Actualitate socială
Înţelegere pentru menţinerea preţurilor mari în turism

Înţelegere pentru menţinerea preţurilor mari în turism

Cristina Zamfirescu, 18 Ianuarie 2019

Consiliul Concurenţei a încheiat recent o investigaţie care a descoperit că un număr de 13 agenţii de turism s-au înţeles între ele, în dezavantajul turistului, cu scopul de a păstra ridicate preţurile vacanţelor. Agenţiile investigate au limitat sau au eliminat campaniile promo­ţionale ale companiilor concurente şi şi-au împărţit numărul de locuri la zborurile charter. Turiştii îşi pot recu­pera în instanţă banii pierduţi, folosindu-se de decizia Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenţei a sancţionat 13 agenţii de turism şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism cu amenzi în valoare de circa 2,45 milioane euro (aproximativ 11,5 milioane de lei), pentru practici neconcurenţiale pe piaţa comercializării produselor turistice, a anunţat, zilele trecute, instituţia, care a finalizat o investigaţie pe această temă.

Investigaţia a început după ce în atenţia instituţiei a ajuns o înregistrare video publicată pe Youtube, făcută la o întâlnire a agenţiilor organizată la Predeal în 2013, unde unul dintre vorbitori a îndemnat direct la stabilirea unui preţ minim al vacanţelor şi la coordonarea comportamentelor pe piaţă, în defavoarea clienţilor.

Ulterior, autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada iunie 2013 - septembrie 2016, un număr de 13 agenţii de turism s-au înţeles între ele cu scopul de a menţine ridicate preţurile vacanţelor. Corespondenţa pe e-mail dintre reprezentanţii agenţiilor, adunată de investigatori într-un raport de câteva sute de pagini, arată, printre altele, modul în care principalii actori din turism stabileau preţurile la vacanţele cu avion charter.

Agenţiile de turism nu au redus, sub un anumit nivel, preţul de vânzare către clienţi pentru produsele turistice şi/sau pachetele de servicii turistice comercializate. De asemenea, au limitat sau au eliminat campaniile promoţionale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuităţi”, susţin reprezentanţii instituţiei.

Agenţiile amendate sunt următoarele: Touring Europabus România (amendă în valoare de 5,397 milioane lei), Prestige Tours International (2,139 milioane lei), Paralela 45 Turism (1,723 milioane lei), Eximtur (685.116 lei), Happy Tour (519.597 lei), Aerotravel (400.754 lei), Prompt Service Travel Company (186.084 lei), Nova Travel (124.616 lei), Fibula Air Travel (88.310 lei), Tez Tour (55.930 lei) şi Rezeda World Travel (28.780 lei), dar şi cu sancţiuni mai mici: Air Fla (9.618 lei) şi Corali Holidays (6.644 lei).

O altă agenţie, Christian ‘76 Tour SRL, a beneficiat de clemenţă şi a primit imunitate la amendă întrucât a colaborat şi a oferit dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale.

„Ancheta în domeniul turismului scoate la lumină detalii privind modul în care unele mari agenţii turoperatoare din ţara noastră s-au înţeles nu doar asupra preţului vacanţelor, ci şi în privinţa unei strategii comune împotriva competitorilor care practicau preţuri mai mici la pachetele turistice, aşa cum este Christian Tour”, a susţinut Marius Pandel, unul dintre acţionarii Christian Tour.
Nouă dintre agenţiile investigate au recunoscut participarea la practică anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere cu 20% a amenzii. O altă agenţie amendată, Happy Tour, susţine însă că este total nevinovată şi că va contesta sancţiunile primite.

Consiliul Concurenţei a sancţionat şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu 53.304,02 lei (11.439,12 euro) care, în aceeaşi perioadă, a interzis membrilor săi care operau ca revânzători pentru pachete turistice să acorde clienţilor reduceri prin cedărilor unei părţi din comisioanele ce le reveneau de la turoperatorii care ofereau vacanţele. ANAT şi-a recunoscut fapta şi a beneficiat de o reducere a amenzii de 20%.

Turiştii îşi pot recupera în instanţă banii pierduţi, folosindu-se de decizia Consiliului Concurenţei, au mai arătat, potrivit Agerpres, reprezentanţii instituţiei de concurenţă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!