Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „În toată lucrarea dreaptă şi folositoare Bisericii nu suntem singuri“

„În toată lucrarea dreaptă şi folositoare Bisericii nu suntem singuri“

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 18 Decembrie 2007

▲ Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi-a aniversat ieri onomastica la Iaşi ▲ Prea Sfinţitul Varsanufie, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, împreună cu membrii Permanenţei Consiliului Eparhial Iaşi, a oficiat o slujbă de Te Deum şi l-a felicitat ▲ Grupuri de colindători l-au felicitat pe PF Părinte Patriarh Daniel, la reşedinţa mitropolitană ▲ Slujbe asemănătoare au avut loc şi la Patriarhie ▲

Ieri, 17 decembrie a.c., când întreaga Biserică Ortodoxă l- a sărbătorit pe Sfântul Prooroc Daniel, Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), şi-a aniversat onomastica. Aflat la Iaşi, PF Părinte Patriarh a condus Permanenţa Consiliului Eparhial Iaşi, după care s-a oficiat o slujbă de Te Deum în Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană. Soborul de preoţi, format din membrii Permanenţei Consiliului Eparhial Iaşi, a fost condus de Prea Sfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, la slujbă participând şi numeroşi credincioşi veniţi să-l felicite pe Întâistătătorul BOR. În cuvântul de felicitare rostit la sfârşit, PS Episcop Varsanufie a vorbit despre virtuţile pe care le avea proorocul sărbătorit ieri. „Dacă ar fi să rezum viaţa Sfântului Prooroc Daniel în puţine cuvinte, deoarece atât permite sărbătoarea de astăzi, atunci ar trebui să-l prezentăm pe sfânt ca pe un prooroc care s-a remarcat prin două virtuţi fundamentale: respectarea poruncilor lui Dumnezeu şi înţelepciunea. Mai mult decât atât, prin tâlcuirea visului regelui Nabucodonosor şi prin măsurile luate după ce a fost ridicat la demnităţi înalte, s-a arătat a fi un guvernator drept şi un dregător bun. Pentru Proorocul Daniel, întreaga istorie a lumii se desfăşoară în cadrul istoriei Împărăţiei lui Dumnezeu. El a fost un prooroc prin viaţa lui, dar şi prin ceea ce Dumnezeu i-a descoperit“, a arătat PS Episcop Varsanufie.

„Aţi fost chemat să menţineţi vie credinţa acestui popor“

În continuarea cuvântului, PS Episcop Varsanufie a vorbit despre misiunea dificilă la care a fost chemat Patriarhul BOR, asemănătoare cu cea a Proorocului Daniel. „Prea Fericirea Voastră, ridicat fiind la cea mai înaltă treaptă de slujire, aceea de Patriarh al BOR, în această zi, în care-l pomenim pe Sfântul Proroc Daniel, al cărui nume îl purtaţi şi care vă ocroteşte paşii, vă urez ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să înmulţească darurile cu care v-a înzestrat pentru a conduce cu înţelepciune turma care v-a fost încredinţată spre mântuire. Aşa cum Prorocul Daniel a ţinut vie credinţa celor de un neam cu el într-o ţară păgână, tot astfel şi Prea Fericirea Voastră aţi fost chemat în aceste vremuri de indiferentism religios să menţineţi vie credinţa acestui popor“, a spus PS Episcop Varsanufie. În continuarea cuvântului, PS Episcop Varsanufie a evidenţiat activitatea deosebită a PF Părinte Patriarh în cei 17 ani de păstorire ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, datorie de căpătâi a unui slujitor al lui Dumnezeu în treapta arhieriei.

PF Părinte Patriarh Daniel a mulţumit apoi pentru cuvintele de felicitare şi pentru prezenţa tuturor colaboratorilor de la Centrul Eparhial Iaşi, dar şi a credincioşilor, arătând că Prorocul Daniel ocroteşte pe toţi românii, din ţară şi din străinătate. „Sfântul Proroc Daniel poate fi considerat astăzi un ocrotitor al tuturor românilor, plecaţi printre străini, dascăl cu chip luminos care ne arată cum trebuie să păstrăm dreapta credinţă. El ne arată că putem să păstrăm credinţa strămoşilor chiar dacă nu ne aflăm în propria ţară, că putem împlini voia lui Dumnezeu şi printre străini“, a precizat PF Părinte Patriarh Daniel. Apoi, Prea Fericirea Sa a mărturisit că a simţit în permanenţă ajutorul sfântului al cărui nume îl poartă, în toată lucrarea misionară desfăşurată. „Sfântul Prooroc Daniel este, pentru întreaga Biserică, un învăţător, iar personal am simţit ajutorul Sfântului Prooroc Daniel în situaţii dificile, când ne aflam printre străini sau chiar şi în ţară, când am avut de luptat cu momente în care duhul omenesc făcea presiuni asupra lucrării duhovniceşti a Bisericii, dar până la urmă s-a dovedit că Dumnezeu este Judecătorul nostru, Cel Care aduce dreptatea. Am simţit că în toată lucrarea dreaptă şi folositoare Bisericii nu suntem singuri, ci îi avem alături pe sfinţii prooroci, apostoli, mucenici ale căror nume le purtăm sau pe care îi chemăm în rugăciunile noastre. Tot ceea ce s-a realizat aici, la Iaşi, sau ceea ce se va face la Patriarhie s-a făcut cu ajutorul slujitorilor sfintelor altare, al preoţilor şi al călugărilor, al protopopilor şi al oamenilor harnici şi darnici“, a spus Întâistătătorul BOR. Apoi, la reşedinţa mitropolitană, PF Părinte Patriarh Daniel a primit felicitări din partea ostenitorilor Centrului eparhial şi a fost colindat de orchestra „Plaiurile Bistriţei“ şi ansamblul de dansuri „Ca la noi“.