumeşte de câte ori are ocazia salvatorului său. Ziua aceea a fost una poate normală pentru Vasile Popescu, cel obişnuit cu munca de 36 ani. Pentru cei care au asistat la efortul său a fost o zi memorabilă.

„Fost-am omul pădurii şi nu m-au mâncat lupii“

Dacă ar fi să gândim ca el, toate zilele sunt memorabile. Chiar şi ziua în care l-am vizitat la locul lui de muncă.

Tocmai tracta un buştean de fag, mare cât roata TAF-ului. Nu s-a oprit din muncă pentru a ne povesti secretul tinereţii lui fără bătrâneţe. Deşi este pensionar, îşi continuă activitatea fiindcă, aşa cum spunea şi Dumitru Vatamanu, şeful Sectorului Silvic, „un om ca el nu se mai găseşte“.

Nu sunt mulţi în echipa de exploatatori ai lemnului de la Schitul Sihăstria Voronei. „Îl am pe Gheorghe Crauciuc, fasonator mecanic, adică drujbist ca să se înţeleagă. Pe Fănică şi Gheorghe, lucrătorii sezonieri. Dar eu sunt mulţumit cum lucrează şi mă înţeleg bine cu ei. Fiecare îşi vede de rostul lui“, spune Vasile Popescu.

Era pe la prânz, în preajma pauzei de masă. Într-un vagon de campanie care reprezenta pentru ei şi bucătăria şi sufrageria şi dormitorul, pe un godin fierbea în tihnă oala cu ciorbă.

Pe vagon cineva a scris în glumă „Mircea Radu“ şi însemnele emisiunii „Din dragoste“. Ca o aluzie a caravanei cunoscutului realizator de emisiuni TV. La fiecare buştean tras din vârful dealului, Vasile Popescu gustă din ciorbă ca să se convingă de calitatea ei.

„De data asta au nimerit-o. Nu întotdeauna le iese. Abia aştept pauza de masă. Vă invit şi pe dumneavoastră“. Am refuzat politicos invitaţia şi i-am lăsat pe lucrătorii pădurii să-şi continue activitatea. Şi pe Vasile Popescu să-şi ducă în continuare cât o mai putea menirea lui de salvator al pădurii şi al oamenilor. Melodia lui preferată este „Fost-am omul pădurii şi nu m-au mâncat lupii“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!