Moldova
Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din judeţul Vaslui

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din judeţul Vaslui

Constantin Ciofu, 23 August 2018

Municipiul Vaslui va fi sâmbătă, 25 august 2018, gazda Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din judeţul Vaslui (ITOV). Evenimentul, aflat la ediţia I, se va desfăşura cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. Acesta va reuni la Vaslui peste 1.000 de tineri, din care 500 de pe tot cuprinsul eparhiei, şi va fi organizat cu ajutorul a 70 de voluntari. Participanţii vor beneficia de un program complex, cu manifestări cultural-educative (conferinţa susţinută de părintele Constantin Necula, ateliere de comunicare la Şcoala Numărul 3 „Constantin Parfene”) şi artistice (concert de muzică populară). Întregul eveniment va avea tema „Unitate, libertate şi responsabilitate în viaţa tinerilor - Tânărul între esenţă şi aparenţă”.

Deschiderea oficială ITOV 2018 va avea loc sâmbătă, 25 august 2018, la ora 10:00, la Teatrul de Vară din Vaslui. Va urma apoi conferinţa susţinută de pr. prof. Constantin Necula (intrarea liberă). Atelierele de comunicare pe baza temei conferinţei se vor desfăşura la Şcoala Generală „Constantin Parfene”, începând cu ora 14:00. După aceste ateliere, va urma „Marşul Tineretului” pe traseul: Liceul „Mihail Kogălniceanu” - Muzeul Judeţean Vaslui - Centrul Civic - Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - strada Nicolae Iorga - Parcul Copou. De la ora 17:00, în Parcul Copou va avea loc spectacolul de muzică populară susţinut de Silvia Ene, Corala ATOV, Teodora Panainte, Raluca Radu, Tatiana Drăgan şi Ansamblul „Plaiurile Prutului” - Râşeşti.

Evenimentul este organizat de către Episcopia Huşilor şi de către Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Vaslui, în colaborare cu Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui. Partenerii media ai ITOV 2018 sunt doxologia.ro, TRINITAS TV, Radio TRINITAS, basilica.ro, „Ziarul Lumina” şi episcopiahusilor.ro.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!