Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Întâlnire de suflet cu copiii și tinerii

Întâlnire de suflet cu copiii și tinerii

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Banat
Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 14 Martie 2016

Zilele acestea, Parohia Știnăpari, Protopopiatul Moldova Nouă, a fost gazda unei întâlniri de suflet cu tinerii și copiii din parohiile Sasca Montană, Cărbunari și Știnăpari. 30 de copii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, însoțiți de preoții parohi din cele trei parohii, au avut posibilitatea să se întâlnească cu părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.

Evenimentul, la care au fost prezente și cadre didactice, precum și părinți ai copiilor, a debutat cu o rugăciune, după care părintele inspector le-a propus tinerilor să participe la un concurs pe teme religioase, intitulat „Să ne cunoaștem cre­dința!”. În cadrul acestuia, parti­cipanții au răspuns la câteva întrebări tip grilă, iar apoi cei din clasele a V-a și a VI-a au dezvoltat un eseu despre „Pregătirea pentru primirea Sfintei Taine a Împărtășaniei”, iar cei din clasele a VII-a și a VIII-a, despre „Rolul duhovnicului în viața tânărului”. „Este foarte important pentru noi ca departament de tineret, în acest an al educației tineretului ortodox, să ajungem în cât mai multe comunități din județul nostru. Considerăm că este foarte important că am reușit să ajungem astăzi într-o comunitate îndepărtată și relativ izolată a eparhiei, pentru că și aici avem copii și tineri care au nevoie să fie încurajați să urmeze drumul Bisericii și drumul Școlii în egală măsură”, a subliniat părintele inspector Mihai Ciucur.

Primii trei câștigători ai concursului desfășurat vor participa alături de mai mulți copii și tineri de la centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului la o tabără ortodoxă de creație, oferită gratuit de Departamentul de tineret în perioada care urmează. În cea de-a doua parte, elevii participanții au purtat discuții interactive cu organizatorii, în cadrul cărora s-au dezbătut teme de interes pentru generația tânără. „Există aici o școală care a fost închisă din lipsa copiilor și sunt perspective serioase ca Biserica să o poată prelua și să o redeschidă. Dacă pentru multe voci din societatea de astăzi Biserica este cea care nu face suficient în plan filantropic și în plan educativ, iată că în acest colț de țară își propune să redeschidă școala și să o redea elevilor și cadrelor didactice pentru a putea să crească împreună pe calea cunoaș­terii și a desăvâr­șirii”, a adăugat părintele Mihai Ciucur. Toți copiii au primit din partea Episcopiei Caransebe­șului diplome de participare, precum și mici daruri.