Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Începe pelerinajul la Biserica Icoanei din Capitală

Începe pelerinajul la Biserica Icoanei din Capitală

Un articol de: Ioan Bușagă - 23 Feb 2018

Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” este adusă astăzi, 23 februarie, de la ora 11:30, spre închinare de la Mănăstirii Lainici din județul Gorj la Biserica Icoanei din Capitală. Dimpreună cu icoana făcătoare minuni, care a fost dăruită Mănăstirii Lainici de Mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos, sunt așezate spre închinare părticele din moaștele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Irodion de la Lainici, ale Sfântului Sebastian și ale Sfinților Protasie, Chervasie, Celsie și Nazarie. Evenimentul duhovnicesc este prilejuit de organizarea celei de-a 11-a ediţii a manifestării religios-culturale intitulate „Icoana - fereastră către Dumnezeu”. Tot în cadrul acestei manifestări, astăzi, de la ora 18:00, are loc la Biserica Icoanei o nouă conferință duhovnicească, susținută de pr. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu. Programul evenimentelor continuă sâmbătă, la ora 16:00, cu Vecernia, urmată de procesiunea „Lumina Ortodoxiei”. Un detaşament din cadrul Poliţiei Locale Sector 2, în uniformă de gală, va purta torţe aprinse. Duminică, 25 februarie, după Sfânta Liturghie, la ora 12:30, va avea loc procesiunea „Icoana - fereastră spre Dumnezeu” în jurul parcului Grădina Icoanei, unde vor participa 100 de preoţi şi mulțime de credincioşi purtând în mâini sfinte icoane. Procesiunea se va încheia cu sfinţirea icoanelor purtate de credincioşi și cu un scurt concert coral religios. 

Citeşte mai multe despre:   pelerinaj  -   Biserica Icoanei din Bucuresti