Banat
Înscrieri pentru întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa

Înscrieri pentru întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa

11 Iunie 2015

Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului organizează în perioada 4-18 iunie 2015 înscrierea participanților la „Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa” care va avea loc în perioada 4-7 septembrie 2015 la Cluj-Napoca. Din partea Episcopiei Caransebeșului vor participa 100 de tineri, cu vârsta între 14 și 35 ani. Departamentul de tineret al acestei eparhii organizează înscrierea participanților la acest eveniment în perioada 4 - 18 iunie 2015. Criteriile avute în vedere sunt: reprezentativitatea (se dorește participarea tinerilor de pe întreg cuprinsul eparhiei), tinerii să fie membri activi ai Bisericii noastre (membri și voluntari ai centrelor de tineret, ai grupelor catehetice, consilii ale elevilor de pe lângă parohii sau unități de învăță­mânt, precum și membri ai corurilor parohiale, cântăreți de strană ș.a.). Vor fi luați în vedere elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele de religie și concursurile de profil, precum și elevii și studenții de la școlile teologice cu rezultate deosebite la învă­țătură. În scopul eficientizării și al transparenței procesului de înscriere, cu binecuvântarea chiriarhului, au fost stabilite următoarele centre zonale, coordonate de preoții: zona Reșița - pr. Gheorghe Cristian Manole, zona Caransebeș - pr. Teodor Dănuț Coste, zona Bocșa - pr. Doru Melinescu, zona Oravița - pr. Gelu Moldovan, zona Moldova Nouă - prot. Bogoliub Martinovici, zona Oțelu Roșu - pr. prof. Vidu Vasiloni, zona Anina - pr. Horia Mailat, zona Băile Herculane - Valea Almăjului - pr. prof. Petrică Zamela. Înscrierea tinerilor care doresc să participe la eveniment se va realiza la recomandarea preoților parohi sau a profesorilor de religie, în colaborare cu preoții responsabili de zonă. Având în vedere că prin participarea la acest eveniment se dorește ca tinerii să fie motivați în plus în a rămâne atașați de valorile credinței noastre, participarea acestora va fi gratuită, toate costurile aferente (transport, taxă de participare etc.) urmând a fi suportate din bugetul Departamentului de tineret al Episcopiei Caran­sebeșului. (Pr. Mihai Ciucur)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!