Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Înţelegere între etnii, prin sport, turism şi emisiuni culinare

Înţelegere între etnii, prin sport, turism şi emisiuni culinare

Data: 11 Martie 2008

▲ Referitor la rolul presei în promovarea dialogului intercultural, directorul Biroului de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, Mariana Niţelea, a declarat că mesajul materialelor de presă ar trebui „să genereze pace“, chiar dacă subiectele conflictuale se vând mai bine ▲

Înţelegerea şi toleranţa între etnii ar trebui promovate la nivelul oamenilor simpli, prin intermediul unor instrumente concrete, cum ar fi sportul, turismul sau chiar emisiunile culinare, au susţinut participanţii la seminarul pe tema dialogului intercultural, organizat, în perioada 9-11 martie, la Sinaia. Referitor la strategiile de comunicare interculturală, elaborate de Consiliul Europei şi de Guvern la nivel naţional, jurnalişti ai publicaţiilor minorităţilor au afirmat că demersurile ar trebui să pornească „de jos în sus“ - de la nevoile cetăţenilor către autorităţi şi nu invers. „În ceea ce priveşte minoritatea pe care o reprezint, singura dată când au fost probleme între minoritatea germană din România şi restul populaţiei a fost cea din jurul celui de-al II-lea Război Mondial, când au venit semnale foarte clare, „de sus“, şi către unii şi către ceilalţi: unora li se spunea că ar fi superiori, altora că ceilalţi le sunt duşmani şi neînţelegerile s-au propagat, astfel, până la cel mai jos nivel“, a afirmat subsecretarul de stat al Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Zeno Karl Pinter.

Subiectele conflictuale se vând mai bine în presă, dar lasă urme adânci

Directorul Biroului de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, Mariana Niţelea, a spus că strategiile Consiliului vizează „pacea, progresul şi respectul reciproc“. „Fiecare om poate fi un atom, care să acţioneze haotic. Rolul Consiliului Europei este de a concentra eforturile acestor atomi în aceeaşi direcţie“, a afirmat Mariana Niţelea. Referitor la rolul presei în promovarea dialogului intercultural, reprezentantul Consiliului Europei a arătat că mesajul materialelor de presă ar trebui „să genereze pace“, chiar dacă subiectele conflictuale se vând mai bine. Totodată, reprezentanţii mass-media au propus editarea unei reviste al cărei public-ţintă să fie nu o singură minoritate, cum sunt cele editate în prezent, ci să conţină materiale despre viaţa tuturor minorităţilor care convieţuiesc în ţară. În România, manifestările pentru promovarea dialogului intercultural sunt organizate de Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) şi de Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului, în acest scop fiind alocată suma de aproximativ nouă milioane de lei, a precizat secretarul de stat de la MCC Andrasz Demeter. Seminarul de la Sinaia se înscrie în seria evenimentelor organizate de Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului, cu prilejul Anului European al Dialogului Intercultural.