Înscrieri la RoboTEC

Cristina Zamfirescu, 14 Februarie 2018

Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timişoara, Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi companiile din sfera IT&C, a demarat înscrierile la cea de-a IV-a ediţie a con­cursului internaţional RoboTEC, anunţă Universitatea Politehnică Timişoara. Potrivit organizatorilor, concursului internaţional RoboTEC (Robot Engineering Contest), competiţie de robotică şi inteligenţă artificială, care se adresează elevilor şi studenţilor din România, dar şi din alte ţări, este programat să aibă loc în perioada 23-25 martie 2018. Se pot înscrie echipe formate din 3 elevi/studenţi, cu posibilitatea de a fi însoţiţi de un cadru didactic (mentor). Ediţia din 2017 a avut 83 de participanţi (37 de echipe) din România, Macedonia, Polonia şi Serbia. Organizatorii oferă participanţilor premii, cazare, masă şi transport în comun gratuit şi nu există taxă de participare.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!