Înțelegerea sărbătorilor presupune studiul icoanelor lor

Icoana ortodoxă a fost și este una dintre minunatele expresii ale adevăratei credințe propovăduite de Sfinții Apostoli, trăite și aprofundate de Părinții ­Bisericii și ajunse până la generațiile de astăzi. Consecință și totodată mărturie deja multimilenară a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, icoana a predat credința secole de-a rândul celor știutori și celor neștiutori de carte. Despre icoană ca suport și izvor de veacuri al catehezei creștine ne-a vorbit părintele prof. dr. Michel Quenot, iconolog bine-cunoscut în lumea ortodoxă.

Preacucernice părinte profesor, cum este icoana taină și mărturisire de credință în același timp? Trebuie ea explicată credincioșilor sau acest mijloc catehetic se explică de la sine?

Icoana poate fi explicată de oricine are o cunoaștere corespunzătoare a ei; nu trebuie să fie neapărat cleric. Ar fi de dorit ca în primul rând cateheții să poată face acest lucru, cei care sunt mai angajați în viața Bisericii, iar apoi părinții pentru propriii lor copii. Trebuie însă ca mai întâi ei să pătrundă în icoană. Bineînțeles că icoana este un mijloc privilegiat nu numai pentru copii, ci pentru fiecare dintre noi, de la cei mai mari la cei mai mici. Atât clericii, cât și mirenii trebuie să aprofundeze icoana, căci ea este inepuizabilă. Dacă vrem să înțelegem marile sărbători, le vom aprofunda prin intermediul icoanelor lor, căci, așa cum există textele liturgice și cele care ne-au fost transmise de Părinții Bisericii, icoana la rândul ei vehiculează o înțelepciune milenară. Ea este în fond un produs al Părinților. Ei au scris, însă ei sunt într-un anumit fel inspiratorii icoanei, iar icoana transmite o bogăție imensă. Ea este o sursă de învățătură despre sărbătoarea prăznuită. Iau ca exemplu icoana Nașterii Domnului, doar pentru un detaliu: să luăm peștera, acest spațiu întunecat, cu Pruncul Iisus în mijloc, Care stă pe ceva care seamănă cu un mormânt și totodată cu un altar. De ce? Pentru că aici avem deja un anunț al jertfei de pe Cruce și al lui Hristos care Se va da ca jertfă euharistică, precum și un anunț al mormântului, adică al morții și Învierii Sale. Avem aici deja o plenitudine. El se află acolo ca o pată albă în această cavitate obscură, pentru că în Evanghelia după Ioan citim că El este lumina care luminează în întuneric (cf. Ioan 1, 5). Așadar, acest fond negru reprezintă întunericul, lumea care zace în întuneric. Nu este vorba aici despre lume în calitate de creație a lui Dumnezeu, căci aceasta este bună, ci despre duhul lumii, care este un duh al întunericului, păcatul care l-a întunecat pe om după cădere, și despre lumina lui Hristos Care vine în lume mai întâi în mod tainic, dar va crește, după cuvântul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, care spune: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 30). Este o simbolistică foarte puternică aici, căci ce se întâmplă la solstițiul de vară, la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul? Lumina este la zenitul ei și va începe să se micșoreze („Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”), ea se va micșora până la momentul sărbătorii Nașterii Domnului. Biserica, în înțelepciunea ei, a așezat această sărbătoare în acest moment pentru ca imaginea solstițiului să explice ceea ce se întâmpla: lumina coboară, însă, începând cu Venirea lui Hristos, ea va crește din nou, pentru a străluci desăvârșit la Sfintele Paști, când Hristos va traversa cele trei niveluri: cerul, pământul și iadul, pentru a umple totul de lumină. Dacă ajungem să explicăm oamenilor acest lucru, este minunat! Acesta este doar un mic exemplu, care însă dă un sens profund credinței noastre și ne uimește.
Icoana este un izvor extraordinar! Dacă pătrundem în ea, dacă ne facem puțin timp pentru a ne informa și a-i aprofunda mesajul, este un lucru extraordinar. Aici se află o simbolistică extraordinară! Așadar, să nu murim de sete lângă un izvor așa de generos!

Credeți că faptul de a picta icoane este o metodă pedagogică pentru a-i catehiza pe tineri?

Nu. Eu aș fi foarte prudent în această direcție. Știu că este foarte la modă, însă trebuie să fim foarte prudenți. În acest caz, eu nu aș vorbi despre pictură de icoane. Putem să desenăm formele din icoană, însă eu nu aș numi acest produs final o icoană, căci riscăm să o banalizăm. Copilul, când va crește, va fi atât de convins că a realizat icoane încât acestea nu-l vor mai interesa. Când va ajunge adolescent, el va spune: „Icoane… am făcut deja! Știu despre ce e vorba. Nu mă interesează!”
Riscăm astfel, cum spune un proverb, să nu mai vedem pădurea de copaci. De aceea, trebuie să facem astfel de activități cu cea mai mare prudență, pentru a putea să păstrăm cu adevărat sensul a ceea ce este icoana și să o distingem de exercițiul de desenare a formelor ei. Este foarte bine când un copil desenează formele unei icoane, căci astfel el învață și conștientizează semnificațiile diferitelor evenimente din istoria mântuirii. Să luăm, spre exemplu, icoana Nașterii Domnului: în ea se află o peșteră, iar dacă cel care îl învață pe copil cum să picteze o icoană îi explică și despre ce este vorba în ea, copilul va asimila cu certitudine acest lucru. Opera lui însă nu este o icoană.

Așadar, putem desena plecând de la icoană, însă prin această activitate nu realizăm icoane. Care ar mai fi atunci rostul iconografului? Toți am fi iconografi…

Orice icoană poartă un mesaj care ne așteaptă să-l descoperim

Cum pot clericii să insufle credincioșilor din parohii iubirea de Dumnezeu prin intermediul cultului icoanelor?

Doar printr-o cateheză autentică, făcută cu ajutorul icoanei. Doar dacă slujitorii Bisericii îi ajută pe credincioși să intre în realitatea icoanei și în taina ei.

Dacă luăm, spre exemplu, icoana Învierii Domnului, ne dăm seama că Învierea este o taină. Noi nu o putem explica, nu o putem nici măcar reprezenta. Ce vedem dacă luăm imaginea religioasă din vremea Renașterii? Vedem reprezentarea pe care o face spre exemplu Piero della Francesca, în care Îl vedem pe Hristos stând drept lângă mormânt Său, cu unul dintre picioare pe mormânt și cu un drapel în mână, arătând că este victorios. Această imagine minte. De ce? Deoarece, chiar dacă nu existau aparate de fotografiat în acea epocă, dacă cineva ar asista la răstignirea lui Hristos, am avea imagini ale acestei răstigniri. Când ne referim la răstignirea Domnului suntem așadar în fața unui eveniment care a avut martori oculari, pe care-i putem atesta, cât despre Înviere, nimeni nu L-a văzut pe Hristos ieșind din mormânt.

Așadar, noi nu putem să intrăm în această realitate decât prin intermediul unui simbolism, acela care ne este transmis de către tradiția Pogorârii la iad a Mântuitorului. Ea cere însă a fi explicată. Persoana care nu cunoaște nimic despre icoană și care se găsește în fața unei icoanei canonice a Învierii Domnului nu va înțelege mare lucru.

Prima dată când am „intrat” în icoana Pogorârii la iad a Domnului a fost pe când eram student. Am început să citesc despre ea și am găsit explicații foarte interesante. Am fost atât de bulversat, încât pot spune că aceasta mi-a schimbat viața. Fără ea nu cred că aș fi ajuns cel care sunt astăzi. Am înțeles într-o clipită cât nici 50 de cărți nu ar fi putut să-mi dezvăluie. Aceasta arată că, dacă pipăim ceea ce icoana ne revelează și încercăm din toată inima să intrăm în ea, găsim acolo un mesaj extraordinar care ne așteaptă să-l descoperim.

Misiunea celor care sunt chemați să transmită această învățătură este una minunată, dar ea cere totodată multă responsabilitate.