Repere şi idei
Îngeriște

Îngeriște

Ștefan Mitroi, 13 Octombrie 2017

Mi-amintesc doar c-am adormit, în timp ce caii nechezau mai departe. Și că pe urmă m-am trezit. Când am suit în căruță, nu știu. Și nici când am ieșit din sat.
- Am ajuns, zice tataie.
- Unde?, întreb.
- La pepeniște, răspunde el.
- Păi, așa iute?
- Am plecat de cel puțin două ceasuri de acasă!
Înseamnă că m-a luat somnul la loc imediat ce-am urcat în căruță! Precis că asta s-a întâmplat.
Pepeniște e locul unde cresc pepenii.
Dacă era porumb în loc de pepeni, i se spunea porumbiște.
Dacă erau oameni în loc de porumb, se chema omeniște.
Dacă erau îngeri în loc de oameni, îngeriște.
În cazul în care îngerii erau păzitori, se numea tataiște.
Așa cred eu că trebuia să se numească.
Tataie rupe un pepene din vrej și-l despică în două. Îi înfulec miezul cât ai zice cuvântul cu care seamănă briceagul lui tataie. Pește, vreau să spun.
După asta îmi dă briceagul mie. Ehei, dacă ați ști...
Faptul că sunt cu tataie îmi dă dintr-odată o putere mare. Cum umblu așa printre pepeni, cu briceagul în mână, simt că aș putea să ating cerul cu creștetul. Numai să vreau. Dar nu vreau.
Și mai simt că i-aș putea cere zilei acesteia de vară să nu se sfârșească niciodată. Numai să poată. Nu știu însă sigur dacă poate.
Tataie se lungește la umbra căruței, în timp ce caii, lăsați liberi pe miriștea de alături, se aud nechezând. Ca să aibă cu ce se înveli tataie. Și să nu-i fie nici frig, nici cald, dacă se întâmplă să adoarmă. Cum nu mai scoate nici o vorbă, îmi dau seama că taman asta se întâmplă.
Ca să văd cât de mare e totuși puterea pe care o am, mă gândesc să tai o portiță cu briceagul în coaja unui pepene și să pășesc înăuntru. Adevărul este că într-un pepene poți orice! Așa îmi închipui că trebuie să fie, dar tocmai când să trec dincolo de pragul portiței pe care am deschis-o, pârâie cerul în depărtare.
- O să vină ploaia, zice tataie, din fața căruței.
Nici n-am băgat de seamă când s-a trezit. Ba a înhămat și caii între timp!
Tunetul se apropie tot mai mult de noi.
Uite că nu mi-a dat prin gând să-mi folosesc puterea împotriva ploii!
Dacă apucam să intru în pepene, eram la adăpost acum. Și-l luam și pe tataie cu mine. Cu căruță cu tot. Chiar cu tot câmpul pe care ne aflam. Și cu satul din care plecasem de dimineață. (Fragment din romanul „Duminicile zilei de luni”, în curs de apariție la Editura RAO)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!