Memoria Bisericii
Începutul represiunii comuniste asupra Mănăstirii Vladimireşti

Începutul represiunii comuniste asupra Mănăstirii Vladimireşti

Adrian Nicolae Petcu, 08 Noiembrie 2012

Poate unul dintre cele mai controversate capitole din istoria românească recentă este cel legat de Mănăstirea Vladimireşti. Construită în urma unor teofanii arătate micuţei din comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, cea care avea să devină maica Veronica Gurău, Mănăstirea Vladimireşti ajunsese în 1949 să fie recunoscută de către însuşi patriarhul Justinian drept un important reper spiritual. Însă componenta anticomunistă din manifestarea cultică de la Vladimireşti a devenit poate mai importantă decât cea spirituală, aşa cum trebuie să fie la temelia unui aşezământ monahicesc. De asemenea, prestigiul de care se bucurau tot mai mult Vladimireştii l-a determinat pe duhovnicul Ioan Iovan să fie nevoit să facă faţă valului de pelerini care cercetau această cetate a spiritualităţii, treptat alunecând pe o pantă care afecta respectarea canoanelor şi a tipicului liturgic. Devenise o problemă bisericească, pe care regimul comunist, prea atent la manifestările cu iz politic din Vladimireşti, începuse să le cunoască. Pentru regimul politic, Mănăstirea Vladimireşti devenise o prea mare problemă "legionară", pe care trebuia să o rezolve, însă printr-o aparentă respectare a legii, deoarece în acea vreme România urma să intre în ONU. Astfel, regimul a căutat să închidă Mănăstirea Vladimireşti cu mâinile mai-marilor din Biserică, tocmai pentru a nu fi acuzat de limitare a mani-festării confesionale. Însuşi patriarhul Justinian a încercat să-i salveze pe cei doi "capi ai Vladimireştilor", maica Veronica şi Ioan Iovan, dar regimul dorea chiar condamnarea lor, astfel încât să fie excluşi din tagma monahală. Au fost chemaţi la Patriarhie, dar cei doi au refuzat, gest faţă de care întreaga obşte a Vladimireştilor s-a solidarizat. În schimb, au răspuns printr-un memoriu de condamnare a autorităţilor comuniste şi poate prea agresiv la adresa ierarhiei ortodoxe. Documentul a fost multiplicat şi trimis în ţară. De asemenea, la Mănăstirea Vladimireşti s-a instituit o pază permanentă pentru a preîntâmpina o eventuală intervenţie a forţelor de securitate. Situaţia era extrem de dificilă, atât pentru Mănăstirea Vladimireşti, care devenea ca o cetate asediată în speranţa că vieţuitoarele vor fi lăsate în pace, cât şi pentru patriarhul Justinian, care dorea o mutare a maicii Veronica şi a duhovnicului Ioan Iovan şi o salvare a aşezământului monahal de la desfiinţare şi, implicit, de la confiscarea de către statul comunist. În acest context, Securitatea a trecut la măsura arestării, dar nu a capilor, ci a unor maici şi a preotului din comuna Tudor Vladimirescu, apropiat al Mănăstirii Vladimireşti. Astfel, la 28 martie 1955 sunt arestate maicile Teodosia Laţcu, Fevronia Filip, Gherghina Dima şi Epiharia Constantin, apoi preotul Neculai Chircă. În calitate de membre ale Comitetului de conducere al mănăstirii, aceste maici semnaseră şi multiplicaseră memoriul către Patriarhia Română. Parohul din Tudor Vladimirescu era cel care, practic, făcea legătura dintre Mănăstirea Vladimireşti şi exterior. Despre maica Teodosia am mai publicat într-un număr anterior al "Ziarului Lumina", de această dată încercând să ne oprim asupra atmosferei care a precedat ocuparea Mănăstirii Vladimireşti de către Securitate şi arestarea stareţei Veronica Gurău şi a duhovnicului Ioan Iovan. (Va urma)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!