Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor

Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor

Galerie foto (14) Galerie foto (14) Transilvania
Un articol de: Pr. Cristian Rus - 11 Iunie 2016

La sărbătoarea Înălţării Domnului, mai multe locaşuri de cult şi-au sărbătorit hramul. În această Zi a Eroilor, după Sfânta Liturghie, au fost oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate, iar clopotele bisericilor au fost trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la praznicul Înălţării Domnului în biserica Schitului „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Răşinari, judeţul Sibiu. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi şi a împărtăşit cu Sfintele Taine pe mulţi dintre credincioşii veniţi din satul sibian şi din alte localităţi ale Mărginimii Sibiului. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul şi soborul slujitor au oficiat un Parastas pentru eroii neamului căzuţi pe fronturile de luptă pentru apărarea patriei.

În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre însemnătatea praznicului Înălţării Domnului: „Mântuitorul Iisus Hristos i-a încredinţat pe ucenici că este mai bine să se ducă El la Tatăl pentru ca să vină Duhul Sfânt şi să continue lucrarea mântuitoare. Joia Înălţării Domnului este o zi de mare bucurie, dar este o bucurie care ne pregăteşte pentru marea împlinire a instituirii, a fundamentării Bisericii lui Hristos la Cincizecime. Este astăzi o zi a bucuriei pentru că Mântuitorul Iisus Hristos a creat această bucurie, dar este şi o sărbătoare a întăririi credinţei noastre în dumnezeirea Sa şi mai ales în împlinirea făgăduinţelor Sale”.

Schitul de la Răşinari a fost început în anul 2000 şi sfinţit în 2009. Obştea de maici este condusă de monahia Macrina Vieru şi se îngrijeşte de viaţa duhovnicească şi administrativă a aşezământului din Mărginimea Sibiului.

„Ne bucurăm foarte mult de vizita Înaltpreasfinţiei Sale în această zi de mare praznic şi îi mulţumim din suflet pentru bucuria făcută”, a spus stareţa Macrina Vieru.

În aceeaşi zi, IPS Mitropolit Laurenţiu a participat la manifestările comemorative organizate în cimitirul eroilor din Sibiu. IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat slujba Parastasului şi la final a vorbit despre importanţa cinstirii eroii neamului românesc: „Pomenirea eroilor din această zi încununează toate pomenirile din timpul anului. Există o pomenire permanentă a eroilor la Sfânta Liturghie, dar în zilele închinate lor nu împlinim doar o datorie sufletească, ci şi un act de mare demnitate, pentru că cei care îşi cinstesc înaintaşii vor fi şi ei cinstiţi şi vor avea un viitor sigur”.
La ceremonia militară închinată eroilor neamului au fost prezenţi prefectul Cristian Roman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marcel Luca, primarul oraşului, Astrid Fodor, comandantul Garnizoanei Sibiu şi rectorul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, generalul Ghiţă Bârsan, ofiţeri şi militari, oficialităţi şi oaspeţi.

După transmiterea mesajelor de către oficialităţi cu ocazia Zilei Eroilor, a urmat apelul nominal al eroilor sibieni şi apelul militarilor prezenţi. Ceremonia s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori şi parada militară.

Hram la Muntele Rece, Cluj

Praznicul Înălţării Domnului este prilej de sărbătoare la Mănăstirea Muntele Rece din judeţul Cluj, cu ocazia hramului. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, apoi a oficiat şi o slujbă de pomenire pentru toţi eroii neamului căzuţi la datorie pentru apărarea ţării. De asemenea, la cimitirul eroilor de la Mănăstirea Muntele Rece, soborul slujitor a oficiat slujba Parastasului pentru cei căzuţi pe câmpurile de luptă.

La slujba de pomenire a eroilor de la Mănăstirea Muntele Rece au participat reprezentanţi ai instituţiilor militare, autorităţi judeţene, locale şi delegaţi ai instituţiilor publice care au depus coroane de flori la mormintele eroilor. Momentul comemorativ s-a încheiat cu o paradă militară.

Mănăstirea Muntele Rece s-a ridicat în cinstea memoriei celor care s-au jertfit pentru eliberarea Transilvaniei în toamna anului 1944, în bătălia cu trupele germano-maghiare pe culmile dintre Someşul Rece şi Valea Ierii. În apropierea cătunului Bordeşti din hotarul satului Muntele Rece au căzut aproximativ 250 de ostaşi dintr-un batalion al Vânătorilor de Munte, iar în cimitirul din incinta mănăstirii au fost înhumaţi la sfârşitul confruntării 26 de eroi, dintre care nouă necunoscuţi. După război, în fiecare an, rude, apropiaţi şi localnici vin la acest cimitir, numit „La Eroi”. După decembrie 1989, credincioşii de aici i-au cerut parohului să iniţieze demersurile necesare construirii unei biserici, iar locaşul de cult a primit hramul „Înălţarea Domnului”.
Mănăstirea „Înălţarea Domnului” Muntele Rece, din comuna Măguri-Răcătău, judeţul Cluj, s-a înfiinţat în anul 1995. Primul locaş de cult de aici a fost o bisericuță din lemn, în care s-a slujit până în anul 2006, când au început lucrările la o nouă biserică din zid.

Starețul acestui locaş monahal este, din anul 2011, ieromonahul Arsenie Gălățan.

Pomenirea eroilor de la Oarba de Mureş

La praznicul Înălțării Domnului, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Târgu Mureș XI, Protopopiatul Târgu Mureș. Apoi, ierarhul a oficiat slujba Parastasului pentru eroii neamului românesc, la monumentul din Oarba de Mureș.

„Astăzi îi pomenim cu pietate pe toţi eroii autohtoni care au luptat pentru neam şi ţara lor, apărând familia, moşia, credinţa, cultura şi legea românească. De la eroii noştri primim imbold să ne jertfim pentru a ne ridica la piscul virtuţilor creştineşti şi cetăţeneşti”, a spus IPS Arhiepiscop Irineu.

An de an, la cimitirul eroilor de la Oarba de Mureş au loc comemorări organizate de Instituţia Prefectului din judeţul Mureş şi de Garnizoana Tîrgu Mureş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş şi al Primăriei oraşului Iernut. Alături de militarii Ministerului Apărării Naţionale, la activitate au participat efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş „Colonel Sabin Motora”. Ceremonia militar–religioasă s-a încheiat cu defilarea efectivelor de ostaşi participanţi la acest moment comemorativ.

Pe 17 septembrie 1944, începea bătălia de la Oarba de Mureş, care a durat 20 de zile, până pe 6 octombrie 1944. Aici au căzut la datorie 11.000 soldaţi români din Diviziile 9 şi 11 Infanterie din Corpul 6 Armată.

Liturghie arhierească la Gepiu, Protopopiatul Tinca

La praznicul Înălţării Domnului, în întreaga Eparhie a Oradiei au fost organizate manifestări religioase și comemorative. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în Parohia Gepiu, Protopopiatul Tinca, unde a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh", în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi şi a instalat pe noul paroh, apoi a o slujbă de pomenire a eroilor neamului românesc din Gepiu, căzuți pe câmpurile de luptă în cele două războaie mondiale.

Ierarhul a fost așteptat de credincioșii parohiei, care, în această zi, au primit pe noul lor paroh, Călin Ovidiu Popa, secretar la Protopopiatul Tinca, care a slujit vreme de nouă ani în Parohia Brătești din Protopopiatul Tinca. La sărbătoare au luat parte și oficialități centrale, judeţene şi locale, credincioși din Gepiu şi din Brătești.

În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, PS Episcop Sofronie a arătat celor prezenţi semnificaţiile praznicului Înălţării la cer a Domnului Iisus Hristos şi importanţa pomenirii eroilor neamului românesc.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a instalat pe Călin Ovidiu Popa ca preot paroh al Parohiei Gepiu şi i-a încredinţat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericii Pogorârea „Sfântului Duh” din Gepiu.

La final, PS Episcop Sofronie a prezentat credincioşilor pe noul paroh, îndemnându-i la ascultare faţă de acesta, arătând că el este părintele duhovnicesc al tuturor credincioşilor din parohie. De asemenea, ierarhul și-a exprimat convingerea că experiența de păstor sufletesc pe care părintele Călin Ovidiu Popa a dobândit-o și activitatea din cei nouă ani de preoție la Parohia Brătești vor fi puse în lucrare în cadrul Parohiei Gepiu.

După Sfânta Liturghie, ierarhul, clerul și credincioşii s-au deplasat în procesiune de la biserica parohială la Monumentul Eroilor din localitate, o troiţă din marmură realizată în anul 2013, prin strădania și cu suportul material al părintelui Gheorghe Nemeş de la Parohia Oradea-Vii, fiu al satului Gepiu, prezent la sărbătoare, unde a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc din Gepiu, dar și pentru toţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile.

Hramul Catedralei episcopale din Zalău

Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală din Zalău, cu prilejul hramului. Alături de ierarh au slujit părinții slujitori ai acestei biserici. După rostirea cuvântului de învățătură, în fața locașului de cult, sub obeliscul închinat eroilor neamului, s-au desfășurat festivitățile prilejuite de Ziua Eroilor. După intonarea Imnului de Stat al României, s-a făcut o slujbă de pomenire a celor care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune, eroii neamului, căzuți pe câmpurile de luptă în toate timpurile și în toate locurile. După rostirea alocuțiunilor de către oficialitățile prezente, au fost depuse coroane de flori întru cinstirea martirilor neamului românesc, din partea principalelor instituții județene și locale. La final, a avut loc o paradă de defilare a soldaților și a fanfarei. De asemenea, la orele 12:00, clopotele din întreaga Eparhie au sunat ducând spre cer rugăciunile înălțate în această zi, îndemnându-i pe credincioşi să nu uite sacrificiul suprem făcut de străbuni.

Pomenirea eroilor la Deva

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba Parastasului în cinstea eroilor neamului românesc.

Apoi, la Monumentul Eroilor Români din Deva a avut loc o slujbă de pomenire a tuturor eroilor neamului românesc. Slujba Parastasului a fost săvârșită de către PS Episcop Gurie, alături de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre jertfa eroilor, cei care și-au dat propria lor viață pentru propășirea și libertatea poporului și a credinței strămoșești şi i-a îndemnat pe cei prezenți să ia aminte la izbânda înaintașilor și să participe, în pace, la unitatea și libertatea poporului nostru român. În cinstea eroilor au fost adresate mai multe alo­cuțiuni, iar reprezentanții celor mai importante instituții locale și centrale au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Români, apoi a avut loc o defilare a Gărzii de Onoare a Garnizoanei Hunedoara.

Liturghie arhierească la Baia Mare

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Înălţarea Domnului” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit diacon tânărul teolog Sergiu Adrian Butean, cântăreţ la strana bisericii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de elevi seminarişti din Baia Mare, sub bagheta prof. drd. Andrei Baboşan. PS Iustin Sigheteanul a oficiat şi slujba de pomenire a eroilor neamului.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit credincioşilor despre semnificaţia Înălţării Mântuitorului cu trupul la cer, despre realitatea Învierii Mântuitorului, îndumnezeirea firii omeneşti, omniprezenţa Mântuitorului de după Înălţare, atât în Cer cât şi pe Pământ.

Construcţia bisericii „Înălţarea Domnului” din cartierul Săsar a început în anul 1997, din cărămidă, iar în prezent se fac lucrările de pictură. Aici slujesc preoţii Alexandru Butean şi Marius Nechita şi doi diaconi, Bogdan Bancoş şi Sergiu Adrian Butean.

Apoi, PS Iustin Sigheteanul a oficiat, la Statuia Ostaşului Român din Baia Mare, slujba de pomenire a eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă sau în închisori, pentru libertatea şi propăşirea ţării. Au participat pr. Cristian Ştefan, consilier eparhial, Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, şi preoţii militari Petru Pop, Dan Achim şi Alexandru Nuszer. După slujba Parastasului, au luat cuvântul oficialităţile judeţene şi locale. De asemenea, au fost depuse coroane şi jerbe de flori la Cimitirul Eroilor şi la Monumentul Ostaşului Român. Sărbătorirea Zilei Eroilor s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.