Începutul imigraţiei româneşti în Canada

Alexandru Romanescu, 10 Iunie 2007

Istoria imigraţiei românilor în Canada a început pe la sfârşitul sec. al XIX-lea, fără a exista date precise referitoare la primul individ sau grup, venit cu intenţia de a se stabili şi rămâne în această ţară. Se ştie că pionierii imigraţiei româneşti proveneau în cea mai mare parte din Transilvania şi Bucovina. Se pare că primul val de imigranţi a ajuns în provinciile Alberta şi Saskatchewan pe la începutul primăverii lui 1899. În ianuarie 1901, aproximativ 100 de familii din Boian, Bucovina, întemeiau noul Boian din Alberta.

În ceea ce priveşte motivaţia, aceasta a fost susţinută de un cumulus de factori politico-sociali, dar mai ales economici. Sărăcia cronică, lipsa de pământ, un spor natural al populaţiei ridicat, în combinaţie cu unele informaţii venite din America, menite să nască speranţe, au fost în măsură ca, laolaltă, să constituie elementul decisiv. Şi tot în acei ani, agenţi ai căilor ferate canadiene şi ai partidului liberal făceau publicitate în favoarea intereselor politicii de imigrare a Guvernului canadian în mai multe oraşe şi târguri din Europa de nord-est, printre care Cernăuţi şi Boian.

Cei care decideau să plece vindeau pământul şi ce mai aveau, pentru a putea susţine un drum lung şi greu, în mai multe etape. De obicei se călătorea cu vaporul de la Hamburg până la Halifax, unde un serviciu de recepţie, funcţionând pe principii britanice de organizare, îi prelua pe noii veniţi şi îi îmbarca în trenuri cu destinaţii precise, în vestul sălbatic pe atunci.

Călătoria cu trenul dura câteva zile până la Strathcona, capătul liniei, sau puţin mai înainte, după care urmau să parcurgă ultima parte în căruţe sau pe jos. Astfel, întreaga călătorie dura aproximativ o lună. Puţini sau chiar nici unul nu aveau bani, nici nu ştiau englezeşte. După ce s-au aşezat pe viitoarea proprietate au avut de amenajat pământul care încă nu era cultivabil, trebuind de multe ori să tragă ei înşişi plugurile. Prima achiziţie după ce au agonisit ceva bani erau animalele de povară.

Condiţiile pentru împroprietărire

Această campanie viguroasă de colonizare susţinută de Guvernul canadian la acea vreme a fost urmată de un influx masiv de imigranţi, dornici de a deveni proprietari de pământ, după Legea împroprietăririi, care dădea dreptul oricărui imigrant adult să dobândească, în schimbul sumei de 10$, 160 de acri de pământ, cu condiţia ca în timp de trei ani să poată fi folosit pentru agricultură, să construiască o locuinţă sau un adăpost şi să locuiască acolo. Dacă toate aceste condiţii erau îndeplinite, titlul de proprietar era acordat. Ori această perspectivă era mai mult decât atrăgătoare pentru mulţi ţărani din România, unde nu ar fi putut dobândi astfel de avantaje materiale. La aceasta se mai adăuga şi posibilitatea de a câştiga bani la şantierul construcţiei de cale ferată în plină expansiune care urma să facă legătura cu coasta Pacificului la Vancouver. De altfel, foarte mulţi au lucrat la această construcţie.

Viaţa de pionierat

Au fost câteva valuri de emigranţi români în Canada. Marea majoritate a primului val au sosit înaintea Primului Război Mondial, mai precis între 1907-1913, aproape în exclusivitate din motive de ordin economic. Unii au venit în Canada pentru a se stabili definitiv. Primind pământ, s-au ocupat cu agricultura, ca şi în România, stabilindu-se în preerii, ducând o muncă aspră de pionierat, defrişând păduri pentru a mări suprafaţa terenurilor arabile, construind case provizorii, săpate în pământ, mai târziu case şi ferme permanente.

Au trebuit să locuiască în primul an, sau poate mai mult, în bordeie săpate în pământ, acoperite cu bârne, pământ şi iarbă, cu o singură încăpere care găzduia de cele mai multe ori o familie numeroasă. Această strategie de organizare de început era caracteristică nu numai românilor, ci tuturor celor veniţi în Canada în condiţii similare la acea epocă, indiferent de cultura de provenienţă sau a specificului zonei în care se stabileau. Imaginea imigrantului care fie tăia lemne, fie lucra pământul, a familiei acestuia, şi al adăpostului din bârne, surprins în vreo fotografie de atunci, populează astăzi cu legitimă mândrie manualele şcolare ca un punct de reper important în istoria acestei ţări.

Sate româneşti, „clonate“ peste ocean

O altă categorie de emigranţi au venit cu scopul de a sta perioade limitate de timp pentru a câştiga bani şi a se întoarce în ţară ca să-şi cumpere pământ. Aceştia

s-au îndreptat spre centrele industriale mai mari ca Montreal, Hamilton, Windsor sau Regina unde puteau lucra în fabrici, în construcţii sau în mine. Izbucnirea războiului din 1914 i-a împiedecat pe mulţi să se întoarcă în ţară, iar după încheierea păcii mulţi erau obişnuiţi cu societatea şi viaţa canadiană, astfel că au renunţat la dorinţa de a se mai întoarce. Unii s-au întors în România.

Primul val de imigranţi români în Canada s-a desfăşurat între 1882 şi 1928. În marea lor majoritate erau ţărani, lipsiţi de instrucţie, dar hotărâţi să-şi facă un rost în noua lor ţară, lucrând la început pentru a agonisi ceva bani în vederea achiziţionării de unelte agricole indispensabile muncii lor. De aceea, unii dintre ei au început viaţa în Canada lucrând la construcţia de căi ferate care era în plină expansiune, marcând o nouă perioadă importantă în istoria ţării.

Primii români în Canada s-au stabilit aproape în exclusivitate în preerii pentru că, ţărani fiind, au ştiut să aprecieze potenţialul deosebit oferit de aceste zone: păduri şi păşuni bogate, sol bogat, cărbune la suprafaţă, rezervoare naturale de apă, ş.a. Pe de altă parte, aşa cum am arătat, au fost favorizaţi de politica de colonizare de atunci. Cu timpul, ei au întemeiat sate, unele cu nume româneşti (Boian şi Ispas, în Alberta).

Deşi nu mai ştiu româneşte, sunt mândri de originea lor

La început au fost comunităţi izolate în mijlocul altor comunităţi de origine europeană alăturându-se din motive de securitate şi confort psihic celor cunoscuţi ca fiind mai apropiaţi din punct de vedere cultural: ucraineni, germani, maghiari, ruteni, chiar ruşi. Comunicarea verbală limitată aducea un plus de dificultate integrării în noua societate împiedicându-i să-şi depăşească semnificativ condiţia socială. Aceste achiziţii aveau să aibă loc mult mai târziu o dată cu dobândirea limbii engleze ca primă limbă învăţată şi, o dată cu aceasta, a culturii canadiene, în schimbul pierderii abilităţilor lingvistice şi a elementelor culturale româneşti. De aceea, astăzi, descendenţii celor veniţi în acea perioadă nu mai vorbesc româneşte sau vorbesc româneşte folosind structuri engleze, dispunând de un vocabular foarte sărac. Cu toate acestea, cu toţii sunt mândri de originea lor şi îşi studiază genealogia cu meticulozitate.

Mai târziu, unii s-au mutat după ce au strâns ceva avere, în oraşe. Tot din această perioadă datează şi primele prezenţe româneşti în Quebec, în special în Montreal unde, în 1908, trăiau 80 de români.

Provincia românilor

Alberta este una dintre provinciile bogate ale Canadei. Pământul foarte roditor, clima blândă şi întinderea suprafeţelor de şes fac din ea grânarul ţării. Provincia furnizează, în plus, o foarte mare cantitate de petrol şi cărbune. Românii stabiliţi în Alberta sunt foarte numeroşi, mai cu seamă în Edmonton şi împrejurimi unde cărbunele se găseşte din abundenţă şi la adâncime foarte mică. Practic, fiecare fermier de aici are pe propria sa fermă o mină personală care-i satisface nevoile de consum de energie. Saskatchewan este o provincie în care s-au stabilit, de asemenea, foarte mulţi români. Cu o suprafaţă de două ori şi jumătate mai mare decât cea a României, ea cuprinde zone de preerie în sud-est care sunt o continuare a preeriilor din provincia învecinată, Manitoba.

Explozie a numărului de imigranţi români în ultimii 15 ani

Există un număr oarecare de români în nord-vestul provinciei Ontario, mai mulţi în sud în zonele din preajma lacurilor Erie şi Ontario. Românii fermieri din aceste locuri au livezi a căror fructe se vând atât în Canada, cât şi în Statele Unite.

În Ontario, sunt, de asemenea, mulţi ruteni şi evrei originari din România. Evreii s-au orientat spre diverse profesiuni liberale sau comerţ. Un număr important de evrei din România se află la Montreal.

Între 1920-1922 un număr însemnat de români au venit în Canada pentru a se reuni cu familiile lor. Dar o dată cu începerea crizei economice de la începutul deceniului al treilea, cota de imigrare a fost redusă substanţial la un nivel care avea să se menţină scăzut mai mult timp.

O creştere a numărului de români imigraţi în Canada a avut loc imediat după cel de al Doilea Război, dar mai ales în ultimii 15 ani.

Prezenţa cetăţenilor canadieni de origine română în Canada nu se întâlneşte peste tot în această ţară datorită, pe de o parte, profilului economic diferit de la o provincie la alta şi a specificului forţei de muncă venită din România, pe de altă parte.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!