Reportaj
Întoarcerea la Hristos a poetului risipitor

Întoarcerea la Hristos a poetului risipitor

Marius Ianuş este poate cel mai cunoscut poet român lansat după 1989. A creat modă cu versurile sale anarhiste, şocante, nihiliste, triste. A condus cenacluri literare şi a publicat mai multe volume de poezii, a fost imitat şi adulat, a devenit lider de generaţie literară. De curând, s-a schimbat radical. L-a descoperit pe Dumnezeu şi este alt om.

Ca să ai succes în lumea literară contemporană, trebuie să faci valuri, cum se spune. Să scrii ceva atât de percutant şi de şocant încât să te faci auzit, iar după ce ochii şi urechile sunt asupra ta, poţi să te numeşti autor. Nevoia de teribilism şi de exprimare liberă era atât de mare după căderea comunisului la noi, încât apariţia lui Marius Ianuş s-a pliat exact pe aceasta. Teribilismul lui a fost iubit, adulat, pus în reviste şi cărţi. A fost numit "părintele fracturismului", alături de un alt scriitor, Dumitru Crudu. A început să fie copiat atât de mult încât s-a plictisit el însuşi de curentul inventat. Dar nu o evaluare critică doresc să fac prin acest articol, ci să relatez o minune. Da. Cuvântul este mare, ne este teamă să mai numim astfel un lucru evident din sfera aceasta. Ce s-a întâmplat însă cu Marius Ianuş este chiar o minune. Dacă un om care a scris versuri depresive, cu imagini scabroase şi şocante - cu mult talent, este adevărat - dacă un astfel de om lasă totul şi spune într-o zi: "Regret tot ce am scris, eu l-am aflat pe Hristos!"- nu vi se pare o minune?

Renegarea

Intrasem într-o zi pe internet şi căutam pe diverse bloguri literare să citesc noutăţi în domeniu. Găsesc un anunţ pe blogul lui Marius Ianuş care suna astfel: "De astăzi, 20 aprilie 2010, îmi reneg toate scrierile pe care le-am publicat până azi, cu excepţia celor pe care le-am postat

sau le voi posta pe blogul: http://yanush.wordpress.com. Îmi cer iertare tuturor celor cărora versurile mele de până acum le-au fost prilej de sminteală şi iau păcatele la care i-au împins vorbele mele scrise şi spuse pe alţi oameni asupra mea. Nu voi continua povestea hyperliteraturii, pentru un motiv simplu: e o poveste necreştină. (…) Îi avertizez pe toţi cei care au trecut prin cenaclurile mele sau care m-au citit că, în afară de sinceritate, i-am împins numai la drăcovenii. Îi avertizez că există Iad. Îi chem pe toţi pe drumul către Iisus Hristos, să înfrunte prigoana satanei şi să-şi salveze sufletele".

Starea inimii care a devenit taină

Deşi s-a retras din Bucureşti, având nevoie de mai multă interiorizare şi discuţii cu Dumnezeu în singurătate şi linişte, Marius a acceptat totuşi un interviu. Cum s-a produs schimbarea radicală cu el? "Acum trei-patru ani s-au întâmplat mai multe lucruri pe care acum le interpretez ca nişte semne. De exemplu, faptul că locuiam în apartamentul unui scriitor, Alexandru Monciu Sudinscki, un scriitor român care a plecat în Suedia şi care a devenit apoi foarte credincios şi s-a transformat într-un fel de pelerin-cerşetor, a plecat pe străzi... După aceea, am avut o răbufnire în faţa unor lucruri care se întâmplau la mine, la ziarul la care lucram, şi mi s-a răspuns într-o formă foarte dură. Am vrut să mă apăr, dar nu am ştiut cum. Am fugit la Chişinău să fac o revistă, "Starea de urgenţă". Dumnezeu a lucrat şi acolo. De fapt, a trebuit să ajung acolo ca să lucreze. Un poet călugărit, părintele Savatie Baştovoi, pe care îl ştiam de mai multă vreme... l-am întâlnit din nou acolo. Şi mi-a cântat o piesă foarte frumoasă care mi-a mers la inimă şi a lucrat. Eram mai mulţi scriitori adunaţi acolo, iar eu, ca oaspete, i-am cerut insistent să-mi cânte la chitară o piesă pe care o ştiam. Are nişte versuri foarte frumoase: "Aş vrea să-ţi spun ce nu se poate spune,/ Şi-aş vrea să-ţi dau ce nu se poate da,/ Există-o stare a inimii anume,/ Şi-aş vrea s-o împart cu dumneata". Sunt versurile lui Savatie şi mi-au plăcut atât de mult că l-am pus să cânte piesa asta de vreo 20 de ori. Am înţeles starea asta, taina asta, că eu de acum îi spun taină, este vorba despre starea din timpul rugăciunii lui Hristos când ţi se înteţesc bătăile inimii... E ceva extraordinar, neobioşnuit, mult dincolo de firesc", mărturiseşte Marius Ianuş.

Aceasta a fost începutul. Taina a început să lucreze în inima lui. Se afla la Chişinău, unde se chinuia să scoată revista "Starea de urgenţă", se zbătea mult pentru găsirea banilor şi pentru a lansa şi a vinde revista. Frământările lui erau însă în direcţie greşită. "M-am gândit foarte mult la cum m-am schimbat, cum m-a schimbat acea întâlnire cu părintele Savatie. Privind înapoi, eu mă gândesc că făceam revista asta dar eu căutam altceva, căutam de fapt liniştea şi fericrea. Căutam ce căutăm noi toţi. Noi, oamenii, ne prindem într-o capcană din asta a lumii şi nu ne dăm seama că noi căutăm fericirea de dincolo de lume. Acesta a fost lucrul pentru care am fost eu la Chişinău. Să mă văd cu Savatie Baştovoi. Aveam nevoie neapărată de ajutor, de vindecare divină. Ştiam. Mai e un text pe care mi l-a transmis înainte să-l cunosc, mi l-a scris pe cartea lui "Elefantul promis": "Lui Marius Ianuş, un cer senin deasupra capului". Am stat mereu şi m-am gândit ce-a vrut să spună părintele Savatie. Am aflat de rugăciunea inimii, recent, şi am înţeles despre ce vorbea Savatie atunci. Credeam că atunci când vorbeşte de o stare a inimii este vorba despre iubire aşa, în general, dar apoi am aflat că este ceva concret pe care îl simţi personal şi acut. Atunci a pus seminţele credinţei în mine".

"Când îl găseşti pe Dumnezeu nu mai eşti depresiv"

Îi pare rău că n-a crescut într-o familie mai dusă la biserică. Noroc cu una dintre bunici, care îi vorbea de Iisus, îi citea din Biblie. Ţine minte că în adolescenţă avea o ruşine să facă anumite lucruri, simţea că îl vede Dumnezeu. Apoi, a venit perioada răzvrătirii. Puţină lume a observat cât de tristă este de fapt poezia lui Marius Ianuş, cea de până la "întoarcere". Marius crede că scrisul lui Emil Cioran

i-a făcut mult rău sufletesc. Şi Bacovia. "Eram într-o depresie, nu-l găseam pe Dumnezeu. De la Cioran aveam revolta şi aplecarea spre nihilism. Când îl găseşti pe Dumnezeu nu ai cum să fii depresiv. Te rogi, ai un ajutor, nu poţi să fii disperat. Atunci nu îl vedeam clar pe Dumenzeu. Eu am fost aplecat mereu spre credinţă, în felul meu, spuneam mereu că Iisus este modelul meu. Mereu spuneam că Iisus este un mare poet, un mare om, dar Îl vedeam doar din perspectivă umană".

Îi admiră foarte mult pe poeţii Ştefan (Savatie) Baştavoi, Adrian Urmanov şi Andrei Peniuc care au lăsat lumea şi s-au călugărit şi care trag după ei alţi tineri din sfera scrisului. "Sper să reuşesc şi eu să trag după mine pe alţii. Pentru că eu nu intenţionat am împrăştiat nişte lucruri rele, depresive".

"Până acum a fost o joacă cu viclenia sentimentelor"

Cum vede scrisul de acum încolo? "Din perspectivă creştină. Eu mi-am renegat toate scrierile. Poate la un moment dat, peste cinci-zece ani, o să mă uit peste cărţile mele şi o să mai găsesc ceva bun, dar nu cred. Acum le văd împotriva lui Dumnezeu astfel de scrieri. Am fost influenţat în rău de ce am citit. La rândul meu cred că am înfluenţat în rău pe alţii, dar sper ca Dumnezeu să îmi dea putere să îndrept lucrurile. Vreau să scriu despre credinţă, despre Dumnezeu, despre lucrările care merită. Tot ce am făcut eu până acum a fost un fel de joacă cu viclenia sentimentelor celoralţi. Poţi să-ţi provoci nişte sentimente îndurerate şi să le spui într-un mod viclean. Dar Dumnezeu vorbeşte clar, nu aşa".

Cum să fii scriitor în ziua de azi? "Trebuie să ne vedem locul, care este al furnicii faţă de Dumnezeu. Noi putem face lucruri mari cu cuvântul, dar să mergem cu smerenie, în zona asta a scrisului, să nu punem numele nostru în faţă. Să scriem lucruri frumoase şi bune. În cuvânt este o putere extraordinară. De spre asta ne-a vorbit Iisus când ne-a spus că El este Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul are în el matricea realităţii. Cuvântul are o putere aparte. De asta se şi spune într-o rugăciune despre ferirea de grăirea deşartă".

Mă bucur că l-am cunoscut pe adevăratul Marius Ianuş. Un om care ştie că Dumnezeu potriveşte lucrurile spre binele nostru. Iar continuarea minunii mi-ar plăcea să fie ca generaţia aşa-zis fracturistă să se întregească imitându-l în credinţă pe Marius Ianuş, acum, când el este al lui Hristos.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!