Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Înţelepciune biblică: Cele ale lui Dumnezeu şi cele ale lumii

Înţelepciune biblică: Cele ale lui Dumnezeu şi cele ale lumii

Un articol de: Dr. Ciprian Apintiliesei - 17 August 2011

"Tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume." (I In. 2, 16)

"Robindu-ne celor de jos", fără a mai tinde la "libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu" (Rm. 8, 21), înseamnă a dori "cele ale lumii" în schimbul "celor ale Tatălui", a prefera robia sub jugul patimilor în schimbul libertăţii oferite nouă de harul dumnezeiesc. Dacă ceea ce aparţine acestei lumi este înfăţişat, în acest text, ca venind în contradicţiei cu cele ce-I sunt proprii lui Dumnezeu, nu înseamnă prin aceasta că lumea creată de Dumnezeu este rea prin fiinţa ei, în sens maniheic, şi că Dumnezeu S-ar face, astfel, autor al răului în mod indirect, căci după ce le-a făcut pe toate a privit Dumnezeu "şi iată erau bune foarte" (Fc. 1, 31). Ci prin "lumea" la care se referă Sfântul Apostol Ioan atunci când zice: "Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume" (I In. 2, 15), noi trebuie să înţelegem plăcerile lumii, adică "cele ale diavolului", dar care sunt lucrate prin intermediul lumii.

Exemplul cel mai ilustrativ este, în acest sens, ispitirea protopărinţilor în Eden, atunci când, la îndemnul diavolului, Eva a văzut că "rodul pomului este bun de mâncat, şi plăcut ochilor la vedere, şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă" (Fc. 3, 6). Vedem că prin acestea trei a fost ispitită şi Eva: prin pofta trupului, căci i s-a părut fructul "bun de mâncat", prin pofta ochilor, căci era "plăcut la vedere", şi prin trufia vieţii, căci era "vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă", iar ştiinţa alimentează mândria omului şi îndepărtează de Dumnezeu. Necunoscând ea atunci că acestea toate "nu sunt de la Tatăl", ci sunt doar lucrări ale diavolului, a dat ascultare îndemnului şarpelui şi a mâncat, iar "călcarea poruncii le-a luat îmbrăcămintea cea nouă şi nemaiauzită, adică slava şi bunăvoinţa cea de sus, cu care erau îmbrăcaţi" (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Astfel, lumea ca dar şi ca icoană în care se reflectă dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni trebuie iubită, însă nu şi cele care vin de la diavol prin intermediul acesteia.