Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Înţelepciune biblică: Rădăcina şi fructele răului

Înţelepciune biblică: Rădăcina şi fructele răului

Un articol de: Nicolae Drăgușin - 14 Octombrie 2011

"Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune, odată ce sunteţi răi? Căci din prisosul inimii grăieşte gura. Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele." (Matei 12, 34-35)

O lectură izolată a acestor cuvinte rostite de Mântuitorul pare să contrazică două învăţături de temelie ale Bisericii: în orice om se află şi intenţii bune şi rele, iar tot ceea ce există, fiind creaţia lui Dumnezeu, este bun în sine. Nu există oameni răi, ci doar oameni cu intenţii (voinţă) rele. În discuţie aici sunt rădăcina şi fructele răului. Locuri paralele se găsesc tot la Matei (7, 16-20), dar şi la Luca (6, 43-44). Rădăcina este voinţa, iar fructele sunt faptele omului. Judecata se face întotdeauna numai după rezultate (fapte). Singurele care contează sunt faptele izvorâte din voinţă ("gura care grăieşte", "după roade se cunoaşte pomul", "din comoara cea bună scoate lucruri bune"). Mai mult, disimularea este imposibilă. Cineva îşi poate ascunde faptele rele pentru o vreme, dar nu pentru totdeauna. Cândva acestea vor ieşi la suprafaţă negreşit. Este oare posibil ca omul să-şi călească singur voinţa cea bună? Diverşi autori susţin că nu, deoarece acest lucru ar conduce către păcatul mândriei. Ce iese din mâna omului deseori este viciat de mândrie. Pentru acest lucru este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Natura omului devine bună sau rea prin voinţă, iar aceasta se întăreşte doar prin chemarea lui Dumnezeu. Un om nu devine bun prin mâniere, ci prin convertirea inimii, tot aşa cum doctrinele etice pot ascunde răul din manifestările sociale, dar nu-l pot reteza definitiv.