„În România nu e de bonton să vorbeşti de elite“

Oana Rusu, 01 Aprilie 2008

Profesorul Vasile Işan, noul rector al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, mărturiseşte că unul dintre obiectivele sale este să transforme instituţia într-una de „top mondial“. În planul său managerial, un loc important îl ocupă dezvoltarea cercetării de nivel internaţional în toate domeniile unei universităţi multidisciplinare. Rectorul Vasile Işan consideră că universităţile din România nu trebuie să fie evaluate după aceleaşi criterii şi că ar trebui să existe mai multe tipuri de universităţi. „În România nu e de bonton să vorbeşti de elite, mai curând perpetuăm contraelitele şi pseudoelitele“. Ca absolvent de liceu, „dacă ar fi să aleg ştiinţe exacte, nu aş avea nici o ezitare să aleg Universitatea «Cuza». Nici o ezitare, pentru că nu există nici o diferenţă între educaţia primită în acest domeniu la Universitatea «Cuza» şi cea pe care o oferă universităţile occidentale de prestigiu.“

Care este misiunea unei universităţi din secolul XXI? Ce ar trebui să ofere absolveţilor de liceu o astfel de universitate?

Ce înseamnă o universitate la începutul secolului XXI? Nu există un unic model de universitate. Unele universităţi au prezervat un model humboldian, care îmbină cercetarea cu educaţia pentru ştiinţă. Alte universităţi au prezervat modelul newmanian, cel propus de cardinalul Newman, cel mai bine ilustrat de Universitatea Oxford, la jumătatea secolului XIX, cea care forma cetăţeni pentru o societate civilizată, „gentlemeni“ şi „ladies“, axată pe educaţia căreia noi îi spunem acum clasică.

Alte universităţi au prezervat un model care poate fi numit napoleonian, mai specializat pentru a forma categorii profesionale necesare statului modern, o educaţie mai vocaţională, precum Grande Ecole Polytechnique şi Grande Ecole dâApplications.

Apoi, sunt universităţi care au combinat aceste modele, iar în această categorie am putea regăsi University of Chicago, Harvard University, Standford University, universităţi private americane care au păstrat şi dezvoltat idealul humboldian al cercetării, mai ales în ştiinţă, şi al educaţiei pentru acest domeniu de cunoaştere înaltă în ştiinţe exacte, mai ales.

Există câţiva autori americani care au formulat idei sau proiecte de modele ale universităţilor.

De pildă, Clark Kerr a vorbit de „multiversity“, universitatea care îmbină cercetarea, educaţia, trainningul, serviciile comunitare şi are oarecum o funcţie de trasmitere sau de răspândire a cunoaşterii.

Apoi, Burton Clark, tot un profesor american care a fost şi preşedintele Universităţii Harvard, a vorbit despre universitatea antreprenorială, universitatea care adoptă principiile managementului economic, este independentă faţă de stat şi orientată către piaţa liberă, este creativă şi formează mai mult absolvenţi pentru nevoile pieţei muncii decât pentru anumite scopuri „a la long“, precum cele de cercetare, predare a cunoştinţelor sau disciplinelor ştiinţifice în învăţământul preuniversitar.

Acestea sunt marile modele sau modelele importante dezvoltate în ultimii 200 de ani. Ceea ce există în realitate se încadrează, să spunem, într-un interval destul de larg.

Găsim universităţi de cercetare, universităţi de cercetare şi educaţie, găsim şi universităţi doar pentru educaţie, universităţi care propun doar educaţie vocaţională, o gamă foarte variată de universităţi, şi cel mai bine ilustrate sunt în învăţământul superior din Statele Unite.

„Perpetuăm această uriaşă ipocrizie că toate universităţile din România sunt universităţi care fac educaţie şi cercetare“

Universităţile din România se pot ridica la un anumit nivel de excelenţă?

În ceea ce priveşte competitivitatea universităţilor din România şi posibilitatea ca acestea să intre într-o competiţie veritabilă cu universităţile din străinătate, e greu de răspuns la o asemenea întrebare, dar eu totuşi cred că sunt câteva universităţi, paradoxal, cele mai tradiţionale, nu şi cele mai tradiţionaliste, care pot să intre într-o competiţie internaţională, au potenţial, au resurse, probabil că va mai dura ceva timp ca să îşi articuleze obiectivele într-o strategie coerentă şi să acumuleze mai multe performanţe.

Care ar fi componentele pe care ar trebui să le dezvolte universităţile de la noi din ţară?

Despre învăţământul din Statele Unite se spune că nu are elementele care definesc un sistem, omogenitatea componentelor, coerenţa între ele, un principiu ordonator al acelor elemente. Este eterogen. Sunt universităţi strălucite, cele de cercetare, vreo 125, sunt şi universităţi apropiate de cele de clasă mondială, tot în jur de 100 şi apoi sunt felurite alte universităţi care oferă servicii de educaţie şi nu pretind că sunt altceva decât universităţi de rang regional, universităţi locale, community colleges, metropolitan colleges.

Acolo sunt foarte multe universităţi, chiar şi într-un stat superdezvoltat precum California, care nu au nici o importanţă pe plan mondial, dar oferă servicii de educaţie şi formare profesională care nu pretind că sunt altceva. Cred că acest exemplu ar trebui să fie o referinţă pentru noi.

Nu putem pretinde că în România universităţile trebuie să aibă aceleaşi performanţe, trebuie să îndeplinească aceleaşi criterii. E o uriaşă ipocrizie pe care o perpetuăm de ani de zile, transformând câteva institute pedagogice de pe vremuri, care şi-ar avea menirea lor, în universităţi, numind tot felul de însăilări din acestea de după â90 în universităţi.

Important este să ne dorim universităţi bune şi există universtiăţi în România care vor putea intra în competiţia internaţională, au tot ceea ce le trebuie, dar mai au nevoie de timp. Mai avem nevoie de universităţi de tip colegii, care să ofere educaţie la nivel de licenţă, servicii comunitare, trainning şi altele asemenea care să contribuie la dezvoltarea resursei umane.

Noi perpetuăm această uriaşă ipocrizie, că toate universităţile din România sunt universităţi humboldiene, care fac educaţie şi cercetare. Fals. În felul acesta perpetuăm de fapt colectivismul, egalitarismul absolut.

Să fie clar, niciodată un student, un profesor, un domeniu de cercetare de la Universitatea „Cuza“, Univesitatea „Babeş - Bolyai“, Universitatea Bucureşti, Universitatea de Vest Timişoara, Politehnica Bucureşti, Universitatea Tehnică Iaşi şi alte câteva universităţi nu vor fi egali cu un student, un profesor, un domeniu de cercetare şi de educaţie din orice altă parte din lume. Niciodată.

E posibil, nu spun că doar aşa se vor întâmpla lucrurile. Dar dacă spunem, ca englezii, „one size fits all“ („aceeaşi măsură se potriveşte pentru toţi“) şi construim pe aceeaşi idee standarde de evaluare precum cele de la ARACIS, şi confundăm Vânju Mare cu Iaşi şi Cluj, atunci înseamnă că pregătim terenul pentru o distorsionare absolută a orice ar putea fi numit calitate şi excelenţă în educaţia academică din România.

Conceptul de elită nu are un mediu prea prietenos actualmente

Cum definiţi elita universitară, în general, şi în special la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi?

Conceptul de elită nu are un mediu prea prietenos actualmente. El a făcut carieră cândva, tocmai acesta era rostul universităţii humboldiene, să pregătească o elită ştiinţifică, culturală, intelectuală, mai general, şi, evident, o elită profesională. Actualmente este contestat acest concept de elită. Nu toţi pot excela într-un domeniu. Dacă plecăm de la ideea că toţi oamenii sunt egali în toate, nu doar în faţa providenţei şi a legii, atunci, categoric, nu putem vorbi de universităţi de elită, nu putem vorbi de elite intelectuale, ci pur şi simplu de o egalitate absolută între o idee, să spunem formidabilă, şi oricare altă idee, o cultură cu mari tradiţii şi cu o vocaţie mondială, şi oricare altă cultură, o descoperire ştiinţifică epocală şi orice altă pretenţie alchimică. Aş prefera să nu vă răspund la această întrebare, pentru că văd că în România nu e de bonton să vorbeşti de elite, mai curând perpetuăm contraelitele şi pseudoelitele.

Îmi amintesc de un articol superb al lui Andrei Pleşu, despre elite, publicat şi într-o carte de eseuri, „Despre bucurie în Est şi Vest şi alte eseuri“, apărută la Editura Humanitas, unde probabil că găsim multe explicaţii referitoare la nenorocirile din societatea noastră şi la marasmul în care ne zbatem.

La nivelul unei universităţi, cum ar fi „Cuza“, care este printre cele mai vizibile şi apreciate, ce putem afirma că străluceşte, că trebuie dezvoltat?

Partea care străluceşte este cercetarea în ştiinţe exacte şi oarecum educaţia în ştiinţele exacte. Dar asta nu înseamnă cu nu mai trebuie dezvoltată în continuare, pentru că dacă stăm bine şi ne gândim, este un număr mic de oameni implicat în cercetare.

O parte care trebuie dezvoltată este cea de cercetare în ştiinţele socio-umane, precum şi educaţia în ştiinţele socio-umane.

Apoi, a treia parte care ar trebui să fie de referinţă pentru universitatea noastră, ar trebui să fie domeniile mai vocaţionale, să le spun aşa, mai aplicate, precum ingineria, medicina, farmacia, arhitectura, ştiinţe agricole, şi aici trebuie să gândim un program coerent de dezvoltare.

Ce lipseşte Universităţii „Cuza“?

Aici ar trebui să-l parafrazăm pe Blaise Pascal. Dacă analizăm bine Universitatea „Cuza“, probabil că am ajunge la concluzia că îi lipsesc încă multe lucruri pentru a ajunge o universitate de clasă mondială. Sau poate că o asemenea pretenţie sau dorinţă ar fi un pic exagerată pentru moment, nu-mi dau seama. Dacă o comparăm cu multe alte universităţi din România, cu majoritatea covârşitoare, cred că am ajunge la concluzia că Universitatea „Cuza“ este meritoasă, este o şcoală extraordinară, o şcoală academică de mare nivel în România. Însă nu e suficient.

Ca absolvent de liceu, ce domeniu sau universitate aţi alege?

Depinde de ceea ce mi-aş dori, medicină, inginerie, ştiinţe... Dar dacă ar fi să aleg ştiinţe exacte, nu s-ar pune problema, nu aş avea nici o ezitare să aleg Universitatea „Cuza“. Nici o ezitare, pentru că nu există nici o diferenţă între educaţia primită în acest domeniu la Universitatea „Cuza“ şi cea pe care o oferă universităţile occidentale de prestigiu.

Din străinătate, sunt foarte multe universităţi de prestigiu, iar când eram eu student era greu de visat la aşa ceva, nu am avut temeritatea, şi probabil nici calităţile intelectuale pentru a scăpa de lagărul concentraţionar socialist, de universul fericirii obligatorii.

Sigur că ar fi greu de ales între atâtea universităţi prestigioase din Europa. Dacă ar fi să ne luam după clasamente, după ratingul universităţilor, categoric, în Europa, universităţile britanice sunt cele mai competitive şi au cele mai mari performanţe: Oxford, Cambridge, Imperial College, University College of London, University of Manchester, London School of Economics.

„A fost un dezmăţ monetar ce trebuie resorbit acum de economia reală“

Ce credeţi despre criza economică din Statele Unite? Va avea efecte şi în Europa sau în România?

Dar este o criză economică în Statele Unite? A, aşa numita criză a creditelor ipotecare pentru active imobiliare! Se pare ca mass-media dramatizează mai mult decât este cazul, vorba lui Mark Twain, un ecou prea exagerat al unei morţi care nu a avut loc. Nu e criza chiar aşa de mare, sigur că e o scădere a ratei de creştere economică, dar ani de zile, să nu uităm, economia americană a înregistrat o creştere a ratei economice, mult deasupra nivelului mediu pe care l-au înregistrat celelalte ţări din zona euro.

Piaţa liberă care funcţionează într-o proporţie mai mare şi mai bine în Statele Unite produce periodic corecţii ale exceselor. A fost un exces financiar datorat creditelor mult prea uşor obţinute, dacă vreţi, un dezmăţ monetar, ce se întâmplă nu de acum ci de zeci de ani. Acest exces trebuie resorbit acum de economia reală. Nu e nici o dramă la mijloc.

Se resimt unele efecte pe pieţele valutare, mai ales în operaţiunile pe termen scurt. În măsura în care piaţa monetară şi piaţa financiară din România sunt conectate la pieţele internaţionale, efectele sunt trasmise printr-un efect de contagiune care există, e demonstrat clar de studii. Fluctuaţia burselor şi chiar a cursului leului relevă ceva din această contagiune. Dar piaţa în România este încă prea puţin dezvoltată, iar speculaţiile financiare nu sunt atât de extinse ca în economia americană, pentru ca să asistăm în următoarea perioadă la o cădere a performanţelor economice reale. Mai curând, erorile politice guvernamenntale din România contribuie la o anumită instabilitate şi este o anumită nesiguranţă în privinţa rezultatelor economice pentru viitorul imediat decât efectele secundare, sau dacă vreţi efectele de contagiune ale aşa zisei crize economice americane. Ca să închei, mă întreb dacă există o criză economică în Statele Unite, dacă relativa recesiune, care încă nu a avut loc pentru că nu am asistat la două trimestre consecutive de scădere a agregatelor macroeconomice, poate fi denumită criză.

Un rector de 47 de ani

Vasile Işan s-a născut pe 22 mai 1961, în comuna Vicovu de Jos, judeţul Suceava. După absolvirea studiilor medii la Liceul Militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc (1976-1980), a studiat la Facultatea de Ştiinţe Economice, secţia Contabilitate şi Economie Agrară din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi (1981-1985), fiind absolvent cu diplomă de merit. În anul 1999 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în Economie.

Din anul 1990, Vasile Işan şi-a început cariera didactică în învăţământul superior, la Universitatea „Al. I. Cuza“, la Catedra de Economie Agrară ca asistent între anii 1990-1993.

În prezent, Vasile Işan este profesor la FEAA. A predat cursurile de Eficienţa investiţiilor în agricultură; Microeconomie (1991-1993); Relaţii Economice Internaţionale (1993-2000); Investiţii internaţionale, Afaceri în mediul european (1995-2002); Transporturi şi expediţii internaţionale (din 1993); Afaceri internaţionale (din 1999); Economie internaţională (din 2002); Economia afacerilor (din 2001); Tranzacţii comerciale internaţionale (din 2001); Mediul Internaţional al Afacerilor (din 2002).

În perioada aprilie 2005 - octombrie 2006, Vasile Işan a fost director general al Direcţiei Generale de Integrare Europeană şi Programe Comunitare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. De asemenea, a mai fost membru în Consiliul Naţional al Agenţiei pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării profesionale. Vasile Işan este membru al Grupului pentru Dialog Social din Iaşi.

Cea mai veche universitate din România

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România, funcţionând neîntrerupt din anul 1860. În momentul de faţă Universitatea are peste 40.000 de studenţi şi aproape 1.000 de cadre didactice, faţă de anul 1989 când avea circa 4.500 de studenţi.

Odată cu schimbările aduse de Revoluţie, Universitatea şi-a dezvoltat importante relaţii internaţionale, în prezent având legături academice cu peste 250 de universităţi din străinătate.

În plan educaţional, Universitatea „Cuza“ a fost prima din ţară care a aplicat prevederile Procesului Bologna, studenţii având posibilitatea de a-şi trasa singuri parcursul academic.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ s-a remarcat la nivel internaţional şi prin importanţa acordată cercetării. Astfel, datorită cercetării de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ deţine poziţia fruntaşă, pentru al treilea an la rând, într-un clasament naţional al cercetării, realizat pe baza standardelor internaţionale. Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 200 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în aproximativ 240 de articole publicate în reviste de prestigiu.

Universitatea „Militans“

Vasile Işan a fost ales rector al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi pe 16 februarie 2008. Vasile Işan se află la conducerea celei mai importante universităţi româneşti, care ocupă primul loc în România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică.

În programul său managerial, Vasile Işan a făcut referire la un tip de universitate, plecând de la modelul lui Dimitrie Gusti. „Cu aproape un secol în urmă, Dimitrie Gusti, atunci profesor la Universitatea ieşeană, a creat un program pentru dezvoltarea ştiinţei sociale în România. Sociologia Militans propunea reperele necesare formării unui domeniu teoretic specializat şi a unui mod de aplicare a cunoaşterii ştiinţifice în dezvoltarea societăţii. Ideile obţinute prin conversaţia între cunoaşterea formelor de organizare socială şi curentele teoretice consacrate în lumea occidentală aveau menirea să educe societatea românească şi să-i aşeze calea spre civilizaţia europeană. Inspirată şi dătătoare de sens, gândirea lui Gusti a creat şcoală. Credem că semnificaţia programului gustian este la fel de actuală astăzi în căutarea ideii noastre de universitate“.

De asemenea, Vasile Işan a arătat în programul său managerial că „Într-o anumită măsură, viziunea UAIC se bazează pe expresia lui Edmund Burke: «tradiţia fără schimbare este o fundătură, schimbarea fără tradiţie este o nebunie». UAIC îşi propune să recupereze tradiţia academică, revigorând domeniile «extirpate» forţat, să restaureze statutul stiinţific al celor pierdute în decursul a peste cinci decenii şi să dezvolte noi domenii de cunoaştere. Pe scurt, UAIC îşi propune să se dezvolte în linie cu marile universităţi ale lumii“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!