Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură „Îngerul Siloamului. Teologia mistagogică a Aghiasmei mari“

„Îngerul Siloamului. Teologia mistagogică a Aghiasmei mari“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură

Între noile apariţii la Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului se află şi lucrarea „Îngerul Siloamului. Teologia mistagogică a Aghiasmei mari“ de Dumitru Megheşan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea.

Sub egida Editurii Andreiana a Mitropoliei Ardealului a fost editată lucrarea părintelui profesor Dumitru Megheşan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea. Titlul ei este incitant şi provocator: „Îngerul Siloamului. Teologia mistagogică a Aghiasmei mari“ şi aduce lămuriri pertinente în această direcţie.

Părintele profesor dr. Dumitru Megheşan aduce în faţa noastră o carte deosebit de interesantă. Ea se prezintă ca o noutate excepţională ce se înscrie în tendinţa de a întinde punţi între teologie, pe de o parte, şi oamenii de ştiinţă, pe de altă parte.

Conştient că trăim într-o lume tehnicizată şi informatizată la un nivel foarte ridicat, autorul acestei cărţi consideră că nu ne putem autoizola faţă de cei ce nu gândesc ca noi, ci e necesară o conlucrare interdisciplinară, care ar putea revigora discursul dintre teologie şi ştiinţă.

Această preocupare este deosebit de benefică pentru ambele domenii, oferind reale posibilităţi de coborâre din propriile turnuri de autoizolare. Pentru teologi este deosebit de important să se vadă că aceştia nu pot sta încontinuu încartiruiţi într-un areal însingurat şi acolo să-şi realizeze mântuirea, fără a avea legătură cu realitatea. Pentru oamenii de ştiinţă, raportarea la teologie înseamnă depăşirea cercului lor raţional spre un domeniu metaraţional.

A te raporta la rezultatele fizicii moderne este deosebit de interesant pentru cei care se ocupă de domeniul teologiei.

Teologul nu acceptă orice îi spune ştiinţa, ci, într-un discernământ fidel tradiţiei Bisericii dintotdeauna, el va folosi rezultatele ştiinţei pentru a face mai demne de crezare adevărurile de credinţă.

Teologia ortodoxă şi raportul cu ştiinţa

Aceste punţi sunt folosite de autorul acestei cărţi pentru a arăta specificul teologiei ortodoxe în ceea ce priveşte raportul dintre ştiinţă şi credinţă. În Răsăritul Ortodox nu a existat niciodată un conflict iremediabil între raţiune şi credinţă, cum a fost cazul în Apusul Europei unde au existat perioade de timp în care credinţa a dominat ştiinţa, raţiunea şi filosofia sau altele, sau în care preocupările raţionale au dominat credinţa.

În Ortodoxie, raţiunea e înţeleasă ca provenind din Raţiunea supremă a lui Dumnezeu, ca Logos divin. Fără raportarea la această Raţionalitate universală supremă, raţiunea umană devine deosebit de precară şi fără o stabilitate şi panoramicitate.

Materia, în crezul Bisericii Ortodoxe, nu este rea, fiindcă e chemată să se sfinţească prin acţiunea Darurilor Duhului Sfânt.

Lucrarea pe care ne-o oferă Părintele Dumitru Megheşan ne ajută să înţelegem posibilitatea ca materia să fie iluminată, fiindcă ea poartă în straturile ei profunde puteri speciale, pe care Dumnezeu, ca şi creator, le-a pus în aceasta. Aceste puteri sunt un fel de luminiţe a căror lumină s-a diminuat prin păcatele oamenilor şi care, la întâlnirea dintre Darurile lui Dumnezeu şi logoi-urile sau raţiunile Logosului divin suprem sau ale Raţiunii supreme, se reaprind şi luminează în mod special materia.

Aghiasma mare, materie şi spirit

Slujba Aghiasmei mari oferă autorului posibilitatea de a aborda o privire atentă în profunzimile materiei şi de a observa frumuseţea şi armonia superbă care se află în părţile atomice şi subatomice din materie, respectiv din apă.

Tot în legătură cu frumuseţea armonică şi realităţile tainice din materie, Părintele Dumitru Megheşan susţine că materia rezultată din închegarea energiilor care provin de la Dumnezeu, ca Inteligenţă cosmică supremă, posedă, în acest sens, o memorie deosebită.

Această idee teologică nu este împotriva concepţiilor moderne ale oamenilor de ştiinţă. Aceştia vorbesc de o potenţialitate cosmică în ceea ce priveşte originea materiei, neexcluzând şi o prezenţă divină, chiar într-o modalitate dificil de explicat, adică în această modalitate de materialitate, de neorganizare, de energie cu totul specială, care însă nu era numai o manifestare într-o modalitate misterioasă a energiei, aşa cum ne imaginăm, ci un fel de materialitate neorganizată, purtând în ea o informaţie specială venită de la o Inteligenţă cosmică supramundană.

Revenind la problematica Aghiasmei mari, Părintele Dumitru Megheşan este de părere că trebuie să menţionăm că ea reprezintă modul special al relaţionării materiei cu spiritul.

Faptul că, prin invocarea Duhului Sfânt, energiile divine care vin din Sfânta Treime se pogoară, prin El, peste apă, reprezintă acţiunea acestor energii asupra particulelor şi subparticulelor din interiorul apei, schimbând-o fiinţial, fapt pentru care ea rămâne mult timp nestricată.

Nu crucea dintr-un metal oarecare sau busuiocul sfinţesc apa, ci acţiunea energiilor Duhului Sfânt invocate prin epicleza specială cu această ocazie. Impulsul spiritual pe care îl primeşte apa prin această sfinţire se leagă de evenimentul care s-a petrecut în vremea aceea între malurile Iordanului, apoi în toată creaţia prin puterea spirituală pe care a dat-o Logosul întrupat, înviat, transfigurat şi generator de energii speciale în istorie, apostolilor, episcopilor şi preoţilor, ca şi ei, în numele Lui, să invoce darurile Duhului Sfânt şi, prin El, ale întregii Sfinte Treimi peste materie, respectiv, acum, peste apă.

Toate acestea trimit la evenimentul care s-a petrecut la Botezului Domnului, când El, Logosul întrupat, creatorul materiei, intră în ea şi acolo întâlneşte logoi-urile dumnezeirii Sale, ca prezenţă a informaţiei divine supreme şi, în acelaşi timp, plan al Său şi deci al Sfintei Treimi pentru destinul materiei. Întâlnindu-le pe acestea, le face transparente şi le infuzează o energie specială de purificare şi sfinţire deoarece, prin căderea în păcat a primilor oameni, materia devine opacă, iar logoi-urile care erau prezente în ea se opacizează şi îşi pierd din luminozitate.

Ultima parte din lucrarea prezentă este dedicată explicaţiei mistagogice a slujbei Aghiasmei mari.

Daruri ale Duhului Sfânt

Aici apare o bogăţie de explicaţii, iar imaginile care sunt prezentate într-un limbaj deosebit de interesant sunt îmbrăcate într-o podoabă lirică şi mistică. De aceea Aghiasma mare ne conştientizează de realitatea că materia poate fi luminată şi transfigurată prin aceleaşi daruri ale Duhului Sfânt care se coboară peste ea şi îi dau direcţia voită de Dumnezeu. Vorbim despre aceleaşi Daruri ale Duhului Sfânt deoarece „chemarea“ sau invocarea lor ne arată că Aghiasma mare are şi un caracter epicletic, adică de chemare a Duhului peste materie. Acelaşi Duh Sfânt este chemat şi la celelalte slujbe din Biserică, dintre care amintim Sfintele Taine, Sfintele Ierurgii şi majoritatea slujbelor prin care invocăm Darurile Duhului ca să rămână peste cele puse înainte.

Autorul nostru arată în continuare că Aghiasma mare ne dezvăluie felurimea darurilor Duhului Sfânt care învăluie creaţia şi materia şi în acelaşi timp ne ajută să înţelegem că aceasta nu este împotriva omului, că nu are ontologic în ea o brutalitate prin firea ei, ci omul i-a cauzat şi i-a impropriat această brutalitate şi atrocitate. Ultimele cercetări din ştiinţa modernă arată rolul impresionant al omului asupra mediului înconjurător şi asupra materiei.