Repere şi idei
În valea plângerii

În valea plângerii

Alexandru Pripon, 09 Decembrie 2013

Există momente în viaţă când tris­te­ţea se dovedeşte a fi co­ple­­şitoare, când rău­ta­tea oamenilor din ju­rul nostru pare prea mult şi prea greu de îndurat. Momente care ne aruncă spre deznădej­de, în­făţişându-ne, pe un ecran exa­cerbat, credinţa, ca pe o inutilă, de nedorit complicaţie. Iar dure­rea din suflet ne îm­pie­dică să observăm cum ni se insinuează în viaţă, încet, pă­ră­sirea: de Dum­­nezeu şi de sine. Purtându-ne, cu un discurs la limita elucubraţiei, spre genunea imposibilei deveniri, în valea plângerii. Doar că, trebuie să înţelegem, argumentele realei împliniri ur­măresc un fir logic nestrămutat, nu sădesc, sofistic, vorbe cu un aparent, înşelător miez, lă­sându-le să se prelingă, sfo­răitoare, în vre­mel­nica baltă ce adăposteşte picături ale entu­zias­mului cotidian, convertite într-un ne­con­vingător exemplu de mă­ies­trie retorică.

Nu este greu să deosebim adevărul de minciună. Trebuie doar să căutăm rostul fiecărui cuvânt care ne este adresat, scopul fiecărui îndemn pe care îl recepţionăm, înţelegând în ce măsură ne este prezentată o cale spre bine ori o prăvălire spre dezastru. Dar acest lucru este valabil atunci când avem de-a face cu persoane sincere. Dacă, însă, cel din faţa noas­tră, privindu-ne în ochi şi pretextând că vrea, dezinteresat, să ne ajute, adoptă o atitudine duplicitară, lucrurile se complică.

Din ce în ce mai mult, parcă, în ultimul timp, odată cu agresiva propagandă ateist-dezumanizantă, suntem îndemnaţi să ne urmărim propriul inte­res, chiar dacă acţiunile noastre îi lezează pe semeni. Lovind şi distrugând, croindu-ne, cu sălbăticie, drum printre cei pe care îi privăm, în mod con­şti­ent, de o binemeritată şansă, de­venim umbrele vagi ale persoanelor care ar fi trebuit să fim, mânaţi de un egoism trans­format, modern, în singură credinţă călăuzitoare. Şi, aşa cum se întâmplă adesea, crezând că îi înşelăm pe alţii, obţinând, astfel, vagi privilegii perisabile, ne minţim pe noi înşine, păşind, ireversibil, spre nemaidevenire, starea de pier­dere a comuniunii cu aproapele şi cu Dumnezeu. Ultima, cea mai întunecată etapă a căderii.

Ajunşi la un stadiu al bla­ză­rii încrâncenate în care binele şi răul par simple concepte abstracte, oamenii capătă un involuntar (poate) aer de supe­rio­ri­tate uşor binevoitor şi de dispreţ suveran, uitând cine sunt, de unde au plecat şi, mai ales, care ar fi trebuit să le fie ţinta în viaţă. Raţiuni superioare, ar spune unii. Împliniri ratate, aş spune eu.

Am întâlnit cu toţii astfel de persoane. Ascunzând, în spa­tele vorbelor meşteşugite şi al comportamentului arogant, incapacitatea de a progresa pe calea către divin, de a exista, firesc, printre semeni. Am vă­zut ori chiar simţit rezultatul acţiunilor lor, frizând, adesea, imoralitatea. Şi am observat cum sădesc în semeni tristeţe, deznădejde, resemnare amară. Oferind nefirescul exemplu al căderii.

Dincolo de toate, bune ori rele, rămânem noi. Cei care sun­tem sau cei care nu am ştiut să fim, în acest crepuscul bizar al nopţii ce tinde să ne înconjoare. Măcar noi să re­cu­noaş­tem ceea ce am devenit şi, dacă este cazul, să ne oprim, până nu este prea târziu. „Dacă lumina care e în tine este în­tu­neric, dar întunericul cu cât mai mult!“ (Matei 6, 23), ne avertizează învăţătura mereu actuală a Mântuitorului Hris­tos. Căci vremurile sunt grele, oamenii devin răi, iar menirea noastră, a tuturor celor care dorim să fim con­ştienţi de rostul ce-l avem în lume, este să ne îndreptăm spre Dumnezeu, pe un drum care trece - paradoxal, aparent - prin noi înşine şi prin sufletele celor care ne înconjoară. Făcând front comun şi luptând, umăr la umăr, dincolo de orgolii şi prezumtive diferenţe (dacă nu pentru noi, măcar pentru cei dragi nouă, supuşi pericolului secularizării ira­ţionale), împotriva întunericului ce tinde a se revărsa peste lume. Nepăsători la cuvintele ademenitoare ale ispititoarei distrugeri. Căci - nu este aşa? - vocea căderii devine cea mai puternică, odată ce am decis să ne construim casă durabilă în valea plângerii...


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!