Transilvania
Întâlnirea tinerilor ortodocși din municipiul Reghin

Întâlnirea tinerilor ortodocși din municipiul Reghin

07 Decembrie 2018

Întâlnirea tinerilor ortodocși din municipiul Reghin, a avut loc marţi, 4 decembrie, în sala festivă a Liceului Tehnologic „Petru Maior”, în prezenţa pr. prof. dr. Claudiu Chiorean, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, și a protopopului Reghinului, Valentin Vârva. Evenimentul a început cu un cuvânt al prof. Ioan Marcu, director al Liceului Tehnologic „Petru Maior”, apoi, elevii liceului gazdă au intonat cântece patriotice şi au interpretat două scene de teatru: „Meșterul Manole” și „Baltagul”, coordonaţi de bibliotecara Monica Bengean şi profesoarele de religie Severina Farcaș și Carmen Bândilă.

Invitatul evenimentului a fost actorul Mihai Coadă, care s-a retras din actorie pentru a-și închina viața lui Dumnezeu prin sporirea rugăciunii, la Mănăstirea Turnu, județul Prahova, şi care îşi dedică o parte din timp acțiunilor filantropice. Confe­rința susținută de invitat s-a desfășurat sub genericul „Gene­rația Centenar”. Mihai Coadă a subliniat importanța valorilor creștine ale poporului român, jertfelnicia celor care au contribuit la realizarea Marii Uniri de la 1918, precum și faptul că aceștia reprezintă, în continuare, și pentru generațiile tinere, exemple de urmat.

„Conș­tiința să o avem de fii raportându-ne la Dumnezeu, de judecători pentru propria persoană și de mamă pentru aproapele nostru”, a mai spus invitatul. La eveniment au participat 30 de profesori și 300 de elevi din cadrul școlilor din Reghin, iar la final fost interpretată colinda „O, ce veste minunată!”. (Prof. Ioan Emanuel Mera)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!