Memoria Bisericii
Închisorile părintelui Nicolae Voicescu din Slobozia-Trăsnitu, judeţul Argeş

Închisorile părintelui Nicolae Voicescu din Slobozia-Trăsnitu, judeţul Argeş

S-a născut la 17 aprilie 1904 în familia preotului Ion Voicescu, din localitatea teleormăneană Slobozia-Trăsnitu (astăzi în comuna Popeşti, judeţul Argeş). După obţinerea licenţei în Teologie la Bucureşti în anul 1931, tânărul Nicolae Voicescu a primit darul preoţiei pe seama parohiei din satul natal, slujind astfel alături de tatăl său. Pentru a obţine un sprijin dinspre factorul politic, în vremea aceea necesar unei pastoraţii active, încă din 1928 tânărul preot Voicescu a intrat în rândurile Partidului Naţional Ţărănesc. Membru al PNŢ era şi tatăl său. În anii ‘30, Nicolae Voicescu activează în PNŢ, ajungând în delegaţia permanentă a judeţului Teleorman. El activează inclusiv după al Doilea Război Mondial, în 1946 candidând pe listele PNŢ pentru Camera Deputaţilor. Din aceste motive, în contextul anihilării liderilor PNŢ, în vara anului 1947, este vizat pentru arestare. Reuşeşte să se sustragă măsurii Siguranţei, refugiindu-se la o cunoştinţă din Bucureşti. În vara anului 1948 revine în parohie, dar este urmărit permanent de către autorităţile comuniste. În noaptea de 15 spre 16 august 1952 este reţinut de Securitate şi trimis în anchetă, sub culpa „şef de sector PNŢ”. Prin procesul-verbal al MAI nr. 17/1952 este trimis în detenţie administrativă pentru o perioadă de 60 de luni. Cunoaşte coloniile de muncă de la Centrul de Triere Bucureşti-Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Văcăreşti (mai 1953, „pentru spitalizare”) şi Penitenciarul Galaţi (noiembrie 1953). La 21 ianuarie 1954 este eliberat. Se întoarce la parohia sa, în mijlocul familiei sale, dar este urmărit de autorităţile comuniste ca „duşman al poporului”. La 18 mai 1961 este arestat din nou şi trimis în ancheta Securităţii din Piteşti. Alături de alţi cinci arestaţi, preotul Nicolae Voicescu este acuzat că s-ar fi întâlnit cu membrii fostelor partide istorice din localitate şi ar fi discutat despre durabilitatea regimului „democrat-popular”. Majoritatea interogatoriilor consemnate în anchetă reflectă obsesia Securităţii pentru aceeaşi culpă în scopul obţinerii de probe împotriva părintelui Voicescu. Părintele nu a recunoscut nimic. În schimb, Securitatea s-a folosit împotriva lui de materialul considerat „corp delict” găsit la percheziţia domiciliară, adică literatura pe tema antico­mu­nismului interbelic, războiului civil din Spania şi calendarul pe 1937 al publicaţiei „Isus Biruitorul”, al Mişcării Oastea Domnului. Astfel, prin Sentinţa nr. 11 din 12 ianuarie 1962 a Tribunalului Militar Craiova, în deplasare la Piteşti, părintele Voicescu a fost condamnat la 8 ani de închisoare corecţională, pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. Ulterior, prin Decizia nr. 162 din 10 martie 1962 a Tribunalului Militar Bucureşti, Colegiul de recurs, sentinţa a fost casată şi s-a dispus rejudecarea cazului. Prin Sentinţa nr. 373 din 30 mai 1962 a fost condamnat la 3 ani de închisoare corecţională. A cunoscut penitenciarele de la Piteşti (ianuarie 1962), Văcăreşti (aprilie 1962, pentru spitalizare), Jilava (decembrie 1962, în tranzit), Botoşani (decembrie 1962) şi Aiud (martie 1964). În iunie 1963 a fost declarat „inapt pentru muncă”, iar la programul de reeducare din Penitenciarul Botoşani se arăta că „participă, dar păstrează rezervă”. La 17 mai 1964 a fost eliberat de la Aiud, cu precizarea că nu se poate întoarce „la acelaşi loc de muncă, ci ca muncitor în construc­ţii sau în GAC”. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!