Educaţie
Încep înscrierile în învățământul primar

Încep înscrierile în învățământul primar

Cristina Zamfirescu, 21 Februarie 2018

La data de 27 februarie demarează prima etapă de înscriere în învăţământul primar a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2018 inclusiv. Pe 26 februarie, se vor afișa la sediile școlilor (și pe paginile lor de internet) informații legate de numărul de locuri în clasele pregătitoare, evaluarea psihosomatică a copiilor, criteriile de departajare și lista documentelor necesare la înscriere. În perioada 5-23 martie se vor depune cererile în prima etapă de înscriere.

La fel ca în anii trecuţi, înscrierile copiilor de 6 ani în învățământul primar în anul școlar 2018-2019 se vor organiza tot în două etape, potrivit proiectului de ordin al MEN privind aprobarea calendarului și a metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2018-2019, publicat pe site-ul ministerului. Calendarul și modul de înscriere la școală vor deveni oficiale odată ce sunt aprobate de ministru și publicate în „Monitorul Oficial”.

Conform calendarului propus de minister, la 26 februarie se vor afișa la sediile școlilor (eventual și pe paginile lor de internet, dacă au) informațiile care să le permită părinților să afle detalii despre clasele pregătitoare, despre evaluarea psihosomatică a copiilor, obligatorie pentru înscriere, despre criteriile de departajare de la nivelul fiecărei școli și despre lista documentelor necesare la înscriere și programul de completare.

În continuare, părinții trebuie să aibă în vedere că, în prima etapă de înscriere, calendarul arată în felul următor: în perioada 27 februarie - 10 martie, fiecare școală va organiza „Ziua porților deschise”, perioadă în care părinții pot vizita unităţile şcolare şi pot participa la activităţi de informare și consiliere. Între 26 februarie şi 23 martie se va face evaluarea psihosomatică a celor mici, iar între 5 şi 23 martie, părinții vor putea completa online sau la școala dorită cererile-tip de înscriere.

La 30 martie vor fi publicate listele cu copiii înmatriculați, numărul de locuri rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă.

În a doua etapă de înscriere, în perioada 12-18 aprilie, părinţii copiilor neînscrişi în prima etapă vor depune cererile de înscriere la secretariatul școlii aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru a doua etapă, iar pe 23 aprilie se vor afla listele finale cu copiii înscriși.

În fine, în perioada 24 aprilie - 4 mai se vor rezolva cererile de înscriere pentru copiii care nu au fost înscriși nicăieri nici în a doua etapă. Nici un copil nu va rămâne neînscris în anul școlar 2018-2019.

În ceea ce priveşte actele necesare pentru înscrierea copilului în clasa pregătitoare, acestea sunt: cererea-tip care se poate completa online sau la secretariatul școlii, o copie a actului de identitate al părintelui, precum şi o copie a certificatului de naştere al copilului.

În cazurile în care e necesară evaluarea dezvoltării psihosomatice (pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2018), părinţii vor depune o copie a rezultatului pozitiv al acesteia, iar în cazurile în care înscrierea se cere la o altă unitate decât şcoala de circumscripţie, părinţii depun și documentele care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare (și care sunt afișate de către fiecare școală în parte).

Şcoala de circumscripţie este unitatea de învăţământ căreia îi sunt arondate locuinţele din proximitatea sa. Potrivit metodologiei, toţi copiii pentru care se cere înscrierea în clasa pregătitoare la şcoala de circumscripţie sunt înmatriculaţi în unitatea respectivă. Totuşi, în funcţie de locurile libere, există şi posibilitatea înscrierii în alte şcoli decât cea de circumscripţie.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!