An omagial
Întâiul pas al patriarhului în Senat

Întâiul pas al patriarhului în Senat

Alexandru Briciu, 26 August 2010

Şedinţa Senatului din 4 noiembrie 1925 a continuat cu discursurile vicepreşedintelui Tony Iliescu şi al ministrului cultelor Alexandru Lapedatu, care l-au întâmpinat pe patriarhul Miron Cristea. Acesta a rostit, în încheierea şedinţei, o alocuţiune în care a mulţumit membrilor Parlamentului şi Guvernului pentru buna primire.

Domnul Tony Iliescu, vicepreşedintele Senatului, a prezidat şedinţa din 4 noiembrie 1925, când Camera Parlamentului l-a primit pe patriarhul întronizat Miron Cristea. În numele colegilor senatori, Domnia Sa l-a întâmpinat, de la tribună, pe patriarhul Miron: "Înalt Prea Sfinţite şi fericite părinte, Senatul României-Mari este fericit şi mândru că i-a hărăzit Dumnezeu ca să aibă în sânul său pe primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române". Actul de învestire a primului patriarh, "săvârşit şi sărbătorit într-o atmosferă nespus de înălţătoare, îndefaţa Înalt Prea Sfinţilor reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe surori", era catalogat drept "una din cele mai strălucite pagini ale istoriei şi Neamului nostru". Despre ziua învestiturii, "frumoasă zi de veşnică amintire de 1 Noemvrie", mărturisea că, "îndepărtându-ne de cele pământeşti şi înălţându-ne sufletele către Domnul, ne-a făcut să înţelegem şi mai bine sublimele taine ale Bisericii şi binefacerile credinţei întru cele sfinte".

Mesaj de întâmpinare în Senat

Şedinţa din 4 noiembrie a fost prezidată de vicepreşedinte, întrucât preşedintele Senatului, Mihail Pherekyde, era bolnav: "În numele d-lui preşedinte al Senatului, care, din nenorocire, fiind încă suferind, regretă din adâncul sufletului că n-a putut personal să ia parte la primirea P.S. Voastre, în numele Senatului şi al întregului birou, urându-vă bun sosit în mijlocul nostru, cari vă apreciem, vă admirăm şi vă iubim atât de mult, rugăm pe Dumnezeu să vă dea ani cât mai mulţi, spre fericirea credincioşilor şi spre gloria in aeternum, a sfintei Biserici orientale".

Cuvântul ministrului cultelor

Ministrul cultelor şi artelor Alexandru Lapedatu a vorbit în numele Executivului: "Guvernul se asociază, din toată inima, la omagiile de iubire şi respect, pe care Senatul ţării le aduce I.P.S. Patriarh, în momentul când pentru prima oară păşeşte în noua demnitate, în această adunare al cărei membru de drept este". Acesta a amintit domnilor senatori că "în organizaţia şi tradiţia vieţii noastre de Stat, conducătorii Bisericii şi în deosebi acei cari au stat pe vremuri în fruntea ei, au avut un rol adeseori hotărâtor", în special "rolul pe care l-au avut mitropoliţii celor două ţări surori, atunci când a fost vorba să se aleagă cel dintâi domn al unirii noastre dela 1859".

Autoritate şi prestigiu

Ministrul cultelor considera firesc ca, "după Constituţiunea României Mari, acela care reprezintă această Adunare, şeful suprem al Bisericii noastre, să aibă în noul Stat român, o autoritate şi un prestigiu mărit". Numărându-se între "reprezentanţii naţiunii", mărturisea: "Suntem fericiţi a constata că acela care a ajuns în fruntea Bisericii ca Patriarh, acela aduce nu numai prin demnitatea pe care o reprezintă, această autoritate şi prestigiu, ci şi prin însăşi persoana sa. (Aplause). Autoritate şi prestigiu pe care Senatul a avut de multe ori ocaziunea până acum să le constate din cuvântările pe cari le-a rostit în această incintă şi le va constata de sigur în viitor, din sufletul său aşa de curat românesc şi aşa de profund creştinesc pe care îl va aduce în desbaterile acestei înalte Adunări". În încheiere, a urat, "în numele guvernului I.P.S. Patriarh sănătate şi fericire" şi "cât mai mulţi ani să fie în mijlocul Senatului, precum va fi pe tronul Patriarhiei, călăuzitor al intereselor superioare ale Neamului şi Bisericii. (Aplause prelungite)".

Colegi şi fii duhovniceşti

Sanctitatea Sa, patriarhul dr. Miron Cristea, a mulţumit celor prezenţi pentru călduroasa primire în Camera Legislativului: "D-le preşedinte şi d-lor colegi! Iubirea d-voastre de colegi faţă de mine pe de o parte, iar pe de altă parte, iubirea voastră de fii duhovniceşti către părintele sufletesc al ţării, face oare cum, instinctiv, ca privindu-mă la înălţimea la care înşi-vă mâaţi ridicat, să mă vedeţi în culori superioare. Din aceasta rezultă, fireşte, stima, veneraţiunea şi iubirea pe care în atâtea rânduri mi-aţi arătat-o. Eu vă mulţumesc din toată inima atât d-voastre tuturor, cât şi d-lor oratori cari vâau tălmăcit sentimentele de felicitare, pentru manifestările de simpatie, cu care salutaţi întâiul meu pas ce-l fac în incinta acestui Corp legiuitor, acum în calitate de Patriarh, învestit şi instalat".

Binecuvântarea patriarhului

Cu acest prilej, Preafericirea Sa a adresat şi o rugăminte oamenilor de stat prezenţi: "Această simpatie, această iubire să mi-o păstraţi atât mie, cât şi instituţiunilor noastre bisericeşti, şi Bisericii noastre române ortodoxe în general, pentrucă simpatia şi alipirea d-voastre şi a celorlalţi credincioşi este pentru mine izvorul care îmi primeneşte puterile şi mă întăreşte, ca să pot purta greaua sarcină pusă pe debilii şfiravi, n.r.ţ mei umeri, şi care îmi oţeleşte energia întru a mai contribui şi de acum înainte la propoveduirea Evangheliei lui Hristos, şi la apărarea intereselor Bisericii, Neamului şi a Ţării. Totodată vă rog, ca dragostea pe care mi-o arătaţi mie, să o cultivaţi cu dragoste frăţească şi în raporturile cu colegii d-voastre, pe cari ţara şi încrederea ei vâa trimis aici, ca să lucraţi pentru binele ei; căci, iubirea şi armonia este în viaţa socială pentru binele ţării, întocmai cum este căldura soarelui pentru buna producţiune a naturii".

"Cu aceste cuvinte vă binecuvintez pe toţi, binecuvintez lucrările acestui Senat şi binecuvintez pe toţi iubiţii cetăţeni de pretutindeni şi fii ai mei duhovniceşti, cari cu încrederea lor vâau trimis în acest matur corp". Cuvântarea s-a încheiat în aplauze prelungite şi îndelung repetate.

" Eu vă mulţumesc din toată inima atât d-voastre tuturor, cât şi d-lor oratori cari vâau tălmăcit sentimentele de felicitare, pentru manifestările de simpatie, cu care salutaţi întâiul meu pas ce-l fac în incinta acestui Corp legiuitor, acum în calitate de Patriarh, învestit şi instalat." - Cuvântul patriarhului Miron în Senat


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!