Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Întruniri ale preoților din Arhiepiscopia Aradului

Întruniri ale preoților din Arhiepiscopia Aradului

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Banat
Un articol de: Mihai Oprea - 31 Iulie 2017

Preoții din cadrul Arhiepisco­piei Aradului s-au întâlnit pe parcursul săptămânii trecute pe grupuri de lucru, unde au discutat despre temele propuse anul acesta de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Aceste cercuri pastoral-misionare au fost de bun augur, ele nu numai că au lămurit unele aspecte, dar au întărit și interrelaționarea dintre preoți.

Preoții din Cercul pastoral- misionar Chi­și­­neu-Criș, coordonați, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către părintele Dumitru Daniel-Mirel, s-au întâlnit zilele trecute în biserica ortodoxă din Mișca, unde, în mijlocul credin­cioșilor veniți la rugăciune, cei 15 preoți prezenți au săvârșit Taina Sfântului Maslu.

La sfârşitul slujbei, părintele Hurdea Mircea, de la Parohia Șimand, a rostit un cuvânt de învăţătură cu referire la slujba Sfântului Maslu, ca trăire în comuniune prin rugăciune, făcând totodată referire la Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

În continuare, preotul paroh Nicolae Claudiu Vidican a susţinut în fața preoților referatele cu următoarele teme: 1. Prevederi canonice și ermineutice privitoare la icoane și pictura bisericească; 2. Preoți arădeni în închisorile comuniste - pe marginea cărora au urmat dezbateri şi luări de cuvânt şi din partea celorlalţi preoţi participanţi.
La finalul întâlnirii, preotul paroh a mulţumit preoților, credincioșilor și celor care s-au implicat în realizarea acestei seri duhovnicești. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.

Cerc pastoral în Parohia Groșeni

Și preoții din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 3 Beliu din Protopopiatul Ineu, coordonați de părintele Ioan Huțiu, s-au întrunit în Parohia Groșeni. Cu acest prilej, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu pentru credincioșii adunați în biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și  „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.  La sfârșitul slujbei, părintele Radu Sas de la Parohia Agrișu-Mic a ținut un frumos cuvânt de învățătură despre faptele minunate ale Mântuitorului Iisus Hristos. Întâlnirea a continuat cu susținerea referatului „Teologia icoanei - aspecte dogmatice și liturgice”, de către părintele Răzvan Trip de la Parohia Bocsig-Gară. După prezentarea referatului, s-au discutat și probleme legate de pastorația și  misiunea fiecărui preot în parohia pe care o păstorește. Spre finalul întâlnirii, părintele paroh Marius Trînc a mulțumit atât preoților pentru împreuna-slujire, cât și enoriașilor pentru prezență. Seara s-a încheiat cu o agapă, oferită de credin­cioșii parohiei.

Cerc misionar la Parohia Lupești

Și preoții Cercului misionar Săvârșin s-au întâlnit în Parohia Lupești, Protopopiatul Lipova. Aici, sub protia părintelui protopop Ioan Jidoi, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu de către opt preoți. Biserica a fost împodobită cu prezența numeroasă a credin­cio­șilor din parohie, oameni gospodari și cu dragoste față de casa lui Dumnezeu.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop, care a apreciat prezența credincioșilor în biserică și atașamentul lor față de ea, explicând că rugăciunea și credința lor au fost răsplătite de Dumnezeu prin ploaia binecuvântată și liniștită care a ostoit setea pământului. După încheierea Tainei Sfântului Maslu, preoții s-au retras în proximitatea bisericii, unde s-au discutat alte probleme de ordin pastoral, misionar și gospodăresc și s-au purtat discuții pe marginea temelor propuse. Seara s-a încheiat cu o agapă frățească.