Memoria Bisericii
Începutul represiunii comuniste asupra Mănăstirii Vladimireşti (II)

Începutul represiunii comuniste asupra Mănăstirii Vladimireşti (II)

Adrian Nicolae Petcu, 16 Noiembrie 2012

Din acest grup, iniţial, numai maicile Teodosia Laţcu, Epiharia Constantin şi Fevronia Filip au fost arestate în data de 28 martie 1955, în urma asaltului trupelor de securitate asupra Vladimireştilor. Ceilalţi doi, preotul Chircă şi maica Gherghina, au fost arestaţi la 28 iulie, respectiv 9 august 1955, în timpul desfăşurării anchetelor la care erau supuşi capii Mănăstirii Vladimireşti. Interesant este faptul că acest grup al vieţuitoarelor, în frunte cu maica Teodosia Laţcu, a fost separat de lotul capilor de la Vladimireşti. Se poate spune că Securitatea a încercat să o determine pe maica Teodosia a se desolidariza de părintele Ioan Iovan şi maica Veronica Gurău şi astfel să o impună la conducerea Mănăstirii Vladimireşti, în scopul unui control cât mai riguros din partea autorităţilor statului. Probabil că regimul se mulţumea cu arestarea capilor Mănăstirii Vladimireşti şi funcţionarea în continuare a aşezământului, pentru a minimaliza din ecoul negativ care se produsese în urma măsurii luate de Securitate. Numai că obştea Mănăstirii Vladimireşti, rămasă în libertate, era solidară cu cei din închisoare, unde părintele Ioan Iovan şi maicile Veronica Gurău, Mihaela Iordache, Teodosia Laţcu şi toate cele arestate refuzau să cedeze în faţa presiunilor anchetatorilor. Aşa s-a ajuns la măsura trimiterii în justiţie pentru acuzaţii de "agitaţie publică", adică semnarea şi multiplicarea memoriului adresat Patriarhiei Române, şi "omisiune de denunţ", în legătură cu ascunderea şi procurarea unor acte de identitate false unor fugari primiţi în incinta Mănăstirii Vladimireşti. Maica Fevronia Filip, călugăriţă în Vladimireşti încă din 1939, ca iconoamă, primise ascultarea de a se îngriji de paza mănăstirii, în timp ce Epiharia Constantin, vieţuitoare din 1942, i-ar fi ajutat alături de maica Gherghina Dima pe fugarii aflaţi în mănăstire, ca o ascultare primită de la maica Veronica. Preotul Neculai Chircă, ca paroh în comuna Tudor Vladimirescu, fusese permanent un apropiat al Mănăstirii Vladimireşti şi chiar slujise atunci când era solicitat de obşte, fapte pentru care era acuzat de "favorizare la acte de teroare", încadrare ulterior schimbată în "agitaţie publică". Aceştia au fost condamnaţi de Tribunalul Militar Bucureşti, prin Sentinţa nr. 263 din 5 martie 1956, maicile primind între patru şi cinci ani de "închisoare corecţională", însă toţi inculpaţii beneficiind de amnistiere prin prevederile Decretului 421/1955. După anchete la Securitatea din Galaţi, detenţie la penitenciarul din acelaşi oraş şi la Jilava, la 13 martie 1956 cei patru erau eliberaţi. Maicile nădăjduiau că se vor întoarce în mănăstirea lor scumpă. Între timp, Securitatea asediase încă o dată Mănăstirea Vladimireşti, pentru a obliga maicile solidare cu cei din închisoare să părăsească aşezământul. Mănăstirea Vladimireşti nu mai exista, întreaga incintă fiind confiscată de către stat. Aşa a început al doilea calvar pentru cele care vieţuiseră la Vladimireşti, multe maici încercând să locuiască cât mai aproape de mănăstirea lor de metanie, chiar dacă aveau regim de "domiciliu obligatoriu".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!