Actualitate religioasă
Arhiepiscopul ortodox Iacob al Americii de Nord și de Sud (stânga) a fost ales în Comitetul Consultativ al Conferinței Bisericilor Europene la prima Adunare Generală (Nyborg, ianuarie 1959), pe când era Episcop de Milet

Începuturile Conferinţei Bisericilor Europene

Iniţiativa înfiinţării unui organism care să faciliteze dezvoltarea relaţiilor dintre diferitele Biserici europene a apărut imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. Separarea Europei în două blocuri a afectat grav şi relaţiile dintre Bisericile creş­tine de pe bătrânul continent, care întreţinuseră bune relaţii întreolaltă în perioada inter­be­lică. Urmările catastrofale ale acestui război au provo­cat şi Bisericile la acţiuni comune pentru a contribui la restaurarea păcii şi la depă­şirea conflictelor dintre popoare.

Astfel, această iniţia­tivă a venit din par­tea unor reprezen­tanţi ai Bisericilor de diferite tradiţii, atât din Europa de Vest, cât şi de Est. Cazul cel mai grav de separare a fost acela al Bisericilor din Germania, care fuseseră divizate în două părţi, odată cu separarea politică a acestei ţări. Trebuie menţionat de la început că iniţiativa înfiinţării Conferinței Bisericilor Europene (CBE) a fost susţinută nu numai de Biserici Protestante, ci şi de unele Biserici Ortodoxe, tot atât de mult afectate de schimbările politice din perioada respectivă.

Primele discuţii concrete privi­toare la o întrunire a reprezentan­ţilor Bisericilor europene în vede­rea stabilirii unei forme concrete de cooperare între ele au avut loc în anul 1951 (v. „CEC at 40. Ce­lebrating the 40th anniversary of the Conference of European Chur­ches 1959-1999”, compiled and edited by Robin Gurney, Geneva, 1999, p. 10). Aceste preocupări au dus la organizarea unei confe­rinţe la Bruxelles, în septembrie 1955, pentru cooperare biseri­cească în Europa. Pe parcursul acestei conferinţe au fost delegate două persoane să organizeze o întrunire mai largă, în vederea înfiinţării unei Conferinţe a Bi­sericilor Europene (CBE). Cele două persoane au fost pastorii Egbert Emmen, din Olanda, res­pectiv Ernst Wilms, din Germania, care au organizat în anul 1957 o întrunire la Liselund, în Danemarca, la care au participat delegaţi din 30 de Biserici repre­zentând 15 ţări atât din Europa de Vest, cât şi de Est. La cele 30 de delegaţii se adăugau şi observatorii a şapte Biserici, între care se număra şi Patriarhia Ecume­nică (Robin Gurney and Luca M. Negro, „CEC at 50. A brief and incomplete history of the Confe­rence of European Churches”, Geneva, 2009, p. 13).

Această întrunire a constituit punctul de începere a pregătirii adunării din ianuarie 1959 de la Nyborg, Da­ne­marca, când a luat fiinţă CBE. Programul pregă­ti­rilor acestei prime Adunări Ge­nerale a CBE a fost coordonat de pastorul Egbert Emmen, înlocuit în această funcţie încă dinaintea acestei adunări de pastorul dr. Hans Heinrich Harms din Germania.

Prima Adunare Generală a CBE s-a desfăşurat între 6 și 9 ianuarie 1959 şi a dezbătut, după modelul adunărilor Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB), o temă teologică intitulată „Creşti­nătatea europeană în lumea secularizată de astăzi” (European Christianity in Todays Secula­rized World). La această adunare au participat reprezentanţii a 50 de Biserici din 21 de ţări. Adu­narea a stabilit un program de lucru al acestei organizaţii, prin care se sublinia organizarea de Adunări Generale la fiecare doi ani. Cu toate acestea, noua orga­nizaţie era lipsită de un sediu, ca şi de un cadru legal care să precizeze caracterul, scopul şi compo­ziţia sa. Aceste aspecte au fost precizate la a 4-a Adunare Gene­rală, când a fost adoptată prima constituţie a CBE. Prima Aduna­re Generală a CBE a delegat pe cei trei membri ai comitetului de pregătire - Episcopul D. Lilje (Germania), Dr. Egbert Emmen (Olanda) şi Arhiepiscopul luteran J. Kivit (Estonia) - să continue coordonarea acestei activităţi. Ca secretar executiv cu normă redu­să de lucru (part-time) a fost de­legat pastorul german Hans Heinrich Harms, care activa la Geneva în cadrul CEB.
În sfârşit, prima Adunare Ge­ne­rală a CBE a numit un Comitet Consultativ format din 11 membri, care avea mandatul să pregă­teas­că următoarea adunare. Printre membrii acestui comitet întâlnim pe prof. L. Parissky de la Lenin­grad, reprezentant al Bi­sericii Ortodoxe Ruse, precum şi pe Episcopul Iacob de Milet, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, care era în acel timp directorul biroului de legătură al Patriarhiei Ecume­nice cu CEB de la Geneva şi care la 1 aprilie 1959 a devenit Arhi­epis­cop al Arhiepiscopiei Ortodoxe din Ame­rica de Nord şi de Sud. Acest ie­rarh a şi făcut o intere­santă prezentare la Nyborg cu tema „Contribuţia din trecut şi astăzi a Ortodoxiei Răsăritene la civi­lizaţia europeană”. Întrunirea din 1959 a demonstrat că una din­tre îndatoririle principale ale Bi­sericilor din Europa în acel timp era de a se lua reciproc în consi­derare şi de a se asculta una pe alta, precum şi de a învăţa să lucreze împreună în ciuda barie­relor de diferite feluri dintre ele. Acesta a devenit programul de lucru al nou-înfiinţatei organizaţii ecumenice europene pentru cele trei decenii care au urmat.

Potrivit programului stabilit în 1959, cea de a II-a Adunare Generală a CBE s-a desfăşurat tot la Nyborg, în Danemarca, între 3 și 8 octombrie 1960 şi a discutat tema: „Lucrarea Bisericii într-o lume în schimbare” (The Service of the Church in a Chan­ging World). Se cuvine subliniat faptul că CBE se străduia să răspundă problemelor vremii de atunci, fapt evidenţiat prin ale­gerea temei generale de la această adunare, căci Europa era atunci într-adevăr într-o mare schimbare, care doar după un an avea să culmineze cu construirea zidului din Berlin, expresia cea mai concretă a perioadei „Războiului Rece”. Un cuvânt foarte des folosit pe parcursul acestei adunări a fost acela de „dreptate”, recunos­cându-se faptul că nu poate exista pace fără dreptate. În acest sens, CBE se afirma încă de atunci prin faptul că nu vorbea despre pace doar într-un stil pacifist utopic, ci pleda pentru o pace consolidată prin dreptate. În ceea ce priveşte organizarea CBE, adunarea din 1960 a confirmat ca secretar pe dr. Harms şi a decis să lărgească ceea ce s-a numit până atunci „Comitet Executiv” de la 3 la 5 persoane şi să-i dea numele de Prezidiu. Printre cei cinci membri ai prezidiului s-a numărat şi Episcopul Johann Wendland, de la Berlin, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse. Ca preşedinte al acestui Prezidiu a fost ales episcopul anglican din Marea Britanie, Leslie Hunter. Pe lângă Prezidiu, cea de-a doua Adunare Generală a CBE a ales şi un Comitet de Continuare, format din 15 reprezentanţi de Biserici, printre care se numărau şi doi reprezentanţi ortodocşi: Episcopul Emilianos Timiadis, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice la Ge­neva, respectiv prof. L. Pariski de la Leningrad, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!