„Înnoiţi-vă inima voastră ca să se facă veselie în ceruri!“

Pronia dumnezeiască a rânduit ca pomenirea Sfântului Chiril al Ierusalimului să ne aducă aminte de pregătirea duhovnicească a catehumenilor, de funcţia principală a Postului Mare din Biserica veche, în vederea luminării din noaptea pascală, de pregătirea pentru botez, ce consta nu numai din păzirea unui post, ci dintr-un ansamblu de practici ascetice pe care Triodul le moşteneşte în mod direct. Prăznuirea acestui mare dascăl al Bisericii ne responsabilizează asupra demnităţii noastre de creştini, iar catehezele sale ne îndeamnă la o pocăinţă autentică, pentru a trăi fiecare zi ca pe o sărbătoare.

În catehezele sale, genialul catehet al Bisericii creştine ne arată numeroase exemple de oameni care au păcătuit, dar care s-au pocăit şi s-au mântuit. Însăşi perioada Triodului, care cuprinde şi Postul Mare, este o cateheză în care se pune accent pe conştientizarea păcatului, întoarcerea în sine, iar mai apoi la Dumnezeu, căinţă, mărturisire şi iertare, făcându-ne ca în timpul celor 40 de zile, prin botezul căinţei şi al lacrimilor, să pătrundem în taina unirii intime cu Hristos, în taina bucuriei Paştelui, precum spune Sfântul Ioan Scărarul: "Cel ce înaintează spre Dumnezeu într-o străpungere neîncetată nu încetează să prăznuiască fiecare zi ca pe o sărbătoare".

"Dezbracă haina necurăţiei şi îmbracă-te cu haina luminată a harului!"

Sfântul Chiril al Ierusalimului a rămas în conştiinţa Bisericii nu atât ca un profund teolog, ci un catehet excelent şi mare dascăl al Bisericii. Stâlp şi temelie a Bisericii creştine din veacul al IV-lea, strălucitul pedagog a lămurit dogmele fundamentale ale credinţei pentru catehumeni, adică păgânii şi iudeii care doreau să intre în comunitatea creştină, care timp de doi ani ascultau catehezele, ţineau minte cele rostite şi pecetluiau prin credinţă, după cum îi îndemna episcopul Ierusalimului, pentru a primi botezul şi înfierea în Duhul Sfânt.

Catehezele sale neglijează formele elocinţei clasice, dar acestea cuprind cuvinte cu putere multă, care zdruncină orice suflet necurat şi păcătos şi-l determină să treacă prin "baia pocăinţei". "Dacă ai sufletul îmbrăcat în haina iubirii de arginţi, atunci vino îmbrăcat cu altă haină. Dezbracă haina cu care eşti îmbrăcat, nu căuta să te ascunzi! Dezbracă haina desfrânării şi a necurăţiei şi îmbracă-te cu haina cu totul luminată a cumpătării! Te sfătuiesc să faci asta înainte de a veni Iisus, Mirele sufletelor, şi de a se uita la haine. Ai destulă vreme. Ai 40 de zile de pocăinţă. Ai timp îndelungat şi potrivit ca să te dezbraci, să te speli, să te îmbraci şi să intri", arată Sfântul Chiril în prologul catehezelor.

Catehumenul este îndemnat ca prin strâmtorarea postului şi prin mărturisire să se dezbrace de "omul cel vechi dimpreună cu faptele lui", să lase la o parte toată grija cea lumească şi să-şi pregătească sufletul "pentru a ajunge fiu al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor al lui Hristos". "Părăseşte cu totul cele lumeşti. Mici sunt cele părăsite, dar mari cele dăruite de Domnul! Părăseşte cele prezente şi crede în cele viitoare! Ai petrecut atâţia ani ocupându-te zadarnic cu cele lumeşti şi nu consacri 40 de zile în rugăciune pentru sufletul tău?"

Sunt 24 de cuvântări, dintre care 19 Sfântul Chiril le-a rostit în Postul Mare, în vederea pregătirii catehumenilor pentru primirea Botezului, a Mirungerii şi a Sfintei Euharistii în noaptea Sfintelor Paşti, iar cinci în Săptămâna Luminată, pentru arătarea semnificaţiilor duhovniceşti ale tainelor primite. În viaţa bisericească a primelor veacuri, în perioada Postului Mare, cateheza a fost o componentă fundamentală pe care, potrivit scrierilor Sfântului Chiril, episcop al Ierusalimului, o săvârşea episcopul în fiecare zi, după Ceasul I, timp de cinci săptămâni. În acest răstimp se explicau sensul literal şi duhovnicesc al Sfintei Scripturi, Simbolul de credinţă şi Rugăciunea Domnească.

Pocăinţa, al doilea botez

Astăzi, instituţia catehumenatului sau a pregătirii pentru botez a celui care dorea să devină cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu nu mai există, întrucât botezul se săvârşeşte la scurt timp după naştere, urmând ca, de-a lungul vieţii, cel botezat să cunoască adevărurile de credinţă, lucru ce se împlineşte sau nu, în funcţie de mai mulţi factori: părinţi spirituali sau naşi, părinţi trupeşti, duhovnic. Aşa s-a ajuns la ceea ce Sfântul Efrem Sirul atenţiona într-o rugăciune, că purtăm nume de creştini, dar nu ne arătăm vrednici de acesta. Astfel, Dumnezeu, din marea Sa milostivire şi dragoste faţă de om, a rânduit o nouă cale de ridicare din păcat, un al doilea botez, botezul pocăinţei, al străpungerii inimii, al lacrimilor. "Din pricina geloziei demonilor, odată cu Botezul începe şi adevărata luptă şi numeroşi sunt cei care cad în păcat după ce au fost luminaţi." Sfântul Ioan Scărarul afirmă că, precum nu există două Cruci, nu pot exista nici două botezuri cu apă, dar în milostivirea Sa, Dumnezeu a rânduit pentru om o nouă cale de ridicare, "un al doilea botez", căinţa. De asemenea, Sfântul Simeon Noul Teolog arată în Imnele sale: "Osânda celor care au primit botezul Tău în pruncia lor, ducând toată viaţa lor o existenţă nevrednică de el, va fi mai mare decât a celor nebotezaţi, cum Însuţi ai spus, pentru că ei au nesocotit veşmântul Tău sfânt, şi ştiind că acest lucru e sigur şi neclintit, Mântuitorule, ai dat căinţa spre o a doua curăţire şi i-ai rânduit drept hotar harul Duhului, pe care l-am primit mai întâi la Botez".

Sfântul Grigorie Palama arată în scrierea "Contra lui Achindin", aşa cum explică diac. Ioan I. Ică jr, că omul chiar dacă n-ar păcătui după Botez, tot ar avea nevoie de metanoia sau căinţă pentru a duce viaţa unei făpturi în continuă înnoire şi aşa va putea conştientiza efectiv prin simţurile sale transfigurate harul pe care l-a primit la Botez fără să-l simtă.

Este vorba de o "conversio continua", de trecerea printr-un nou botez, cel al pocăinţei, pentru a reface sau restaura chipul lui Adam cel întâi zidit şi a redobândi harul primit la botez. "Înnoiţi-vă inima voastră şi duhul vostru, ca să se facă veselie în ceruri", îndeamnă Sfântul Chiril în prima cateheză. "Dacă, după cum se spune în Evanghelie, "se face bucurie în cer pentru un păcătos care se pocăieşte", cu cât mai mult va bucura pe cei din ceruri mântuirea atâtor suflete!"

Ierarhul exilurilor

Născut în Palestina anului 313, de tânăr Sfântul Chiril şi-a dorit o viaţă monahală, dedicându-se lecturii neîncetate a Sfintei Scripturi şi rugăciunii. Datorită vieţii alese şi a cunoştinţelor sale, a fost desemnat să se ocupe de instruirea catehumenilor şi a neofiţilor, cei care primiseseră botezul, iar mai târziu credincioşii l-au dorit episcop. Crucea sa nu a fost uşoară, a trebuit să îndure mai multe exiluri din cauza ereticilor arieni, pe care Sfântul Chiril îi combătea, ultimul exil fiind de 11 ani. Rechemat în scaunul episcopal, i-a reîntors la dreapta credinţă pe cei rătăciţi, păstorind în pace până la trecerea sa la Domnul, în 18 martie 386.