Theologica
Înapoi la Hexapla (II)

Înapoi la Hexapla (II)

Data trecută spuneam că dacă vrem să ne întoarcem doar la Septuaginta, ar trebui să părăsim tradiţia românească medievală (Biblia de la 1688 şi fiicele ei, până la Biblia din 1914), pentru că aceasta se sprijinea pe ediţii catolice şi protestante, care în orice caz reflectau structura textului ebraic (pe filiera Vulgatei), şi nu pe cea a Septuagintei atestate. Iar pe de altă parte începeam să mă întreb dacă realmente e bine să ne întoarcem doar la Septuaginta (atenţie la doar!).

În spaţiul ortodox, nu există nici un canon şi nici o hotărâre a vreunui sinod care să decreteze Septuaginta drept singura versiune a Bisericii, excluzând textul ebraic şi alte variante precum celelalte traduceri greceşti. Am văzut că nici la catolici nu există aşa ceva, doar că termenul de authentica referitor la Vulgata deschidea drumul către ideea de "text oficial".

Recursul şi la alte variante

Dar dacă la noi nu există lege în această privinţă, care este atunci cutuma? Să apelăm la doi dintre Sfinţii Trei Ierarhi, care de bună seamă au o autoritate deosebită în rândul autorilor patristici. Vom observa că aceştia îi menţionează nominal, ca pe nişte surse cu variante ale textului sacru, pe cei trei "muschetari" care au retradus pentru sinagogă, deci iudaizant, Vechiul Testament. Aquila este menţionat de Sf. Vasile cel Mare de 3 ori în Comentariul la profetul Isaia, o dată în Omilii la Psalmi, iar de către Sf. Ioan Hrisostom de 8 ori în Catenele la Iov şi de 3 ori în Catenele la Ieremia; Symmachus de 4 ori în Com. Isaia, de 2 ori în Om. Psalmi, de 21 de ori în Cat. Iov şi de 5 ori în Cat. Ierem; iar Theodotion de 4 ori în Com. Isaia şi de 9 ori în Cat. Iov. Dacă ar fi traduceri neautentice, dăunătoare, cu siguranţă Părinţii nu le-ar fi invocat astfel. Sf. Vasile le numeşte ca şi pe Septuaginta "ediţii" (ekdoseis), atât că aceasta din urmă rămâne "versiunea" sau "ediţia comună" (koine ekdosis), deci cea mai utilizată, însă nu singura (!) (cf. Comentariu la cartea profetului Isaia 98, p. 115).

În Catenele la Ieremia, Sf. Ioan comentează de altfel ca text sfânt şi paragrafe absente din Septuaginta, dar prezente în textul ebraic şi în traducerile dependente (a se vedea de pildă cum citează Ieremia 17:1-4, PG 64 913, deşi fragmentul lipseşte din Septuaginta).

Spre o soluţie

Ne place sau nu, aşa este situaţia. Să ne întoarcem la tradiţia românească ortodoxă a Septuagintei? Păi tocmai am văzut că românii au tradus Septuaginta transmisă de protestanţi şi de catolici pe structura Vulgatei. Să ne întoarcem la Septuaginta, aşa cum anunţa programatic părintele Ioan Ică jr? Oricum, ştiinţific vorbind, demersul rămâne imposibil pentru că Septuaginta nu poate fi recuperată decât ipotetic şi critic (comparativ). Dar dincolo de aceasta, de ce s-ar impune întoarcerea doar la Septuaginta, dacă marii Părinţi ai Bisericii, în problemele de exegeză, au recurs şi la Aquila, Symmachus şi Theodotion, singurii prin care aveau contact cu varianta ebraică inaccesibilă din cauza barierei lingvistice.

Mai mult, Fericitul Ieronim chiar a învăţat ebraică. Iată un părinte al Bisericii care se foloseşte din plin de tradiţia textuală ebraică. Traducerea făcută de el, numită ulterior Vulgata, a urmat tocmai textului ebraic. Ieronim n-a comis o impietate (altfel n-ar mai fi sfânt în calendarul ortodox, fiind pomenit la 15 iunie), ci doar a optat pentru una dintre venerabilele tradiţii textuale paralele, un contemporan de-al său, Fericitul Augustin, preferând canonul şi forma textuală a Septuagintei.

Dacă este să concluzionăm, aş spune că în exegeza biblică trebuie să ne întoarcem nu la Septuaginta singură, ci la Hexapla, adică la compararea mai multor versiuni. Origen a lăsat Bisericii un tezaur special. Pe şase coloane (de unde numele, Hexapla "Înşesita") Origen a pus următoarele texte: textul ebraic, transliterarea cu litere greceşti a textului ebraic, traducerea lui Aquila, cea a lui Symmachus, Septuaginta şi, în final, pe cea a lui Theodotion. Interesant că Septuaginta nu este nici prima, nici ultima, ci pe poziţia a cincea. În unele locuri, Origen prezintă în plus alte trei versiuni anonime.

Oricât de mare eretic ar fi fost şi oricâte anateme şi castane i se pot aplica, Origen este valorificat de către marii sfinţi învăţători ai ortodoxiei. Sf. Vasile şi Sf. Ioan Hrisostom au folosit opera de comparaţie textuală a alexandrinului în lucrările lor exegetice. Cu siguranţă Sf. Vasile a folosit copii după Hexapla ale Septuagintei, pentru că menţionează până şi semnele de critică textuală folosite de Origen (obeliscul bunăoară - cf. Comentariu la cartea profetului Isaia 129, Basilica, Bucureşti, 2009, p. 146).

Vedem deci că doi mari sfinţi ai Bisericii nu au folosit doar Septuaginta în exegeză. Atunci de ce să ne întoarcem numai la Septuaginta? E adevărat, Septuaginta trebuie recuperată la nivel liturgic, pentru că lecţiunile vechi-testamentare îi urmează (de exemplu, Paremiile). Dar pentru cercetarea biblică a ne întoarce doar la Septuaginta e prea puţin…

În Qumran, printre fragmentele biblice ebraice au fost descoperite patru din cartea lui Ieremia. Este remarcabil însă că dintre acestea unul (4Q71 Ieremia b) prezintă o variantă diferită de cea a viitorului text masoretic, identică însă cu a Septuagintei (cf. Peter C. Craigie/ Page H. Kelley/ Joel F. Drinkard jr., Jeremiah 1-25, Word Books, Dallas, 1991, WBC 26, p. XIII). Coexistenţa mai multor forme textuale ale aceleiaşi cărţi chiar în limba ebraică ar atesta realitatea că textul biblic al Vechiului Testament trebuie văzut ca un râu ale cărui şuvoaie pot curge pe anumite porţiuni în paralel, pentru a se reîntâlni ulterior. De aceea, studiul biblic ar trebui să ţină cont nu doar de o singură tradiţie textuală, ci de întreaga panoplie.

În apărarea Bibliei sinodale

Se cuvine să amintim acum cazul Bibliei sinodale, care este "hibridă", cum o numeşte diac. I. Ică (Canonul Ortodoxiei, vol. 1, Deisis/ Stavropoleos, 2008, p. 146), folosind "metoda amestecului surselor" (C. Bădiliţă, Glafire, p. 222) ebraice şi greceşti. Nu operează deloc ştiinţific, recunosc, şi este mare nevoie ca cei interesaţi să aibă la dispoziţie traduceri în limba română atât după Septuaginta, cât şi după textul ebraic masoretic.

Profit de ocazie pentru a semnala încheierea zilele acestea, după 11 ani de trudă, a traducerii Septuagintei de un colegiu de filologi şi teologi coordonaţi de C. Bădiliţă şi alţii, sub egida Colegiului Noua Europă, care umple un gol resimţit de mult şi de aceea trebuie salutată călduros. Este de fapt prima traducere în română a Septugintei cât mai autentice (stabilită critic), pentru că aşa cum am văzut Biblia din 1688 foloseşte o Septuagintă ajustată pe tradiţia apuseană.

Totuşi, trebuie să-i dăm şi Bibliei sinodale ce-i al ei. Amestecând sursele, este un fel de Hexapla pentru cei grăbiţi. Ea rămâne o Biblie a Bisericii, cu un mesaj intrinsec foarte cuprinzător, acela al importanţei deopotrivă a textului grec şi a celui ebraic. Ca români ortodocşi, am luat ceea ce este bun şi din textul ebraic şi din cel grec, şi de la catolici şi de la protestanţi, iar aici este iarăşi o manieră eclezială fertilă şi dezinvoltă. Nu cred că trebuie să eliminăm textul ebraic, nici celelalte traduceri în greacă, evident nici Vulgata. Înapoi la toate izvoarele, înapoi la Hexapla, ca să zic aşa, nu doar la Septuaginta!

De reţinut de altfel că în monumentala Patrologia graeca, operă editată de un catolic, Jacques-Paul Migne, volumele 15, 16, 16 şi 16, publicate între 1857 şi 1860 chiar cuprind Hexapla reconstituită de către călugărul benedictin Bernard de Montfaucon în sec. 18, după ce preocupări de acest gen au existat încă din sec. 16 d.Hr. Cea mai nouă ediţie reconstituită a Hexaplei este cea publicată de Frederick Field (Origenis Hexaplorum quae supersunt…, Clarendon Press, Oxford, 1875) pe care internauţii o pot accesa gratuit. Recent s-a format o echipă de cercetători care şi-a propus începând cu 2001 să reediteze critic fragmentele păstrate din Hexapla lui Origen, folosind cele mai recent descoperite manuscrise biblice şi patristice (cf. http://www.hexapla.org/history.aspx). Ca de obicei, ortodocşii sunt devansaţi pe tărâmul cercetării de confraţii catolici şi protestanţi. Aşteptăm revanşa! (Îi mulţumim pentru observaţii colegului Emanuel Conţac).


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!