Memoria Bisericii
Închisorile preotului arădean Tudor Demian

Închisorile preotului arădean Tudor Demian

Adrian Nicolae Petcu, 18 August 2017

S-a născut la 9 aprilie 1912 în familia numeroasă a crăsnicului bisericesc Tudor Demian din cartierul arădean Micălaca. Tatăl său era invalid de război. Cu toate greutăţile materiale din familie, tânărul Demian a fost un elev, respectiv, student eminent. După şcoala primară din Micălaca, ca bursier a urmat Liceul teoretic „Moise Nicoară” (1923-1930) şi Academia Teologică (1930-1934), ambele din Arad. Ulterior, şi-a echivalat studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1934-1937), totodată urmând Seminarul pedagogic universitar. Se întoarce la Arad, unde Episcopul Andrei Magieru îl numeşte prefect de studii, apoi secretar al Academiei (1938-1939), respectiv suplinitor la Catedra de patrologie. La 26 septembrie 1939 primeşte darul preoţiei din mâinile Episcopului Andrei, de la 1 octombrie fiind numit adminis­trator la Parohia Arad-Şega. La 1 decembrie 1942 este transferat ca slujitor la Catedrala Epis­co­ pală din Arad, sectorul Pârneava, apoi la capela înfiinţată în Casa Naţională din Pârneava, până la desfiinţarea acesteia, în 1948. Slujeşte cu mult devotament, face catehizare permanentă în cele patru şcoli din Pârneava şi organizează colecte pentru susţinerea elevilor săraci. După reţinerea părintelui Ilarion V. Felea (martie 1945), părintele Demian este numit redactor la publicaţia eparhială „Biserica şi Şcoala”, unde va lucra până în 1948. Pentru activitatea sa pastoral-misionară intensă, ajunge unul dintre cei mai respectaţi preoţi din Arad. Din acest motiv, intră în vizorul organelor de represiune comuniste. În toamna anului 1948, un vecin al său îi propune iniţierea unei mişcări anticomuniste în rândul preoţilor. Preotul Demian refuză. Propunerea este reiterată de aceeaşi persoană, de data aceasta cu solicitare de la Gligor Cantemir, un fost legionar care încerca să constituie un grup de rezistenţă anticomunistă în zona Aradului. O propunere similară vine şi din partea preotului Petre Boldor. Preotul Demian refuză categoric, cum la fel procedează şi preotul Ilarion V. Felea. Aceste simple contacte, practic, i-au fost fatale. În dimineaţa zilei de 6 ianuarie, ora 2:00, după o percheziţie domiciliară, părintele Demian este ridicat de Secu­rita­te. Anchetat în condiţii dra­matice, este trimis în justiţie alături de mulţi alţi preoţi, consideraţi de Securitate ca membri ai grupului condus de Gligor Cantemir. Deşi nu recunoaşte declaraţiile de la anchetă, prin Sentinţa nr. 1650 din 24 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara este condamnat la 1 an închisoare corecţională, pentru „omisiune de denunţ”. Cunoaşte penitenciarele din Arad (martie 1949) şi Aiud. Este eliberat la 7 ianuarie 1950. Revine în Arad, unde Episcopul Andrei îl numeşte slujitor la catedrală, alături de Ilarion V. Felea. Abia în ianuarie 1952 este recunoscut de Ministerul Cultelor. Susţinut îndeaproape de către chiriarhul Aradului, preotul Demian reia programul de catehizare şi de filantropie. Iniţiază constituirea unei „asociaţii creştine de ajutor”, cu membri cotizanţi, mai ales din Parohia Arad-Catedrală. Alături de această intensă activitate, relaţiile pe care le cultiva cu alţi preoţi arădeni foarte apreciaţi de către credincioşi, precum Ilarion V. Felea, Alexandru Budai sau Cornel Caceu, unii cu antecedente politice, au fost văzute de Securitate ca o organizare în clandestinitate a grupului legionar arădean. Nedreapta atribuire ideologică îşi avea, desigur, originea în ordinul politic primit de la partid, de suspicionare continuă a preoţilor care se dedicau slujirii Altarului. La 25 septembrie 1958 este arestat din nou. Ancheta penală a construit scenariul ideologic al Securităţii, menit să-i compromită pe cei mai apreciaţi slujitori arădeni şi, indirect, pe Episcopul Andrei Magieru. Prin Sentinţa nr. 347 din 14 martie 1959 a Tribunalului Militar Cluj, părintele Demian a primit două condamnări a câte 20 de ani, prima la muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinii sociale” şi a doua la temniţă grea, pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”. A trecut prin penitenciarele de la Jilava, Gherla şi Aiud (septembrie 1959), apoi prin lagărul de muncă de la Ostrov-Salcia. La 1 august 1964 a fost eliberat de la Ostrov. A revenit la Arad, unde prin Sentinţa nr. 19 din 16 octombrie 1964 a Consistoriului eparhial a primit pedeapsa opririi de la săvârşirea lucrărilor sfinte pe perioada detenţiei. La 1 octombrie 1964 este numit la Parohia Pecica. În 1974 se transferă la Parohia Micălaca Veche. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!